– Eu sunt maestrul croitor, prinţesă, însărcinat să-ţi fac rochia de mireasă. Dar mai întâi trebuie să te scot de aici!
– Şi pe noi! Şi pe noi! chicoteau doamnele încurcate în voaluri prin toată sala.
În sfârşit reuşiră să iasă cu toţii din valurile de mătase. Atunci prinţesa văzu că maestrul croitor era un băiat subţiratic şi vesel, cam de vârsta ei. Se aşezară cu toţii la o masă şi el începu să deseneze tot felul de rochii, care mai de care mai frumoase şi mai bogat împodobite. Prinţesa bătu din palme şi împreună cu doamnele aleseră rochia care le plăcu cel mai mult.
– Am să-i fac o căptuşeală din puf, şi am să-i pun şi dantele…
Maestrul croitor o desenă apoi pe prinţesă îmbrăcată în rochie, ca ea să vadă cum va arăta mireasă, apoi începu lucrul. Însuşi împăratul veni şi spuse că rochia trebuia să aibă o trenă lungă de o milă care va fi ţinută de o mie de fete de aceeaşi vârstă cu fiica lui, cele mai frumoase din împărăţie. Prinţesa îşi petrecea cea mai mare parte a zilei într-o sală plină de ţesături, desene şi tot felul de ustensile de tăiat şi cusut, alături de maestrul croitor, iar când cavalerul o chema să se plimbe împreună, îi trimitea vorbă că este ocupată cu pregătirile de nuntă, sau mergea la braţul lui cu chipul întunecat şi cu gândul aiurea.
Într-o zi, pe când prinţesa Flavia stătea ca de obicei nemişcată iar maestrul croitor cosea rochia pe trupul ei, împăratul, căruia i se şoptise câte ceva la ureche, dădu buzna în sală şi îi surprinse pe cei doi sărutându-se. Împăratul se mânie foc şi vru să-l arunce pe maestrul croitor în temniţă chiar atunci, dar dregătorii îi atraseră atenţia că rochia prinţesei era gata doar pe jumătate şi nimeni nu va putea coase o astfel de rochie, aşa că cel mai bine ar fi să aştepte până o va termina.
Citeşte şi: Prinţesa şi Bobul de Mazăre. Poveste de Hans Christian Andersen
Maestrul croitor fu judecat şi condamnat să i se taie capul chiar când va avea loc ceremonia de nuntă. Prinţesa nu mai fu lăsată să-l vadă iar în locul ei îi trimiseră o fată de aceeaşi statură. Când doamnele îi aduseră rochia, prinţesa izbucni într-un plâns amar. Ele o îmbrăcară şi o gătiră, trena fu prinsă de rochie şi desfăşurată cât era de lungă iar cele o mie de fete, cele mai frumoase din împărăţie, o ridicară.
Maestrul croitor fu scos din temniţă.
– Care este ultima ta dorinţă înainte de moarte? îl întrebă un dregător, în silă.
– Să mă duceţi în turn să văd şi eu alaiul de nuntă.
– Dorinţa ta este o insultă la adresa prinţesei…
Un alt dregător îi şopti ceva primului dregător din care se putu auzi doar respectarea legii.
– Prea bine, duceţi-l în turn!
Maestrul croitor fu dus în turn şi lăsat să privească în voie alaiul cel strălucit. Deodată un vânt suflă şi umflă rochia prinţesei făcând-o de câteva ori mai mare iar prinţesa îşi luă zborul ca o pasăre albă, lăsând trena în mâinile fetelor.
Citeşte şi: Zahărul nu e Iubire! Motive ale Dependenţei de Alegeri Mici cu Impact Major
– Oh, zboor! Zbooor! strigă ea şi căutându-l pe iubitul ei cu privirea îl zări. Trecu iute pe lângă turn iar maestrul croitor se prinse de piciorul ei. Flavia zbură cu iubitul ei agăţat de picior, tot mai sus, către mare. Împăratul nu ştia cum să-i împiedice să fugă. Cum după ceremonie urma să aibă loc un turnir, iar arcaşii stăteau pregătiţi, le făcu semn să tragă. O ploaie de săgeţi se îndreptară spre ei dar se înfipseră doar în faldurile de puf ale rochiei. Vântul îi purtă departe şi după un timp ei căzură în largul mării, prinţesa Flavia plutind pe valuri ca o pasăre mare, albă. Un vas de pescari îi pescui din apă şi îi duse pe un ţărm depărtat.
Şi acolo prinţesa Flavia şi maestrul croitor trăiră fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara încă una dintre poveştile prietenilor noştri de la Revista Tuş. Te invităm să îi vizitezi pentru a vă bucura în familie de poveşti, poezii, benzi desenate şi jocuri. Majoritatea poveștilor Revistei Tuș apar în trei formate: poveste ilustrată, poveste audio și poveste animată.
