Cum Depăşesc Copiii Timiditatea. Darul Ascuns al Timidității

Ai un copil emotiv? Se teme să vorbească în fața celorlalți? Chiar dacă știe informația, se pierde când este întrebat? Cum depăşesc copiii timiditatea. Darul ascuns al timidității.

În activitatea mea cu cei mici, am întâlnit deseori această situație adresată de părinți sau dascăli.

Copii care se tem să își facă auzită vocea de către ceilalți, copii care evită noile activități și ale căror posibilități le sunt cunoscut doar de către părinți, pentru că ceilalți nu reușesc să le descopere adevăratul potențial.

Mă pot pune ușor în papucii acestor copii, pentru că și eu am fost unul dintre ei.

Am auzit deseori fraze precum: „Adriana este foarte emotivă”, „Mereu are emoții când trebuie să facă ceva nou”, „Acasă știe lecția, dar în clasă, când este întrebată, nu spune nimic”. Poate și tu ai auzit aceste cuvinte în propria copilărie, sau poate le spui la rândul tău astăzi copilului.

La un moment dat, în primul an de școală, am primit eticheta de copil timid, care știe, dar se teme să răspundă. Apoi mi-am asumat acest rol fără a-l pune la îndoială, l-am îmbrățișat și în cele din urmă mi-a devenit comod. Îmi era comod să evit și să rămân în zona mea de confort, să trăiesc cu ideea că ceea ce mă desparte de performanță este doar timiditatea mea.

Fără doar și poate, cea mai valoroasă lecție pe care am învățat-o atunci a fost aceea că: evitarea nu este o soluție. Evitând lucrul de care îți este teamă, nu devii o variantă mai bună a ta, ci stagnezi.

Darul ascuns al timidității

Ce îi sperie de fapt pe copiii timizi? Îi sperie faptul de a nu fi suficient de buni, de a fi respinși de către ceilalți, de a fi judecați, de a fi invalidați. Acești copii nu au puterea de a-și spune punctul de vedere. Însă, tot acești copii au un mare dar. Un dar pe care puțini dintre oameni îl au. Darul de a-i asculta pe ceilalți, de a fi receptivi, de a auzi într-adevăr ceea ce vrea să le comunice cealaltă persoană.

Atunci când înveți despre comunicare, primul și cel mai important sfat pe care îl primești, este acela că pentru a stabili o relație, sau pentru a începe o comunicare, este esențial să asculți ceea ce vrea să-ți spună celălalt, să-l faci să se deschidă în fața ta, să-l asculți activ. Ce se întâmplă de cele mai multe ori? Fiecare vorbește despre sine și nimeni nu ascultă ceea ce are de spus celălalt.

Copiii timizi sunt ascultători extraordinari. Nu ezita să-i amintești copilului tău de acest dar pe care îl are. Îl va ajuta să nu se simtă defect, ci să transforme un „defect” al său într-o mare calitate.

Ce poți face pentru a-ți sprijini copilul să construiască pe plusurile sale?

În cele din urmă, copilul are nevoie să învețe să depășească și să fructifice momentele în care trebuie să vorbească în fața celorlalți – la școală, într-un loc unde nu cunoaște pe nimeni, la examene, la un interviu, la locul de muncă și așa mai departe. Astfel de momente sunt inevitabile în viață, de aceea este important ca el, copilul, să fie pregătit din timp să le depășească.

De cele mai multe ori, succesul depinde de cât de bine știi să prezinți, sau cât de bine știi să te prezinți. Prima impresie contează.

Povesteam mai sus propria experiență cu timiditatea și probabil ai în minte aceste întrebări: “Și acum cum ești? În continuare îți bagi capul în nisip, ca struțul, când te confrunți cu provocări sociale? “

Răspunsul este: Nu. Am învățat să-mi depășesc timiditatea, am păstrat partea bună a ei și am îmbunătățit celelalte aspecte. Dar drumul nu a fost unul scurt și nici ușor. Iar pentru că am trecut prin aceste experiențe, mi-am dorit să sprijin și alți copii și adolescenți în acest proces.

