Petrece weekend-ul copiilor cu Teatrul Ion Creangă!

10:00:00 - 10:00:00
01-03 June 2012

Program 1 iunie 2012

 Incepand cu ora 10.00, „Carolina şi poneiul”, o comedie inspirată din lumea fascinantă a circului, la sala Rapsodia de pe Lipscani.

Copiii vor afla povestea unei fetiţe care a hotărât să nu mai crească pentru că nu se simte iubită. În distribuție: Ionuţ Ciocia, Ioana Ginghină, Anca Zamfirescu, Liliana Donici, Ionuţ Antonie, Marius Nănău, Gabriel Coveşeanu, Cristian Boeriu, Eduard Petru Jighirgiu.

Incepand cu ora 13.00, in parteneriat cu Serviciul Educaţie Eco-Civică şi Fonduri Europene – Primăria Municipiului Bucureşti, Teatrul Ion Creangă va fi gazda festivităţii de premiere a participanţilor la campania educaţională „Ne informăm, conştientizăm şi protejăm”, eveniment adresat copiilor din grădiniţele  şi şcolile din Capitală. Evenimentul vizează copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani, din unităţile de învăţământ participante la proiect. Grădiniţele şi şcolile vor prezenta cântece şi poezii, va avea loc parada costumelor din materiale reciclabile şi premierea celor mici.

Incepand cu ora 15.00, spectacolul interactiv „Pălăria cu surprize” la sediul Bibliotecii Naţionale a României din Bulevardul Unirii nr.22. Durata spectacolului este de 50 de minute, iar distribuţia este alcătuită din actorii Alexandrina Halic, Anca Zamfirescu, Ionuţ Ciocia, Cristian Creţu, Cristian Boeriu, Mihai Verbiţchi.

Incepand cu ora 19.00, Teatrul Ion Creangă găzduieşte la Sala Rapsodia unul dintre cele mai dinamice evenimente la momentul actual: „Pecha Kucha Night”.

20 de imagini x 20 de secunde, în total 6 minute şi 40 de secunde de vorbitor, un eveniment cultural non-profit, informal, în care oricine îşi poate prezenta activitatea, ideile, creația. Dintre speakerii acestei ediţii: Eugen Ciocan – regizor, Cristina Uruc – director artistic la Fundația ConstantART, Andreea Pandelescu, asistent proiect la ViitorPlus, Doina Anghel – istoric de artă şi coordonator de proiect la Trasee urbane în Bucureşti, Simina Diaconu – editor şi iniţiator al proiectului Revista de Povestiri, Paul Dicu – voluntar la Asociaţia Inima Copiilor. Intrarea este liberă.

Program 2 iunie 2012

Incepand cu ora 11.00, la sala Rapsodia de pe Lipscani, va avea loc reprezentaţia „Inimă rece”, o piesă educativă, care ne învaţă să iubim, să fim darnici şi buni la suflet. În distribuţie: Oliviu Cristian Bughiu, Anca Zamfirescu, Carmen Palcu Adam, Ionuţ Antonie, Alexandrina Halic, Cristian Creţu, Mihai Verbiţchi, Daniel Tudorică, Eduard Petru Jighirgiu, Gabriel Coveşeanu, Claudia Revnic, Liliana Donici, Camelia Andriţă, Nicoleta Rusu, Julieana Drăghici, Ani Creţu, Cornelia Pavlovici, Ioana Ginghină, Ioan Georgescu, Costică Niculia.

Intre orele 9.00 – 14.00, va avea loc faza finală a concursului municipal „Paleta micului pictor – vis şi culoare” şi „Aplauze, flori şi culori pentru actori” destinat copiilor, care se va concretiza într-o frumoasă expoziţie de desene şi pictură în foaierul Teatrului Ion Creangă de pe Lipscani.

 Incepand cu ora 13.30, actorii Teatrului Ion Creangă vor susţine o reprezentaţie în aer liber, timp de 55 de minute, în parteneriat cu ArCuB – Centrul de proiecte culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti. Intitulat „În Cişmigiu ne întânim să povestim şi să glumim”, spectacolul se va desfăşura în mult iubitul parc bucureştean şi va încânta copiii aflaţi în preajma scenei mici de lângă lac. Din distribuţie fac parte: Alexandrina Halic, Anca Zamfirescu, Claudia Revnic, Ionuţ Ciocia, Cristian Creţu, Camelia Andriţă, Mihai Verbiţchi.

Program 3 iunie

 Incepand cu ora 11.00, la sala Rapsodia de pe Lipscani, va avea loc reprezentaţia „Războiul bucatelor” de Ioan Gârmacea, o montare cu actori experimentaţi, costume inspirate şi momente comice. În distribuţie: Cristian Irimia, Alexandrina Halic, Mihai Verbiţchi, Miruna

Ionescu, Camelia Andriţă, Nicoleta Rusu, Marius Nănău, Voicu Hetel, Oliviu Bughiu, Daniel Tudorică, Ion Arcudeanu.

Rezervările se pot face la casa de bilete-sala Rapsodia, str Lipscani nr 53 sau telefonic la 021.317.85.90.

Pentru preturile biletelor click aici.

Detalii Eveniment

Perioada:
01-03 June 2012

Ora incepere:
10:00:00

Ora terminare:
10:00:00

Orasul:

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL