Unii copii par câteodată să aibă, chiar și atunci când sunt foarte mici, un izvor nesecat de furie. Iar emoțiile pe care manifestările lor le trezesc în adulți sunt la fel de puternice. De la jenă și confuzie, până la frustrare și enervare. Vezi 7 sfaturi pentru a ajuta copilul să gestioneze furia.
Dacă ai un copil care manifestă des sentimente de furie, este important să îl înveți tehnici prin care să reușească să-și stăpânească emoțiile. Furia şi agresivitatea copilului nu sunt boli.
Iată 7 metode prin care îți poți învață copilul să gestioneze mai bine sentimentele de furie:
1. Învață-l despre emoții
Copiii au tendința de a-și exagera manifestările atunci când nu-și înțeleg emoțiile și nu le pot verbaliza. Un copil care poate spune “sunt furios” va fi ceva mai dispus să îți spună ce simte. După cum un copil care nu e sigur cum să explice că este supărat, se poate purta urât că să îți atragă atenția.
Începe să îți înveți copilul despre emoțiile de bază: furie, supărare, veselie sau frică. Pe măsură ce își va dezvolta capacitatea de a-și înțelege emoțiile și de a le descrie, învață-l cuvinte ceva mai complicate care exprimă emoții precum frustrare, dezamăgire, îngrijorare sau însingurare.
Vezi şi: 8 Păduri în Jurul Bucureştiului unde Ieşim în Familie
2. Ajută-l să-și recunoască furia
Învață-l să recunoască furia atunci când aceasta apare. Creați împreună un instrument vizual de măsurat furia, în care 1 reprezintă “calm” iar 10 înseamnă “foarte furios”. Descrieţi ce se întâmplă în corpul copilului la fiecare număr de pe instrument. Spre exemplu cu o față zâmbăreață la 1 sau una tristă la 5.
Când ajunge la 10 el poate descrie un monstru fioros. Vorbiți despre cum simte furia în corp atunci când aceasta se intensifică: spre exemplu despre cum se înroșește sau se înfierbântă la față. Sau despre ce face atunci când se înfurie: spre exemplu tendința de a-și strânge pumnii.
Dacă copilul învață să recunoască semnele care îl avertizează că emoția s-a instalat, atunci va știi când să ia o pauză înainte ca intensitatea emoției să explodeze iar nivelul să ajungă la 10.Vezi şi: 6 Scurtmetraje Geniale despre Sunet de Văzut cu Copilul +3 Ani
3. Dezvoltați un plan pentru a-l ajuta să se calmeze
Învață-l ce să facă atunci când începe să simtă furie. În loc să arunce cu obiecte sau să lovească atunci când simte frustrare, învață-l strategii alternative care să îl ajute să rămână calm.
Încurajează-l să ia o “pauză” atunci când e supărat. Arată-i că nu e nevoie să aștepte până la momentul la care face o greșeală și ajunge să fie “trimis” în pauză. Spre exemplu se poate duce în camera lui pentru câteva minute pentru a se calma, atunci când simte primele semne de furie.
Încurajează-l să coloreze, să citească o carte sau să desfășoare altă activitate care îl calmează, până când este suficient de calm pentru a-și continua activitatea.
4. Învață-l tehnici specifice de gestionare a furiei
Învață-l metode de gestionare a furiei cum sunt, spre exemplu, exercițiile de respirație profundă. Vorbește-i despre diferența dintre emoții și comportament.
Stabiliți împreună câteva reguli pe care să le respectați în familie atunci când apare furia. De asemenea găsiți împreună și consecințe ale nerespectării regulilor. Sunt importante mai ales consecințele pozitive atunci când regulile sunt respectate.
Vorbește-i despre empatie și despre auto-disciplină, în timp va deveni conștient de importanţa acestora și le va integra treptat.
Uneori ajungem să ţipăm pentru că suntem convinşi că doar aşa copilul ne va asculta sau pentru că pur şi simplu repetăm nişte reţete cunoscute. Pentru a gestiona mai bine astfel de situaţii, Teatrul din Podul Meu şi Căsuţa Aventurilor te aşteaptă în 22 aprilie 2017 la atelierul de parenting şi întalnire de storytelling si playtherapy pentru copii: Managementul furiei la parinţi.
5. Asigură-te că nu obține ce-și dorește printr-o criză de furie
De cele mai multe ori copilul manifestă crize de furie, sau tantrumuri, pentru că învață că în acest fel obține fie ce-și dorește, fie ceva care să îl liniștească.
Nu ceda tentației de a-l liniști în acest fel. Este eficient pe termen scurt însă un astfel de mod de a aborda crizele de furie înrăutățește situația pe termen lung, duce la probleme de comportament și încurajează agresiunea. Copilul va considera că manifestările de furie sunt eficiente și îi permit să obțină diverse lucruri.
Vezi şi: De la Concepţie la Naştere. Detalii Vizuale ale Complexităţii Procesului Evolutiv
6. Aplică consecințe atunci când este necesar
Disciplina este esențială atunci când ne dorim să îl învățam pe copil că agresiunea și comportamentul necorespunzător nu sunt acceptabile.
În primul rând asigură-te că copilul, în funcţie de vârstă, are capacitatea de a respecta o regulă pe care o stabiliţi împreună. Dacă copilul încalcă regulile va trebui să suporte o consecință. Pauza sau retragerea privilegiilor sunt de cele mai multe ori eficiente. Pentru a nu deveni pedepse, consecințele trebuie să fie direct legate de regulile care trebuiau respectate, iar copilul să vadă foarte clar legătura.
7. Evită expunerea la desene sau jocuri violente
Dacă copilul manifestă un comportament agresiv, expunerea la emisiuni, desene sau jocuri violențe nu vor ajută deloc.
Stimulează, în schimb, consumul de cărți, jocuri sau emisiuni care promovează comportamente și abilități sănătoase pentru rezolvarea conflictelor.
Sursa: verywell.com