Cum depăşesc copiii timiditatea

Sunt 3 lucruri pe care le poți face începând de mâine pentru a-l sprijini pe copil să își depășească timiditatea:

1. Apreciază-i efortul și încurajează-l în fiecare clipă să facă câte un pas în afara zonei sale de confort

Este important să le apreciem copiilor efortul depus și nu doar rezultatul obținut. Remarcă pașii pe care copilul îi face și progresul său. Sprijină-l să iasă din zona sa de confort prin jocuri care să-l ajute să aibă încredere în sine și să dobândească curajul de a se afirma.

Un exemplu de astfel de joc este cel în care tu ești personajul slab, iar el este personajul puternic care reușește să învingă de fiecare dată. Un alt exemplu de joc este cel în care îi dai o provocare de îndeplinit în fiecare zi: să vorbească cu un coleg cu care nu vorbește de obicei, să adreseze o întrebare clasei, să facă un compliment unui prieten și așa mai departe. Pentru ca jocul să fie și mai amuzant, lasă-l pe copil să-ți dea provocări pe care tu să le îndeplinești la rândul tău.

2. Etichetele nu ajută

Așa cum am spus și mai sus, etichetele vor determina copilul să facă ceea ce se așteaptă de la el, meargănd pe principiul: sunt timid, nu are rost să mai încerc. A-i pune o etichetă înseamnă a-i limita potențialul.

3. Împărtășește-i din experiențele tale

Copilul te ia drept model și este tare curios să afle cum ai reușit tu să depășești o provocare similară cu a sa. De cele mai multe ori, părintele a întâmpinat aceleași provocări pe care le întâmpină și copilul său. Acest lucrul îl va ajuta în două feluri:

  • Copilul se va simți înțles, va simți că nu este ceva în neregulă cu el
  • Copilul va descoperi o altă perspectivă și posibilitatea reală de a-și depăși provocarea

Sfaturile și recomandările funcționează de puține ori, pentru că par neautentice. Tu cum te simți atunci când primești un sfat despre cum ai putea să faci un anumit lucru? De cele mai multe ori știi ce ai de făcut, însă nu poți face, dintr-un motiv sau altul, lucrul respectiv. În loc de sfaturi, oferă-i copilului propria experiență și lasă-l să tragă singur concluziile.

Vezi si:

Modele de atasament copii – parinti si sanatatea emotionala

Hansel si Gretel. Desene animate dublate in romana

Toate evenimentele pentru copii de saptamana aceasta

Spuneam mai sus că drumul depășirii timidității nu este unul scurt și nici ușor. Știu pentru că am fost acolo și pentru că lucrez cu copii și adolescenți care chiar acum parcurg acest drum. Și mai știu că se poate.

Vreau să îți lansez invitația de a-ți sprijini copilul să facă ceva nou și interesant. Vara aceasta am pregătit un program destinat copiilor și adolescenților. Este un program de public speaking și comunicare, unde copiii și tinerii vor învăța să își depășească emoțiile, să depășească teama de nou, se vor bucura de interacțiunea cu ceilalți și vor dobândi mai multă încredere în ei înșiși.

Acest program vizează dezvoltarea emoționalăd și închegarea de relații sănătoase atât cu sine, cât și cu cei din jurul lor.

De cele mai multe ori, succesul depinde de cât de bine știi să prezinți, sau cât de bine știi să te prezinți. Prima impresie contează. Întreaga viață ne întâlnim cu situații în care trebuie să vorbim în fața celorlalți – la școală, la examene, la un interviu, la locul de muncă. Cum ar fi dacă ne-am pregăti să facem față acestei provocări?

Programul cuprinde 4 Module + 1 Modul GRATUIT, iar până pe 25 Iunie prinzi oferta de vară cu un super discount.

Citește mai multe despre cursul de public speaking aici: http://adrianamitu.com/public-speaking-pentru-copii/.

Sursa foto: flickr.com

DISTRIBUIE
Autoarea cărții “Puterea părinților. Succesul copilului tău depinde de tine“, este formator acreditat ANC, Parenting Trainer și Trainer specializat pe dezvoltarea inteligenței emoționale. Susține conferințe în diferite orașe și îi place să vorbească în fața unei săli pline. A ținut prezentări în fața a zeci și sute de oameni. Totodată, este partener al mai multor instituții de învățământ din diferite orașe și se implică în proiecte cu impact social. Și nu în ultimul rând, iubește ceea ce face!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU