Învaţaţi câteva poezii cu Moş Nicolae! Venirea lui Moş Nicolae marchează începutul perioadei sărbătorilor de iarnă atât de îndrăgite de cei mici. Este un prilej de a sta mai mult în familie şi a desfăşura activităţi de tot felul.
Dacă copilul tău este îndrăgostit de poezii învaţă-l câteva cu Moş Niculae.
Moș Nicolae vine călare pe un cal alb și aduce daruri copiilor în ajunul zilei de Sf. Moș Nicolae. El lasă cadourile copiilor cuminți în ghetuțele lustruite sau nuielușe copiilor obraznici.
Moș Nicolae este un personaj legendar, care vine călare pe un cal alb și aduce daruri copiilor. În ajunul zilei de Sf. Moș Nicolae, el lasă cadouri copiilor cuminți în ghetuțe lustruite sau nuielușe copiilor obraznici. Moşul îşi lasă cadourile în seara zilei de 5 decembrie. Dupa vizita moşului, în dimineaţa de 6 decembrie cei mici cotrobăie prin ghetuţele curăţate de cu seară.
Concurs!
Câştigă una dintre cele 3 întâlniri online cu Moş Crăciun cu barbă naturală!
VINE MOŞ NICOLAE
Haide, hai fată bălaie
Că vine Moş Nicolae!
Trebuie să curăţăm
Toate ce le încălţăm:
Papucei, şi săndăluţe,
Cizmuliţe şi ghetuţe,
Ca nu cumva Moşul bun
Să lase nuia de-alun,
Ci covrigi cu mult susan
Şi iepuri din marţipan,
Bomboane de ciocolată
In cutie colorată.
Ursuleţi din turtă dulce…
Numai Moşul ne aduce!
Sigur, doar la cei cuminţi.
Tu ai fost? Dar să nu minţi!
Vezi și: 15 Colinde Frumoase pentru Copii de Sărbători. Cele Mai Apreciate Colinde de către Cei Mici
MOŞULEŢII COMPLOTIŞTI
Sunt nervos de nu mai pot,C-am simţit mare complot.
Moş Ene vrea să ne-adormă
Când Moş Nicolae toarnă
Dintr-un sac plin cu de toate
Bomboane şi ciocolate,
Iar la unii-o nuieluşă,
În pantofii de la uşă.
Dar acum, fiindc-am aflat,
Voi sta treaz neapărat,
Să-l văd pe Moş Nicolae
Venind prin zapezi sau ploaie,
Să ne dăruiască-n noapte
Şi pe merit şi ce poate!
Dar ce am? Mi-aşa de somn!
– Moş Ene, nu vreau să dorm.
Vine Moşul pe la gene…
– Nu te mai juca, Moş Ene!
MOŞ NICOLAE SOSEŞTE…
Hai fuguţa, hai fuguţa!
Lustruim frumos ghetuţa
Si o punem la intrare
S-o umple Moş Nicolae
Cu dulciuri şi cu păpuşi…
Să-l pândim de după uşi,
C-o să vină-acuş-acuş!
IN AŞTEPTAREA LUI MOŞ NICOLAE
Azi nu am mers la plimbare.
Cât a fost ziua de mare,
Am lustruit şi-am spălat,
Tot ce-aveam de încălţat:
Papucei, pantofi şi ghete,
Le-aşezai pe îndelete,
Lângă uşă-n holul mare .
Moş Nicolae le vede oare?
Fiindcă-n noaptea asta, Moşul,
După ce-a cântat cocoşul,
Duce pe la fiecare,
Dulciuri şi jucărioare.
Copiilor buni le-aduce
Bomboane şi turtă dulce,
Şi cui e neascultător,
Nuia-i pune-n pantofior.
Dar de-or fi murdari pantofii
Ţi-i confundă cu cartofii,
Şi-i aruncă la gunoi,
Cât ai zice: unu-doi!
VINE MOŞ NICOLAE
Iau ghetuţa să-i fac baie
Că vine Moş Nicolae
Şi vreau sa fie curată,
Ca să mi-o umple pe toată,
Cu dropsuri si ciocolată
Şi să zică:”Măi! Ce fată!”
Sursa: aurorageorgescu.ro
Scrisoare pentru Mos Nicolae
Dragul meu Moș Nicolae,
Vii la mine în odaie?
Eu, să știi, m-am pregătit,
Ghetele le-am lustruit.
Te rog să îmi pui în ele:
Ciocolată, bombonele,
Jucării și acadele,
Mă gândesc numai la ele.
Orice-mi pui sunt bucuros
Și îți mulțumesc frumos.
Îți recomandăm: 5 Super Animații Scurte despre Bullying
Sfântul Nicolae
Sfinte Nicolae,
Ce ne-aduci în bărbă
Fulgii de zăpadă,
Lasă-ne-n galoși
Ursuleți frumoși,
Iepurași de plus,
Dulciuri și păpuși.
Noi drept mulțumire
Îți voi recita
Cu glasuri duiose
Și îți voi cânta
Cântece frumoase.
Ghetele
De un timp ghetele mele
Parcă poartă-n vârfuri stele.
N-ai ghicit secretul meu?
Păi … le lustruiesc mereu.
Îmi tot zice mie tata:
-Trebuie să fie gata
Că azi-mâine în odaie,
Vine moșul Nicolae!
Ai fost cuminte?
Vine Moșul mă grăbesc,
Încălțări să pregătesc,
Pentru că, precum se știe
Îl aștept cu bucurie.
Am pus cizme și pâslari
Și papuci din cei mai mari
Am gătit și doi galoși
Și pantofi cât mai lucioși.
Că în fiecare an
Mi-am pus ghetele în geam.
Și de n-ajung ghetele
Mi-am pus și sosetele…
Dar o vorba îmi șoptește:
-Hai, acum trezește-te!
Și adu-ți aminte,
Mai întâi gândește-te
Dac-ai fost cuminte.
Sursa: universdecopil.ro