Spectacol Punguța cu doi bani la Opera Comica pentru Copii

10:00 - 12:30
18-19 Noiembrie 2017
București

Pe scena Operei Comice pentru Copii va fi predată o lecție despre curaj, noroc și perseverență, într-un ritm amuzant și jucăuș.

Punguța cu doi bani schimbă viața unui cocoș și-a stăpânului său.

Un moșneag amărât și pofticios, care avea un cocoș, o roagă pe baba care creștea o găină, să-i dea și lui un ou. Femeia, zgârcită și rea, îi sugerează omului să-și bată pasărea, ca să facă ouă. Bărbatul se ia după gura femeii, își bate cocoșul și-l alungă de-acasă.

Pe drum, îi surâde norocul, căci găsește o punguță cu doi bani. O pierde repede, fiindcă pe drum trece o trăsură cu un boier, iar vizitiul oprește și-l lasă pe cocoș lefter. Supărată, pasărea nu se lasă și cere înapoi punguța. Vizitiul îl aruncă pe cocoș într-o fântână, apoi în mijlocul unei cirezi cu vaci. După ce înghite toată apa și mănâncă toate vacile, cocoșul reușește să scape și din cuptorul în flăcări, pe care-l stinge cu apa înghițită din fântână. Scăpat și de jăratec, cocoșul nostru mai are o încercare. Boierul îl aruncă în camera cu bani, dar cocoșul înghite toți galbenii și merge din nou la fereastra boierului, ca de fiecare dată, să ceară punguța furată. Sătul de insistențele cocoșului, boierul îi dă punguța, ca să aibă liniște.

Temerarul nostru cocoș, isteț peste măsură și înzestrat cu puteri miraculoase își cântă acum aventurile. El reușește, de fiecare dată, să treacă peste încercările disperate ale boierului de a scăpa de el și se întoarce triumfător la casa moșneagului, cu o ditamai avere.

Model de vitejie, cocoșul este admirat de toate păsările din curtea boierului care decid să-l urmeze. Ajuns la casa moșneagului, cocoșul scutură din aripi și varsă toate bogățiile pe care le-a adus.

Invidioasă, baba îi cere moșului niște galbeni. Nu primește nimic, așa că prinde găina și o bate. Pasărea pleacă de acasă și îi aduce stăpânei… o mărgică. Supărată, femeia își bate găina până o omoară. Așa, rămânesăracă, lipită pământului, în timp ce moșul se lăfăie în bogăție.

Cocoșul, înzestrat cu grai omenesc știe să cânte și asta și face în sala Operei Comice pentru Copii.

La capătul acestei aventuri muzicale înveți ce înseamnă să fii curajos și loial, afli că mintea poate să rezolve orice problemă şi că perseverenţa deschide calea spre succes. Cocoşul este dârz si hotărât să recupereze punguţa pe care i-a furat-o boierul, iar aventurile lui dau spectacolului umor, savoare, haz și culoare.

Regia: Gabriela Dumitru

Scenografia: Roxana Colceag

Program:

Sambata 18 noiembrie: ora 10.00 si ora 12.00

Duminica 19 noiembrie: ora 10.00 si ora 12.00

Sala UnderGrant

Tariful pentru bilete individuale este valabil la toate spectacolele și este împărțit astfel:

 

SALA MARE, 3 categorii:

Cat. VIP – Parter, rândul 1, Preț: 50 lei

Cat. I – Parter, rândurile 2-8, Preț: 30 lei

Cat. II-a Parter, rândurile 10-16, Preț: 25 lei

Cat. a III-a Balcon, rândurile 1-7, Preț: 20 lei

La premiere, prețul biletelor este 60 lei (VIP), 45 lei (cat. I), 35 lei (cat. a II-a) și 30 lei (cat. a III-a)

SALON MOZART, Preț: 20 lei

La premiere, prețul biletelor este 25 lei

SALA UNDERGRANT, Preț: 20 lei

La premiere, prețul biletelor este 25 lei

Program casei de bilete OCC:

Luni: Închis.

Marți, Miercuri, Joi, Duminică 9.30-13

Vineri, Sâmbătă: 9.30-13 și 16-19;

Contact: 0751.092.780

Detalii Eveniment

Perioada:
18-19 Noiembrie 2017

Ora incepere:
10:00

Ora terminare:
12:30

Orasul:
București

Detalii Locație

Opera Comica pentru Copii

Județ:
Sector 6

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Calea Giulesti nr 16

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL