Conferinta “Familia si valorile sale” – un demers important pentru educatie

București

Vineri, 18 ianuarie 2018, a avut loc Conferinta FAMILIA SI VALORILE SALE, un eveniment organizat de Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, în cadrul proiectului Academia Părinților (Pre)Ocupați. Aceasta a fost prima dintr-o serie de conferințe dedicate înțelegerii psihologiei copilului, dezvoltării metodelor pedagogice, îmbunătățirii relației dintre școală și părinți și implicit a relaíilor dintre părinți și copii.

Impreuna, educatori, profesori, parinti, au cautat sa gaseasca răspunsuri la întrebările pe care ni le punem cu totii:
Care sunt finalitățile educației timpurii?
Cum le construim copiilor autonomia, de la vârste mici?
Putem face mai ușoară tranziția de la grădiniță la școală?
Ce vârstă are, de fapt, copilul meu?
Ce sprijin primesc părinții în aventura educațională?
Cum ne construim o familie autentică?
La ce valori ne raportăm?
Ce rețetă folosim ca să facem față provocărilor zilnice, fără să ne pierdem valorile familiale?

Prezentarea inițială și discuțiile ulterioare au evidențiat rolul specialiștilor, dar și al părinților, precum și dorința comună de a le oferi copiilor și tinerilor modele, sprijin în cunoașterea de sine, în formarea competențelor și a discernământului.

In cadrul evenimentului, au analizat  problemele esentiale ale educatiei si familiei: Florentina Cucoaneș – consilier școlar, psiho-pedagog și profesor, cu un master obtinut la Facultatea de Științele Educației din Nantes, Franta; Ecaterina Ortansa Ioniță – profesor de limba germană, licențiată în Științe Economice și masterand în ”Învățare, inovare și coaching în educație”; Ileana Zărnescu – psihoterapeut specialist în psihoterapie cognitiv-comportamentală, psihologul liceului.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU