SOS, vine vacanța! O conferință despre urgențele medicale în timpul verii și cum să le depăsim

 Conferinţa Social Moms de la Iaşi a avut că tema problemele de sănătate şi urgențele medicale în timpul verii , specialiştii invitaţi venind cu informaţii şi soluţii pentru depăşirea acestora în siguranţă. Evenimentul a fost susţinut de Cutaden Bebe, aliatul părinţilor în îngrijirea pielii bebeluşilor.

Dr. Codruţa Iliescu, Medic Primar Pediatru, le-a vorbit părinţilor despre probleme de sănătate cele mai frecvente care apar în timpul verii: gastroenterite acute bacteriene favorizate de sezonul cald, conjunctivită acută, otite, răul de mişcare, constipaţie, vulvovaginite. Părinţii au aflat ce trebuie să facă în astfel de situaţii: cum să le prevină şi să le identifice, ce măsuri urgente pot lua înainte de a ajunge la medic.

Un exerciţiu foarte folositor a fost compunerea trusei medicale, fără de care părinţii nu ar trebui să plece în vacanţă, fiecare produs venind cu explicaţii pentru rolul lui în trusă. Astfel, pentru urgenţele medicale ale verii, vom lua cu noi: probiotic, paracetamol supozitoare, ibuprofen, comprese, faşă, plasturi, ser fiziologic, rivanol, apă oxigenată, iod, termometru.

Urgențele medicale în timpul verii cu Dr. IliescuDr. Mihaela Fitrolakis, Medic Specialist Pediatrie, cu supraspecializare în terapie intensivă, a prezentat urgențele medicale în timpul verii: arsurile solare, intoxicațiile alimentare, alergiile, înecul, stop cardio-respirator. Este important să putem identifica semnele care ne arată că ne confruntăm cu aceste probleme şi să luăm măsurile necesare.

Demonstraţia de prim ajutor a fost un moment important al evenimentului, părinţii aflând care sunt paşii pe care trebuie să îi urmăm în caz de înec cu un corp străin, cum se execută manevra Heimlich şi care măsurile de prim ajutor în caz de înec.

Conf. Dr. Daciana Elena Brănisteanu, Medic Primar Dermatolog, a vorbit despre îngrijirea pielii bebeluşului şi s-a adresat în primul rând tăticilor, subliniind importanța lor în îngrijirea celor mici. Mamele sunt în prim plan, aşa cum este şi firesc, atunci când vorbim despre creşterea şi îngrijirea copiilor, în special în primele luni de viaţă, însă taţii joacă un rol important, fiind atât suport pentru mama cât şi ajutor în îngrijirea bebeluşului. Apropierea de bebeluş, încă din primele luni, formează o legătură puternică între cei doi, ceea ce aduce beneficii întregii familii.

Pielea bebeluşului nu este strict „domeniul” mamei, de îngrijirea ei putând să se ocupe la fel de bine şi tatăl. Cutaden Bebe încurajeză tăticii să petreacă cât mai mult timp cu cel mic şi să participe la rutina zilnică de îngrijire.

Pielea este barieră împotriva infecţiilor, de aceea este important să avem grijă de ea. Conf. Dr. Branisteanu ne recomandă să avem încredere în sfatul medicului pediatru şi să folosim produse speciale pentru îngrijirea pielii bebeluşilor. Crema protectoare Cutaden Bebe ajută la menținearea sănătății pielii bebelușului prin 3 ingrediente valoroase: o formă naturală de vitamina E (Vital ET ® – cu rolul de a hrăni durabil pielea), oxid de zinc (formează o barieră protectoare) și ihtiol (antibacterian).

Urgențele medicale în timpul verii-conferinta Social MomsEvenimentul legat de urgențele medicale în timpul verii a fost moderat de Andreea Ignat, [email protected]blogdeparinti.info.

De distracția copiilor veniți împreună cu părinții la eveniment s-au ocupat prietenii de la Momki.

Mulțumim sponsorului Cutaden® Bebe si partenerilor Arcadia Medical si Momki.

Prezentările medicilor sunt disponibile pe Facebook Social Moms și în pagina de eveniment Social Moms.

Parteneri media: qbebe.ro, desprecopii.com, mamicamea.ro, sfatulmamicilor.ro, gokid.ro, kidsnews.ro, mamica.ro, blogdeparinti.info.

 

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU