La muzeu de sărbători, Ateliere pentru Copii 5-12 ani

10:00 - 12:00
16-17 December 2017
București

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în fiecare weekend din perioada 25 noiembrie – 17 decembrie 2017, ateliere pentru copii dedicate sărbătorilor de iarnă, cu scopul de a-i face pe cei mici să cunoască patrimoniul etnologic românesc, dar și de a educa și forma publicul pentru cultură și respectarea valorilor tradiționale.

Atelierele, printre care putem enumera realizarea felicitărilor pentru sărbători, confecționarea de măști populare și împletirea de colăcei, se vor desfășura în fiecare sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 12:00.

La fiecare atelier se pot înscrie maximum 15 copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, taxa de participare fiind de 20 de lei pe atelier, pentru fiecare copil.

„La muzeu de sărbători” este un program de pedagogie muzeală, a cărui menire este să pună în valoare creativitatea și imaginația celor mici prin activități care să corespundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor.

Pentru înscrieri:
programe.culturale@muzeul-satului.ro
0724 331 741

https://www.facebook.com/events/295687407593407/

Detalii Eveniment

Perioada:
16-17 December 2017

Ora incepere:
10:00

Ora terminare:
12:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti

Județ:
București

Oraș:
București

Adresa:
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, Şos. Kiseleff nr. 28-30

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL