Pe 1 Iunie, copiii au o zi întreagă şi un parc plin de distracţii, cu Itsy Bitsy FM

Bucureşti, 24 mai 2018

După ce a obţinut 1 Iunie zi liberă naţională, Itsy Bitsy FM continuă să adune zeci de mii de părinţi şi copii în Parcul Al. Ioan Cuza din Bucureşti, pentru a sărbători Ziua Copilului, cu cel mai frumos timp de calitate în familie. Peste 12 ore de distracţie în parc, 12 ore de program în zonele dedicate jocului, sportului, creativităţii, muzicii, educaţiei, mâncare gustoasă şi 12 ore de transmisiune în direct din parc, sunt surprizele cu care sunt aşteptaţi in parc copiii si parintii, în cea mai importantă zi a anului pentru copii.

Cea mai Itsy Bitsy Zi Liberă Naţională, pe 1 Iunie 2018, înseamnă un parc plin de râsete, muzică, distracţie, surprize, ateliere, cadouri, teatru, magie şi dans, practic tot ce poate visa un copil de ziua lui. Ca urmare a succesului înregistrat anul trecut, organizatorii se aşteaptă sa participe peste 40.000 de părinţi şi copii. De la opt dimineaţa până la opt seara va fi liber la joacă pentru părinți și copii.

Pe scena din parc vor urca trupe pentru copii prestigioase: Voltaj Academy alături de Călin Goia, Grupul Vocal Liliput, Grupul vocal BimBam, Arpeggio Music School, Trupa Blană Bombă, Contrapunct, trupele de actori de la Teatrul Țăndărică, Teatrul Ion Creangă și Opera Comică pentru Copii, magicienii Cristina Strecopîtov și Bogdan Muntean, dansatorii de la Five Gym – Street Dance Kids, Trouble Dance Company și Victoria Dance Studio. Vor face concursuri cu premii și se vor distra cu copiii pe scenă chiar eroii lor preferați: Itsy, Bitsy şi SuperZăpă.

La Foişorul de lemn sunt aşteptaţi părinţii dornici să se bucure mai mult de viața de părinte. Bloggeri ca Ela Crăciun, Ana Nicolescu – Mămica Urbană, Gabriela Maalouf şi Robert Diaconeasa – Daddy Cool, alături de Ana Raluca Chişu (iniţiatoarea proiectului de sănătate Baby Love Gym) şi trainerul experimentat în jocuri și joacă – Adriana Mitu, vor invita la discuţii şi schimb de idei publicul din parc şi din online. Gazde și moderatori ai acestor întâlniri sunt realizatorii radio Itsy Bitsy FM: Simona Dragomir, Alex Zamfir și Georgiana Purcarea.

“Anul acesta toți copiii și părinții au liber de la școală și serviciu și se pot bucura unii de alții mai mult timp. Să nu uităm că cel mai bun cadou pentru copil este timpul petrecut cu părinții. Itsy Bitsy FM a creat cadrul ideal pentru aceasta. Așadar, vă așteptăm să sărbătorim împreună, jucându-ne în aer liber, zi lumină! Şi pentru că ascultătorii vor să vadă cum este într-un studio radio și vor să îi cunoască pe realizatorii Itsy Bitsy FM, în această zi am mutat studioul live în parc. Aici îi invităm pe toți ascultătorii să ne spună liber ce îi face fericiți.“ spune Nadia Tătaru, Director General Itsy Bitsy FM.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 și este susținut de: AMS Rent a Car, Aqua Carpatica, Baby Dove, BCR, Caroli, Centrul Comercial Auchan Titan, Danonino, Fulga, LEGO, Napoca, Nivea Sun, Secom, Telekom.

********

Brandul ITSY BITSY include singurul post de radio din România pentru părinţi şi copii, www.itsybitsy.ro, ateliere pentru părinţi şi copii şi evenimente pentru timpul liber în familie.

Itsy Bitsy FM emite în eter în Bucuresti si în peste jumătate din teritoriul României. Il puteti asculta oriunde si oricand online, prin intermediul aplicatiei gratuite ITSY BITSY FM, disponibila in GooglePlay si AppStore.

Itsy Bitsy a initiat si obtinut, impreuna cu partenerii sai, ca 1 Iunie sa fie zi liberă naţională pentru toţi românii.

Pentru mai multe informaţii:
PR Manager Monica Popescu, 0726 24 04 94, [email protected]

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm să revii!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU