10+ Super Idei de Petrecut Online 10 Minute Speciale cu Copilul Tău

Ştim, e minunat că unora dintre noi izolarea în case ne permite să stăm mai mult cu familia şi să petrecem timp cu cei mici. După un timp însă parcă avem nevoie de mai multă organizare iar anumite perioade de joacă şi activităţi în familie să le condensăm în perioade de timp mai scurte şi pline de semnificaţie sau utilitate.

Ne-am gândit să îţi sugerăm câteva idei de activităţi interesante online care să poată fi făcute în …10 minute! Dacă ai idei te rugăm să le împărtăşeşti mai jos într-un comentariu, suntem curioşi.

1.

10 idei activitati online 10 minute cu copilul gorila Rick StevesAi auzit de Rick Steves? Omul a adus pe micile ecrane din America seria Rick Steves’ Europe Travel Guide, un documentar longeviv care merge la pas prin ţări şi oraşe europene ce merită vizitate. El creionează într-un mod foarte echilibrat un tablou condensat al locurilor prin care trece. În perioada asta dificilă s-a gândit să pună la dispoziţia copiilor şi educatorilor din toată lumea resursele pe care le are şi a creat un minunat proiect numit Classroom Europe. Din cele peste 100 de filme de televiziune ale sale a tăiat mai mult de 400 de filmuleţe de 3-5 minute care îi vor fascina pe cei mici. Acestea prezintă ce nu trebuie să ratezi din arta, istoria şi cultura locurilor prin care a fost. Poţi selecta foarte uşor tema, perioada istorică şi ţara. Nu-i aşa că e minunat? De fapt ai putea începe cu acest film din Guatemala, care îl va ajuta să înţeleagă mai uşor ce înseamnă sărăcia extremă şi să aprecieze mai mult ceea ce are (EN).

Vârsta recomandată > 5 ani

2.

 

Ne bucurăm în doi sau mai mulţi, de toată creativitatea momentului în cele 10 minute pe care le avem la dispoziţie şi desenăm! De fapt activitatea poate fi văzută ca un joc. La început, pentru ca totul să fie mai distractiv, putem alege cine începe printr-o numărătoare distractivă. Cel ales face cu o culoare una sau mai multe mâzgălituri sau desene simple fără semnificaţie evidentă. Celălalt (sau următorul jucător) continuă desenul folosind un creion şi încearcă să dea sens desenului iniţial folosind imaginaţia. Este posibil ca cei mai mici să continue desenul într-un mod la fel de lipsit de sens sau abstract, pe când cei mai mari să aleagă să se muleze pe desenul existent pentru a ajunge la o operă mult mai inteligibilă şi elaborată.

Vârsta recomandată > 4 ani

Îţi recomandăm: 15 Activităţi Plăcute pentru Adulţi în Situaţii de Urgenţă, Carantină, Izolare sau care Bubuie de Plictiseală Acasă

3.

Ce pot Face in 10 Minute cu Copilul? 10 Super Idei de Petrecut Timp Special cu Cei Mici poza personaje istorice Se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte. Imaginea de mai sus reprezintă pictura artiştilor taiwanezi Dai Dudu, Li Tiezi, and Zhang An şi poartă numele Discussing the Divine Comedy with Dante. Accesează pagina asta şi vei vedea imaginea la o dimensiune mult mai mare şi vei descoperi că valorează câteva milioane de cuvinte. Este o poartă vizuală către diferite perioade ale istoriei pe care le poţi descoperi alături de copilul tău prin informaţii Wikipedia despre 103 personaje istorice care alcătuiesc tabloul. Nu trebuie decât să dai click pe fiecare personaj, sau poţi trece rapid în revistă personajele aici. Dacă ajungi pe Wikipedia nu uita că poţi alege să vezi versiunea wikipaginii în română (dacă există!) din meniul din stânga.

Vârsta recomandată > 10 ani

Vezi şi: 6 Documentare Autentice de Scurtmetraj Gratuite pentru Copii

4.

Ne propunem să privim istoria umanităţii dintr-o altă perspectivă şi ne imaginăm alături de cei de la Kurzgesagt – In a Nutshell că suntem în anul 12.020. De fapt o să aflăm că a pune cifra 1 Îţi recomandăm: Planeta Noastră. Excepţionalul Serial Netflix „Our Planet” Gratuit Onlineînaintea anului 2020 în care suntem are foarte mult sens şi ne permite să înţelegem un pic mai bine specia umană şi modul în care a evoluat. Cu alte cuvinte, ne ajută să ne înţelegem mai bine. Până la urmă, chiar şi un copil mic înţelege că vârsta se raporteaza la naştere, nu la un moment ales ulterior. Parcurgem perioada de peste 12.000 de ani de evoluţie umană într-un film animat scurt şi atrăgător şi ne propunem ca de acum să ne gândim din când în când că de faptul suntem în anul 12.020! Dacă copilul tău este curios ce a fost înainte de asta, vezi aici un alt film scurt şi interesant.
Poţi selecta subtitrare în limba română!

Vârsta recomandată > 8 ani

VIDEO. 7 Documentare de Excepţie cu Animale de Văzut în Familie

5.

ce facem cu copilul 5 minute imaginea zilei NASA Orion

Privim şi discutăm despre imaginea zilei oferită de NASA. În fiecare zi o altă imagine ne dezvăluie prin lentilele miraculoase noi imagini fabuloase ale spaţiului infinit. Imaginea de mai sus este realizată în 14 martie, prin combinarea a 230 de expuneri la fiecare 15 secunde pentru a urmări traiectoria circulară a stelelor pe măsură ce pământul se învârte. Camera era fixată pe un trepied, pe o terasă din orăşelul Ragusa din Sicilia (Italia).

Vârsta recomandată > 8 ani

Recomandare: 44 de Activităţi în Casă cu Copilul. Cum Petrecem Timp Plăcut în Familie Acasă

6.

10 Super Idei de Petrecut Online 5 Minute Speciale cu Copilul rebus Facem un rebus online! Alegem de aici varianta care ni se pare s-ar potrivi cel mai bine vârstei copilului apăsând pe imaginea unui format de rebus. Apoi selectăm un rebus şi încercăm să îl rezolvăm apasând pe numerele de ordine de sub ORIZONTAL sau VERTICAL pentru a introduce cuvântul care credem că îl cunoaştem. Se va deschide o fereastră în care îl putem scrie cuvântul ce va fi completat în rebus.

Vârsta recomandată > 6 ani

De sezon: 15 Tururi Virtuale de Excepţie la Muzee Faimoase Ale Lumii

7.

ce facem cu copilul 5 minute instrumente virtuale geografie joc judete

Recuperăm un pic din cele învăţate şi uitate la şcoală şi jucăm un joc de … geografie! Intraţi aici şi bucuraţi-vă de un joc interactiv cu ajutorul căruia vă puteţi testa cunoştinţele de georgrafie: judeţele sau reşedinţele de judeţ, râurile sau formele de relief ale României şi Europei. Dacă sunteţi rapizi terminaţi un joc în mai puţin de 10 minute!

Vârsta recomandată > 8 ani

Evenimente Online în Aprilie 2020! Spectacole şi Ateliere pentru Copii

8.

10 idei activitati online 10 minute cu copilul gorila live GOKID Ne uităm împreună la imagini în direct de la acvarii, gradini zoologice şi parcuri naturale din lume. Mi se pare interesant să putem vedea chiar în acest moment animale care îşi văd de ale lor de cealaltă parte a planetei:

Îţi recomandăm: Planeta Noastră. Excepţionalul Serial Netflix „Our Planet” Gratuit Online

9.

Ce pot Face in 10 Minute cu Copilul? 10 Super Idei de Petrecut Timp Special cu Cei Mici domino gokid
scholastic.com

Ne lăsăm inspiraţi de Lili Hevesh, o fată care la vârsta de 9 ani a început să se joace cu piese de domino şi a ajuns acum Domino Designer! Construirea de trasee cu piese de domino îl poate face pe cel mic să îşi pună la lucru creativitatea şi inventivitatea, dar mai ales îl învaţă ce este efortul şi faptul că procesul de învăţare presupune EŞEC. Lili construieşte şiruri complexe şi structuri 3D care presupun cunoştinţe de fizică şi matematică pe care le-a învăţat cu plăcere pentru a-şi pune arta în operă. Acum ea are un canal de Youtube, Hevesh5, cu peste 2,5 milioane de abonaţi. Ea creează scenarii spactaculoase pentru filme, emisiuni TV şi evenimente. Vezi aici un scurt film despre ea şi creaţiile ei şi aici unul cu o spirală cvadruplă de 15.000 de piese! După activitatea asta e posibil să scoţi jocul de remi pentru a încerca primul traseu.

Vârsta recomandată > 5 ani

10.

10 Super Idei de Petrecut Online 5 Minute Speciale cu Copilul Marele Zid Chinezesc Facem aici un scurt dar minunat tur virtual al Marelui Zid Chinezesc foto sau chiar video în 12k! Construit cu scopul de a servi la apărarea graniței imperiului chinez de atacurile popoarelor nomade din nordul Chinei, construcția gigantică este considerată după volum ca fiind cea mai mare de pe glob, cu o lungime de peste 21.000 km. Pavat cu piatră şi folosit în trecut ca drum de importanţă strategică dar și cu rol comercial zidul şerpuieşte pe crestele munților dar şi prin văi adânci. Din loc în loc este prevăzut cu forturi de formă paralelipipedică şi turnuri înalte de apărare.

11.

ce facem cu copilul 5 minute instrumente virtuale

Ne jucăm şi exersăm cu un instrument muzical virtual. Mi-a plăcut mult Virtual Piano Keyboard care este simplu de folosit şi de cei mai mici utilizatori ai tastaturii. În plus sunetele pot fi schimbate cu cele de orgă, chitară acustică sau pentru muzică EDM. Cei mici pot prinde gustul instrumentului pentru a începe un curs de muzică!

Vârsta recomandată > 5 ani

8 Cele mai Apreciate Prezentări despre Inteligență Emoțională

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU