Taurii şi broaştele. Fabulă de Jean de La Fontaine

Doi Tauri – e cam mult de-atunci –
Se războiau de mama focului
De dragul unei mândre Junci
Şi pentru stăpânirea locului.
Cum tot privind la harţa lor
O Broască suspina de zor,
O-ntreabă alta, oarecare:
– Dar ce-ai, surată? Ce te doare?
– Mă mai întrebi, în loc să tremuri?
Ne-aşteaptă, soro, grele vremuri.
Învinsul, izgonit din lunci,
În mlaştină s-o surghiuni
Şi noi, strivite, vom pieri
Din pricina acestei Junci!
Într-adevăr, cel biruit
În mlaştină s-a pripăşit
Şi sub copitele lui tari
Cu nepăsare le-a strivit.
Cei mici, de când se ştie, tot au de suferit,
Din pricina gâlcevii celor mari.

Îți recomandăm:

+200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor

88 Animaţii Scurte Premiate cu Oscar. Lista Completă 1931-2020

Evenimente pentru Copii și Părinți Săptămâna Asta

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.

DISTRIBUIE
GOKID este primul calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti din România. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU