Puppet Theatre – Curs de vara de limba engleza (copii de 4-7 ani)

18:00:00 - 19:30:00
Monday 14 July 2014

Puppet Theatre – Curs de vara de limba engleza pentru copii de 4-7 ani

8

Încă de la vârsta de 3-4 ani copiii încep să inventeze dialoguri între păpuși, ursuleți de pluș, mașinuțe, trenuri si alte jucarii indiferent dacă un adult sau un alt copil este în preajmă sau nu. Astfel, toate personajele din povestea nou-creată sunt interpretate de același copilaș, iar el nu se plictisește să se joace în același fel minute în șir. Atunci de ce să nu profităm de această dorință a copilului de a interpreta roluri și atunci când învață o limbă străină? În timp ce se joacă cu marioneta copilul devine un alt personaj și chiar un copil timid se poate exprima fără inhibiții când vorbește marioneta, nu el însusi. În plus, în lumea papușilor totul devine posibil, iar folosirea cântecelor, poeziilor și a poveștilor stimulează creativitatea copiilor și puterea de a improviza, de a se descurca în situații neașteptate.

Un alt atu al acestei activități, adică punerea în scenă a unei mini scenete în limba engleză, este faptul că le oferă copiilor ocazia să coopereze în timp ce manevrează păpușile, să se ajute reciproc pentru a depăși blocajele inerente, sudând astfel grupul, creând sentimentul de apartenență si crescând stima de sine în clipa în care fiecare simte bucuria succesului.

Astfel, la fiecare curs ne vom juca de-a altceva și vom învața mereu ceva nou. Iată aici și cateva dintre scenetele pe care le vom parcurge de-a lungul celor două săptămâni petrecute împreună: "Jessica’s Birthday Present"; "The Big Pizza"; "The Magic Book"; "Hide and Seek"; "Jessica and the Princess"; "The Queen’s Dog"; "The Thief at Madame Tussaud’s" etc (Oxford Puppet Theatre, de Paul A Davies, Oxford University Press, 2009).

Pe lângă aceste scenete, la curs vom avea și activităti de dezvoltare a motricitătii fine (colorează, decupează, lipește, trasează, unește etc), de antrenare a spiritului de observatie, a atenției și emoției artistice. De asemenea, vom viziona secvențe din filme de animație celebre, vom învăța cântece, poezii (celebrele "nursery rhymes") și vom participa la jocuri si concursuri pe echipe (treasure hunts, lions and tigers, guess what etc) și individuale.

Detalii organizatorice

  • Nivel: începător
  • Durată: 2 săptămâni
  • Varsta recomandata: 4-7 ani
  • Perioada: 7-18 iulie (in functie de solicitări, cursul se poate repeta si în alte perioade)
  • Frecvență: : zilnic, 90 minute, ora 18.00
  • Numar participanti: maxim 6 copii in grupa
  • Prețul: 240 lei (Suportul de curs este inclus în preț, iar modulul se achită în întregime la primul curs.)

Detalii Eveniment

Data:
Monday 14 July 2014

Program:
18:00:00 - 19:30:00

Orasul:

Detalii Locație

Pro Erudio – School of English

Județ:
Sector 5

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Bb.George Cosbuc, nr. 69

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL