Evenimente copii la Lente – Iarna micutei Unde

Sunday 22 January 2017
București

Evenimente pentru copii in fiecare duminica dimineata la Lente: Duminică, 22 Ianuarie, îi invităm pe cei mici la spectacolul Iarna micuței Unde.

Feeria pe care o aduce Iarna când coboară cu mantia ei albă peste lume ne-a inspirat o poveste în care se întâlnesc natura, zânele și animalele ce trăiesc în inima muntelui.

Unde este o zânișoară drăgălașă care trăiește într-un palat de cristal, sub apa unui pârâu de munte. Ea este prietenoasă și dornică să zburde împreună cu vietățile pădurii dar această dorință de a cânta și a dansa mereu îi va aduce și necazuri.

Sfaturile chibzuite ale Brăduței, zâna brazilor, nu-și găsesc ascultare când ursulețul Martinel, pus pe șotii, o păcălește spunându-i să nu se adăpostească în castelul ei din apă, pentru că iarna nu va veni. Unda nu este destul de puternică să reziste gerului nemilos și nici Muntele, nici Brăduța, Iepurașul sau Ursul nu o pot salva. Cine o salvează pe micuța Undă? Poate vor putea da cei mici o mână de ajutor.

Programul fiecărei duminici va fi anunțat la începutul săptămânii.

Nu este nevoie de rezervare.

Pentru detalii ale spectacolului Iarna micutei Unde, ne poți găsi la [email protected] sau 031 410 75 85.

Taxa de participare este de 40 lei/copil (și include o cafea pentru părintele temerar). Taxa se poate achita cash sau card înainte de începerea evenimentului.

Spectacolele sunt recomandate copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 8 ani. În funcție de interesele, răbdarea și atenția celor mici, îi așteptăm însă pe toți cei dornici, cu brațele larg deschise.

Mansarda este încăpătoare și primitoare și, dragi părinți, vă invităm să vă bucurați voi înșivă de o scurtă pauză, la mesele de pe margine. Cu toate acestea, vă rugăm să nu lăsați copiii singuri în mansardă, pentru a ne ajuta să ne asigurăm că recreația este amuzantă și sigură pentru toată lumea.


 

In fiecare duminică, mansarda din Lente (Dionisie Lupu  nr.78) e pregătită de vizita piticilor cu activități (re)creative.

În timp ce părinții se relaxează cu o limonadă și o conversație placută, cei mici vor fi ocupați, sub tutela atentă a zânelor și cavalerilor, care le vor propune activități diferite în fiecare weekend, de la piese de teatru la ateliere de desen, de la povești la origami, de la pictură pe față la gătit. 

Recreația e pauză, dar ea nu trebuie sa insemne neaparat repaos. E suficient să vizitezi o școală la pauza mare ca să îți dai seama de asta. 
Recreația e joacă și veselie, ceva bun de mâncare și o poveste. 

Vă așteptăm cu drag!

**********************

Lente nu e un bistro obișnuit. 

Ne întâmpinăm oaspeții în mod relaxat, pentru că atmosfera este la fel de importantă ca mâncarea. Nu credem în plasme, ospătari aroganți sau meniuri plictisitoare. 

We welcome kids, bikes, pets and open minded people.

Detalii Eveniment

Data:
Sunday 22 January 2017

Program:
Toata ziua

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL