A inlocui ingrijorarea cu increderea este un mare pas spre a construi relatia parinte copil. Esti un parinte ingrijorat sau increzator?
Părinţii se îngrijorează în legătură cu copiii lor. De ce nu fac anumite lucruri, de ce nu sunt ca ceilalţi copii, de ce se comportă uneori ciudat. Iata cateva sfaturi pentru relatia parinte copil.
Familia este un sistem emoţional, în care un copil nu este altceva decât o parte a acestei unităţi, un fragment din întreg. Este un întreg, în care practic o acţiune, o atitudine sau o emoţie a unei persoane din grupul familial îi poate afecta pe toţi ceilalţi. Deoarece orice membru al familiei este o parte a acestui întreg, rareori copiii cu probleme se află ei înşişi la originea dificultăţilor.
Sentimentele de frustrare, mânie, furie, trec uşor de la un membru la altul al grupului familial, astfel încât, este uşor ca ele să ajungă şi la copil. De multe ori însă, în loc ca aceste sentimente să perturbe întreg grupul, ele se concentrează asupra unei singure persoane, această persoană fiind cel mai adesea un copil.
Deşi schimbul de sentimente negative a avut loc iniţial între adulţi, dacă aceştia nu şi-au rezolvat problema, copilul va începe să plângă mult şi des sau să dezvolte comportamente care să atragă atenţia adulţilor. Fără să-şi dea seama că aceste comportamente sunt expresia relaţiei dificile dintre ei, părinţii vor începe să creadă că cel mic are o problema şi se vor concentra asupra ei, ajungând practic să se îndepărteze de problemele lor relaţionale. Copilul va întreprinde o reparaţie inconştientă a familiei, reparaţie care însă este extrem de consumatoare de resurse intelectuale şi de energie. Cu timpul, acest proces poate deveni un şablon, copilul unui parinte ingrijorat preia anxietatea acestuia şi o concretizează, iar părinţii se vor concentra asupra problemei lui, sporindu-i anxietatea şi întărind practic problema.
Anxietatea poate fi tradusă printr-o serie de comportamente ca: hiperactivitate sau hipoactivitate, probleme de comportament, de învăţare, probleme fiziologice, anumite boli sau chiar acţiuni necorespunzătoare din punct de vedere social. Simptomele copilului pot apărea de exemplu în colectivitate unde acesta să fie neintegrat sau agresiv. Aceste simptome nu sunt altceva decât o traducere prin comportament a anxietăţii, care după cum spuneam, este posibil şi probabil să existe în mediul familial. De multe ori, copiii cu comportamente anxioase au părinţi care la rândul lor prezintă simptome de neintegrare sau de agresivitate sau altă simptomatologie anxioasă.
Citeste si:
Copilul si regulile. Cand poate respecta copilul o regula
Cum simte un copil ca este iubit? Despre nevoile copiilor de iubire, acceptare si respect
Societatea şi şcoala pot contribui şi ele la starea de anxietate a copilului, mărind acest cerc angoasant în care copilul se învârteşte. Copilul vine din familie cu un comportament anxios, nu se integrează între colegi, nu face faţă cerinţelor de la şcoală, şcoala va lua atitudine, fapt care va spori atât anxietatea părinţilor care se va revarsă din nou asupra copilului problemă.
Este de preferat ca părintele să înveţe să îşi conţină propriile angoase şi propriile trăiri de furie, frustrare şi teamă, amplificate de un copil care “nu ştie şi nu poate” şi să manifeste încredere în copil în loc să se îngrijoreze mereu din cauza lui. Îngrijorarea şi trăirile negative ale părintelui nu fac decât să sporească problema, nu să o rezolve. Îngrijorarea îl conduce pe părinte să ia măsuri punitive sau dramatice ca pedepsele, bătaia, interdicţiile, umilirea copilului. Aceste reacţii sunt doar descărcări ale unui parinte ingrijorat, care nu îl ajută deloc pe copil, dimpotrivă. Ele adaugă la sentimentelor acestuia şi pe cele de furie, neputinţă, frustrare, mânie, ruşine, teamă, umilinţă, vinovăţie.
A fi conştient de limitele copilului şi de vârsta pe care o are şi a fi alături de el în activităţile zilnice la nivelul lui de înţelegere, dovedeşte interes într-un mod lipsit de anxietate
Simpla manifestare a interesului faţă de activităţile copilului poate ameliora problema. Copilul are o anumită vârstă şi anumite capacităţi. A fi conştient de limitele copilului şi de vârsta pe care o are şi a fi alături de el în activităţile zilnice la nivelul lui de înţelegere, dovedeşte interes într-un mod lipsit de anxietate. Faptul că reuşeşte să se descurce la şcoală îi va spori încrederea în sine şi în capacitatea sa de a face faţă sarcinilor, scăzând astfel anxietatea şi implicit comportamentele negative generate de aceasta.
Copilul poate avea uneori nevoie de ajutor şi de sprijin. Cu ata mai importanta este relatia parinte copil. Faptul că părintele îi este alături îl ajută să îşi dezvolte încrederea în sine şi în familia lui. Este cu atat mai important ca un parinte ingrijorat sa isi faca timp pentru familie, sa petreaca mai mult timp de calitate cu copilul si sa evite sa-l lase pe acesta in fata unui ecran. Efectele negative ale televizorului si jocurilor pe calculator asupra dezvoltarii copiilor incep sa fie cunoscute si acceptate. Fiecare ora de vizionare in jurul varstei de trei ani creste cu 30% problemele de atentie si duce la hiperactivitate dupa varsta de 7 ani.
Copilul îşi da foarte repede şi bine seama atunci când are un parinte ingrijorat sau anxios. A înlocui îngrijorarea cu încrederea este un mare pas spre a construi o relaţie diferită cu copilul şi mai ales o relaţie diferită dintre copil şi el însuşi, dintre el însuşi şi adultul care va deveni.
Cătălina Hetel, psihoterapeut, psihodramatist, terapeut de familie. O puteţi găsi în programele de dezvoltare personală din cadrul proiectului Teatrul din Podul meu şi la cabinet unde lucrează cu copii şi adulţi sau chiar şi pe internet, în sesiuni de terapie on line. Va răspunde cu drag la întrebări pe mail la adresa [email protected], telefon 0766423297.
Foto: clappstar, Creative Commons licence.
