Spiridușul voinic. Spectacol de teatru de păpuși +3 ani la Teatrul Puck Cluj-Napoca

Chiar dacă ești mic, poți să fii curajos și puternic. Acesta este mesajul principal al spectacolului „Spiridușul voinic”, adaptare originală după o idee de Mihnea Moisescu, în regia Andreei Bolovan.

Premiera spectacolului „Spiridușul voinic” marchează și debutul în regie al Andreei Bolovan, actor-păpușar la Teatrul „Puck”. Totodată, ea semnează și scenariul producției.

„Cred că ar trebui ca orice actor păpușar să aibă măcar o dată experiența de a regiza un spectacol. Am ales această poveste datorită faptului că include animale fantastice și spiriduși, personaje pe care le întâlnim destul de rar în spectacolele de teatru de păpuși de la noi din țară”, precizează ea.

,,Spiridușul voinic” este o alegorie despre copilul interior care, asemenea lui Cic, răspândește bucuria jocului și inocența în jurul său. Copilăria trăită la orice vârstă este cheia către lumea miracolelor.

Povestea prezintă călătoria eroului spiriduș care prin curajul și bunătatea sa, caută să restabilească armonia în Poiana Izvorului de Aur. În această incursiune magică descoperim imaginarul fantastic al lumii necuvântătoarelor. Prin intermediul întâlnirilor și confruntărilor pe care le are Cic, înțelegem efectele deciziilor personale la nivelul întregii comunități din poiană. Cu fiecare obstacol trecut, cu experiențe trăite prin curiozitate, se leagă prietenii iar călătoria capătă profunzimea unei inițieri.

Spectacolul are un impact vizual puternic, iar concepția scenică unește organic estetica păpușilor și marionetelor cu decorul, muzica și jocul actorilor. Lumea spectatorilor și lumea poveștilor se întâlnesc prin inserțiile a trei naratori poznași. Prin năzbâtiile lor, aceștia descoperă povestea, modifică elemente din decor și animează spațiul liminal dintre scenă și public.

Astfel, este un titlu care li se poate adresa atât copiilor de la trei ani în sus, cât și părinților și adulților care iubesc teatrul de păpuși în general.

E un spectacol foarte colorat, impresionant din punct de vedere vizual, cu păpuși expresive și decoruri pline de culoare, cu licurici aurii care dansează, alcătuind o atmosferă magică.

„Tema spectacolului se concentrează pe ideea că poți să fii voinic, chiar dacă ești mic. Sunt sigură că cei mici se vor identifica cu spiridușul Cic, personajul principal, jucat de actorul-păpușar Iulian Lungu. El parcurge un drum inițiatic, de maturizare, în care înțelege ce înseamnă responsabilitatea, prietenia, curajul și perseverența în a-ți urma scopul și a avea încredere în tine. Mi se pare o temă inspirată atât pentru cei mici, care descoperă viața încă din copilărie, dar și pentru cei mari. Ne putem lovi în viață de multe obstacole, dar aflăm de aici că este important să mergem până la capăt și să nu ne lăsăm dezamăgiți, să nu ne abandonăm visele și proiectele și nici idealurile”, subliniază Andreea Bolovan.

Distribuția este alcătuită din Ion Iurcu, Iulian Lungu și Andra Ștefan, iar Cosmin Cîrlea asigură figurația.

Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, muzica de Kevin MacLeod, iar pregătirea muzicală de Robert Papp. De asemenea, Attila Nagy asigură sound design-ul, iar Călin Negrea se ocupă de light design.

Spectacolul se joacă în limba română. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

📍Teatrul Puck – Vezi pe hartă/traseu

TOATE EVENIMENTELE


⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!

Sursa: teatrulpuck.ro

Detalii Eveniment

Data:
Duminică 07 Aprilie 2024

Program:
De la 11:00
De la 12:30

Orasul:
Cluj-Napoca

Detalii Locație

Teatrul de Păpuși Puck | Cluj-Napoca

Județ:
Cluj County

Oraș:
Cluj-Napoca

Adresa:
str. I.C. Brătianu nr. 23

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Cluj-Napoca!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL