Fundația Calea Victoriei lanseaza atelierele pentru copii – Introducere în istoria artei
În muzeu sunt atât de multe tablouri, nu am mai știut la care să mă uit! Venus din Milo a locuit mereu la Luvru? De ce se înghesuie toată lumea să vadă Gioconda? Mie nu mi se pare frumoasă! Sunt prea multe personaje în tabloul ăsta, nu mai înțeleg nimic!
Iată câteva dintre comentariile auzite în marile muzee europene, atunci când, cu priviri curioase și amuzate, copiii și adolescenții privesc operele de artă. Spre deosebire de adulți, care apelează la diverse comentarii erudite, tinerii privitori dau dovadă de imaginație, curiozitate și franchețe, atunci când se întâlnesc cu capodoperele. Întrebările și observațiile lor inocente cuprind, de cele mai multe ori, chintesența operei respective. Pentru toți copii curioși, care vor să descopere tainele tablourilor și statuilor din diverse muzee am gândit atelierul Introducere în Istoria Artei la Fundația Calea Victoriei.
De-a lungul celor cinci ateliere pentru copii, vom încerca să aflăm când au apărut primele muzee și cum au ajuns diverse opere de artă acolo. Discutarea celor 50 de capodopere, care constituie liantul acestui curs, va fi însoțită de o scurtă prezentare a epocii în care au trăit creatorii operelor respective.

Dar, oare, ce a vrut să ne transmită pictorul, cu toate aceste chipuri stranii, s-a gandit la niște măști de carnaval, i-a ironizat pe cei care se împodobeau prea mult în epocă sau s-a amuzat de defectele fizice ale cunoscuților. Adevărul este pe undeva la mijloc, stilul lui Arcimboldo ne duce cu gândul la caricaturile din zilele noastre, iar inventivitatea lui pare de nestăvilit.
Imagine: Giuseppe Arcimboldo, Primăvara, Vara, Toamna și Iarna, Praga, 1573, ulei pe pânză, Muzeul Luvru, Paris.
Program Ateliere pentru copii – Introducere in Istoria Artei
Articol scris de Monica Neatu-istoric si lector al Fundatiei Calea Victoriei
