Program de creare de povești, ilustrarea lor și interpretarea în fața unui public. Pentru familii cu copii de 4-7 ani
Kamishibai – la povești să spunem ”Hai!” – în cadrul Muzeului Vasile Grigore
– program de creare de povești, ilustrarea lor și interpretarea în fața unui public;
– se va genera astfel prima generație kamsihibai
– se desfășoară săptămânal, timp de șase săptămâni, sâmbătă sau duminică, cu același grup de familii.
Poveștile vor fi create că către copiii participanți, pe baza unor tehnici care folosesc obiectele de artă, obiectele obișnuite sau alte metode creative (2 întâlniri coordonate de Iulia Iordan), apoi episoadele vor fi ilustrate de către copii ținând cont de sfaturile unui artist plastic, Ramona Guran (2 întâlniri), în ce-a de-a cincea întâlnire vor aplica unele tehnici actoricești comunicate de actorul Ovidiu Ușvat, iar în ce-a de-a șasea întâlnire copiii vor interpreta propriile povești în fața unui public format din părinți.
Kamishibai este o metodă de educație non-formală, recunoscută în întreaga lume, care ajută la dezvoltarea unor abilități importante pentru copii: empatia, atenția, organizarea, exprimarea corectă și coerentă, capacitatea de a povesti, lucrul în echipă etc. Tehnica a apărut în Japonia, dar în ultima perioadă a fost adoptată de școlile din vestul Europei și din Statele Unite ale Americii ca metodă non-formală complexă care le dezvoltă celor mici o serie întreagă de abilități.
Programde desfasurare
– sâmbătă, 15 martie, ora 10.30 atelier de poveste
– duminică, 16 martie, ora 10.30 atelier de ilustrație
– sâmbătă, 22 martie, ora 10.30 atelier de ilustrație
– duminică, 23 martie, ora 10.30 atelier de interpretare și prezentare
Taxă de participare:
o 200 lei/familie formată din doi membri (părinte și copil, al doilea părinte participă gratuit);
o 330 lei/familie formată din trei membri (părinte și 2 copii, al doilea părinte participă gratuit);
o 530 lei/familie formată din trei membri (părinte și 3 copii, al doilea părinte participă gratuit);
Programările
Sunt obligatorii şi se fac până joi, 16 ianuarie la e-mail: [email protected]
Detalii Eveniment
Perioada:
15-16 Martie 2014
Ora incepere:
10:30:00
Ora terminare:
11:30:00
Orasul:
Detalii Locație
Muzeul de Artă “Vasile Grigore”
Județ:
Sector 2
Oraș:
Bucuresti
Adresa:
Str. Maria Rosetti nr.29