Descoperim poveştile Parcului Carol împreună, Tur pietonal gratuit

Te invitam pe 14 mai la un tur pietonal gratuit in parcul Carol organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei, „Descoperim poveştile Parcului Carol împreună”

Asociația Cultour în asociere cu Cercetașii României – Centrul Local Alb Bucureşti vă invită cu mic cu mare în data de 14 mai 2016 la un tur pietonal gratuit prin unul dintre cele mai vechi parcuri din București, Parcul Carol.
Sărbătorim această zi minunată de primăvară printr-un traseu relaxant prin acest parc plin de istorie, de monumente și statui interesante, dar ale căror povești sunt mai puțin cunoscute. Cu ajutorului ghidului local veți afla cum arăta parcul la începuturile sale, în fascinanta perioadă a monarhiei, cu ce scop a fost creat parcul, care este legătura acestuia cu unele dintre cele mai mari nume din perioada comunistă și rolul artistic jucat de parc până în prezent.
Asociații noștri în acest demers cultural-recreativ sunt Cercetașii României – Centrul Local Alb București, care sunt implicaţi în aceeași zi – 14 mai şi în Festivalul Luminii din Parcul Carol prin activități distractive, ateliere de prezentare, concursuri, cantece la chitara, iar când seara se va lăsa vor lumina intreg parcul cu binecunoscutele gulguţe desenând pe asfalt diferite forme si imagini.
Festivalul Luminii este un eveniment național sincron aflat la a 12-a ediție adresat tuturor copiilor si tinerilor prin care se dorește transformarea spațiului urban într-unul magic, în care prin joacă participanții să se bucure de viața și să redescopere frumuseţea lucrurilor mărunte.
Acest tur prin Parcul Carol face parte din programul de tururi pietonale gratuite ale Bucureştiului organizat de Asociaţia Cultour în anul 2016 între lunile martie – noiembrie.

Punctul de întâlnire: Fântână Zodiac de la intrarea în Parcul Carol. Ghizii vor avea un semn portocaliu si uniforma de cercetas
Ora de plecare: 17:00
Durata: aproximativa 1,5 ore.

Citeste si Review-ul pentru Parcul Carol facut de echipa Gokid. 

Parcul Carol: Dealul Filaretului, Sector 4, Bucuresti

Vă așteptăm să vă alăturați grupului la fața locului. Rezevarea nu este obligatorie, dar apreciem anunțarea prezenței în prealabil, pentru a estima mai bine numărul participanților.
Pentru întrebări și rezervări, ne puteți scrie la [email protected]

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 14 Mai 2016

Program:
17:00 - 17:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL