– Te-am prins domniță! Acum ești a mea, mărturisi domnul Re, în timp ce o lega fedeleș cu o sfoară aurie.
– Nu-i face rău, te rog! Mulți oameni vor suferi de „lipsă de inspirație” și muritorii nu vor mai avea parte de artă, se tângui Lea.
– Nu te băga, piticanie!
– Lea, vezi-ți de călătoria ta! Îngerii mă vor salva! Am credință și sunt sigură că totul va decurge bine! șopti Muza.
Re a așezat-o pe zâna inspirației pe umăr, și s-a adâncit în pădurea întunecată.
Steaua pitică a pornit spre locul de întâlnire al compozitorilor. Se simțea vinovată. „Dacă nu o țineam de vobă, nu ar fi fost observată de regele Re” își repeta la infinit.
Lea, abătută și încruntată, nu a realizat că ajunsese în fața ușii. A prins cu mușcări automate inelul de fier ce atârna pe ușa impunătoare din lemn masiv și a lovit de trei ori în ea Până am număra la cinci, un majordom cu părul grizonat, frac negru și papion roșu a deschis.
Citeşte şi: 8 Tipare Negative Puternice în Relaţia Mamă-Fiică
– Bine ați sosit, stimată domnișoară! Sunteți strălucitoare, dar ochii exprimă tristețe!
– Bine v-am găsit, domnule! Mulțmesc pentru complimente, însă am sufletul rănit de răutatea regelui Re, care a sechestrat-o pe domnișora Muză.
Mozart, cunoscut pentru veselia lui molipsitoare, auzind fără să vrea discuția dntre majordom și Lea, a exclamat:
– Nu se poate! Este inadmisibil!, vociferă Mozart.
Ravel, chopin, Beethoven și Vivaldi au tresărit.
– Despre ce este vorba? Ce este hărmălaia aceasta, rosti Beethoven.
– Nu vom mai putea compune nimic! Arta este distrusă! răspunse Mozart.
– Cum așa?! Liniștește-te, prietene! adăugă Vivaldi.
– Din păcate, tânărul Mozart are dreptate. Muza a fost sechestrată de către regele Re. Nimeni nu știe unde a ascuns-o, murmură micuța Lea.
Ravel, făcându-și loc printre prieteni, a pășit în față spunând:
– Facem revoluție! Vom anunța în tot orașul despre răpirea Muzei și vo decreta război regelui Re.
– Este invidios pe talentul nostru, înțeleg, dar și noi putem fi pe bogăția sa, exclamă Vivaldi.
– Să-i compunem o sonată! completă Beethoven.
– Nu merită! Nici nu mă gândesc!, zise ferm, furios, Chopin.
– Să mergem la palat și să-l amenințăm cu eliminarea din solfegiu, veni cu idea Mozart.
– Excelent! Așa facem!, au strigat în cor muzicienii, luându-și din mers hainele din cuier.
Căutând o melodie furioasă, bărbații s-au îndreptat spre palatul regelui Re.
Domnule Re, noi te rugăm,
Pe domnița Muză să o eliberăm.
Lumii întregi să o dăm,
Literaturii, picturii și muzicii,
Celor mici, celor mari, iubirii,
Să fim senini și zâmbitori.
– Plecați, plecați, plecați! urlă regele Re din balcon. Nu am nevoie de artă! Vreau să iubesc și să fiu iubit!
– Domnule Re, putem să fim și răi! Te eliminăm din solfegiul notelor muzicale, spuse Mozart.
– Vei rămâne singur!, grăi Vivaldi.
– Noi am plecat, declară puternic Ravel.
Obsevând cât de hotărâți sunt compozitorii, imaginându-se izolat și trist, fără importanță în lumea muzicală, Re, le-a strigat:
– De-mi veți compune o operă închinată mie, o voi elibera pe Muză!
– Cu mare bucurie! Însăm vom avea nevoie de inspirație, așa că te rugăm să o aduci în balcom, să o privim pentru câteva secunde.
– Mă supun vouă, genii ale muzicii!, răspunse Re.
Zărind-o pe minunata Muză, compozitorii au scris o sonată în Re major pe care au dedicat-o regelui.
Lea aplauda fericită și foarte încântată! Participase la salvarea senzualei ființe, pentru că altfel ar mai fi durat până la aflarea veștii despre răpirea Muzei!
– Lea, Lea, îți suntem recunoscători pentru tot ce ai făcut în rezolvarea acestei situații neplăcute, stânjenitoare! Te invităm la operă!, exclamă Mozart entuziasmat.
Vezi şi: 9 Scurtmetraje Tulburătoare despre Abuz şi Agresiune sexuală | #MeToo
– Da, celebrăm inspirația și oferim un concert de mulțumire și de admirație închinat tinerei, senzualei și diafanei Muze!, adăugă Vivaldi.
– Îmi permiteți să vă felicit pentru „Anotimpurile”, domnule Vivaldi? Eu, împreună cu familia și toți prietenii stelari, suntem fascinați de efervescența și bucuria ce renasc din notele muzicale ordonate cu măiestrie de dumneavoastră, rosti Lea.
– Mă înclin cu drag în fața prețuirii și sincerității tale, miccuță Lea!
Cortina de catifea albastră precum cerul într-o noapte fără stele s-a ridicat. Aplauzele au răsunat în sală. Cei cinci compozitori și-au făcut apariția pe scenă, apoi s-au înclinat cu respect în fața publicului. Muzica a prins aripi, sub bagheta dirijorului. Notele muzicale se întreceau și se jucau alert cu instrumentele muzicale, cu clapele, cu corzile. Domnul Re sosise timid și rușinat de fapta sa. Lea s-a așezat lângă el.
– Ați luat o decizie excelentă eliberând-o pe Muză! Nu vă lăsa sufletul să lipsiți lumea întreagă fără artă!
– Am greșit! Sufletul meu ar fi dispărut precum fumul de țigară fără muzică, pictură, poezie.
Muza a revenit în lume, fericită și emoționată. De atunci, multe s-au scris, pictat și cântat.
Și-am încălecat pe-o lalea,
Și v-am spus povestea mea.
Semnat, Lea.
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara o primă poveste oferită de Claudia Groza Lazăr. Te invităm să îi vizitezi blogul pentru a citi poveşti sau a comanda cărţi şi poveşti personalizate!
