200 Emoții Umane – Liste Utile de Emoții Pozitive și Negative

Pentru emoții nu există definiţii şi clasificări definitive și unanim acceptate. Mai mult, fiecare limbă are un set propriu de termeni care identifică emoţiile. Vezi mai jos liste de emoții grupate în funcție de modul cum le percepem în mod superficial, negative sau pozitive.

Cel care a pus bazele viziunii moderne asupra emoțiilor a fost chiar Charles Darwin, în volumul The Expression of the Emotions in Man and Animals, publicat în 1872. Cercetările sale l-au făcut să afirme că emoțiile au evoluat prin moștenirea caracterelor dobândite și că ele nu servesc vreunui scop evoluat. De asemenea a studiat expresiile non-verbale, observând că au universalitate interculturală.

Conform studiilor psihologului Paul Eckman, există 4 expresii faciale care pot fi recunoscute de orice persoană din orice cultură: frica, mânia, tristeţea şi bucuria. El a identificat în anii ’70 șase emoții de bază care sunt trăite de oameni: fericirea, tristețea, dezgustul, frica, surpriza și furia. Cei mici le-ar recunoaște din filmul Inside out, unde însă surpriză, Surpriza lipsește. Lista lui Eckman s-a extins ulterior cu mândria, rușinea, jena și entuziasmul.

Psihologul Daniel Goleman, care scrie despre inteligenţa emoţională, clasifică emoţiile astfel:

Mânie: resentiment, furie, exasperare, indignare, irascibilitate, vexare, animozitate, ostilitate și ură.
Tristețe: supărare, mâhnire, îmbufnare, melancolie, milă de sine, singurătate, disperare și deprimare.
Frică: preocupare, consternare, neînțelegere, anxietate, nervozitate, îngrijorare, teamă, spaimă, groază, fobie și panică.
Bucurie: fericire, ușurare, mulțumire, binecuvântare, încântare, amuzament, mândrie, plăcere senzuală, răsplată, satisfacție și extaz.
Iubire: încredere, amabilitate, acceptare, prietenie, adorație, dragoste, afinitate, devotament și milă.
Surpriză: mirare și șoc.
Dezgust: dispreț, detestare, aversiune și repulsie.
Rușine: vinovăție, remușcare, umilință, jenă, supărare și regret.

99 de Jocuri Distractive din Copilărie. Jocuri în Aer Liber şi de Interior

Psihologul Robert Plutchik a propus o roată a emoțiilor, în care emoțiile pot fi combinate pentru a forma sentimente diferite așa cum putem proceda cu culorile, care dacă sunt amestecate creează alte nuanțe.

Roata_emotiilor_lui_Plutchik culoriVezi mai jos liste de emoții ordonate alfabetic, pe care le-am grupat în funcție de modul cum le percepem în mod superficial, negative sau pozitive:

EMOȚII POZITIVE

  • acceptat
  • adunat
  • afectuos
  • ambițios
  • amuzant
  • amuzat
  • aventuros
  • bucuros
  • bun
  • calm
  • compătimitor (milos)
  • competent
  • confortabil
  • curajos
  • curajos
  • curios
  • demn
  • determinat
  • dorit
  • energic
  • entuziasmat
  • euforic
  • excitat
  • extaziat
  • fericit
  • frumos
  • generos
  • gingaș
  • grijă
  • iertător
  • împlinit
  • important
  • în siguranță
  • incântat
  • incitat
  • încrezător
  • îngrijit
  • inspirat
  • iubit
  • iubitor
  • jubilare
  • jucăuș
  • lăudabil
  • liniștit
  • loial
  • mândru
  • merituos
  • motivat
  • mulțumit
  • nerăbdător
  • nostalgic
  • optimist
  • capabil
  • pasionat
  • prețuit
  • prietenos
  • protejat
  • puternic
  • răspunzător
  • recunoscător
  • relaxat
  • respectat
  • satisfăcut
  • sensibil
  • special
  • suportiv
  • triumfător
  • uimit
  • ușurat
  • viu
  • voios

RECOMANDARE. +200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor

EMOȚII NEGATIVE

  • abandonat
  • abătut
  • agitat
  • alergat
  • alienat
  • alungat
  • amărât
  • amenințat
  • amorțit
  • angoasat
  • anxios
  • batjocorit
  • confuz
  • copleșit
  • degradat
  • demn de milă
  • depășit
  • dependent
  • deprimat
  • descurajat
  • devastat
  • dezamăgit
  • dezgustat
  • disperant
  • disperat
  • disprețuit
  • disprețuitor
  • distrat
  • distrus
  • exasperat
  • exclus
  • expus
  • fără speranță
  • fără valoare
  • frustrat
  • furios
  • gelos
  • gol
  • golit
  • hybris
  • ignorat
  • inadecvat
  • inadecvat
  • incompetent
  • inconsolabil
  • încordat
  • încordat
  • incurabil
  • indepărtat
  • indignat
  • ineficient
  • inferior
  • înfrânt
  • infricoșat
  • infuriat
  • îngrijorat
  • îngrozit
  • inhibat
  • înnebunit
  • insingurat
  • înspăimântat
  • insuficient
  • inundat
  • învins
  • iritat
  • isteric
  • izgonit
  • izolat
  • jalnic
  • jegos
  • jenat
  • măcinat (de gânduri)
  • melancolic
  • mizerabil
  • mohorât
  • mortificat
  • murdar
  • mustrat
  • neajutorat
  • neapreciat
  • neastâmpărat
  • neatent
  • neatrăgător
  • necăjit
  • neclar
  • neconfortabil
  • nedecis
  • neîncrezător
  • neînțeles
  • neiubit
  • nemulțumit
  • neplăcut
  • nesigur
  • nesigur
  • nevoiaș
  • obidit
  • obligat
  • ostil
  • panicat
  • patetic
  • pesimist
  • pierdut
  • plictisit
  • plictisitor
  • plin de repulsie
  • plin de ură
  • prins în capcană
  • rănit
  • rușinat
  • scârbit
  • siderat
  • singur
  • șocat
  • speriat
  • stresat
  • stupid
  • superficial
  • temător
  • tensionat
  • terifiat
  • tulburat
  • umilit
  • urmărit
  • ușurat
  • vânat
  • vidat
  • vinovat
  • vulnerabil
  • zăpăcit

emotii negative lista gokid

VIDEO. Lili. Animație Scurtă Stop Motion despre Maturizare

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU