Ce ascund problemele de comportament la copii. Prin ce situaţii poate trece un copil cu tulburări de comportament şi ce atitudine poate ajuta în relaţia cu acesta. Articol oferit de Cătălina Hetel, psihoterapeut, psihodramatist, terapeut de familie.
Au început şcolile şi grădiniţele şi a revenit problema copiilor care nu se adaptează în grup, sunt neascultători, devin agresivi sau deranjează orele.
Copiii cu probleme de adaptare în grup au de fapt nedezvoltate unele abilităţi de gândire esenţiale pentru integrarea într-un grup. Ei nu vor nici să ne enerveze nici sa atragă neapărat atenţia. Dimpotrivă, unii sunt chiar obosiţi de permanenta atenţie care li se dă când li se face mereu obsevaţie. Copiii nu se comporta bine dacă vor, ci dacă pot şi dacă au învăţat cum. Adulţii şi profesorii recurg la motivarea copilului când se comportă bine prin recompensă şi pedepsirea lui când eşuează în a se comporta bine.
Adulţii nu se întreabă însă dacă cel mic are abilităţile necesare de a face faţă cerinţelor, dacă ştie ce i se cere, dacă ştie cum să o facă. Simpla explicaţie şi simplul model de imitat nu este întotdeauna de ajuns, pentru că în funcţie de temperament, copilul poate avea porniri pe care să le ţină greu în frâu sau tendinţe cărora nu ştie cum să le facă faţă.
Dacă un copil este doar pedepsit pentru greşelile pe care le face, pornind de la presupunerea că el ar trebui să ştie ce e bine şi să şi înţeleagă ce e bine, acesta va deveni din ce în ce mai frustrat şi mai neîndemânatic.
Cele mai cunoscute concluzii despre copiii cu tulburări de comportament sunt:
-
Vrea atenţie, vrea să se întâmple cum vrea el. Concluzii un pic ciudate, pentru că oare nu asta vrem toţi, oare nu toţi aşteptăm asta într-o mai mică sau mai mare măsură?
-
Ne manipulează! Oare are aptitudinile de a face asta sau tocmai aptitudinile de a relaţiona sunt cele care îi lipsesc?
-
Nu este motivat. Dar oare există cineva care să îşi dorească să aibe rezultate proaste?
-
Nu ştie să se poarte. Oare faptul că nu ştie să se poarte nu este cumva rezultatul anilor în care a fost pedepsit?
-
Părinţii nu ştiu să îl educe, ca o pasare a vinovăţiei de la şcoală către familie şi o neputinţă a adulţilor în general de a ajuta copilul.
Inteligența Emoțională prin Artă: 10 Activități Creative de Exprimare a Emoțiilor pentru Copii
Un copil cu probleme de comportament poate în realitate să treacă prin următoarele situaţii:
-
treceri dificil de suportat de la o sarcină la alta, cerinţe succesive care îl copleşesc, o rigiditate interioară care îl împiedică să se adapteze uşor schimbării şi să devină frustrat sau furios sau neputincios.
-
dificultate de a genera soluţii rapide sau de apreciere a consecinţelor, lipsa unei gândiri organizate, dezorganizare, impulsivitate
-
dificultăţi în exprimarea verbală a gandurilor şi ideilor
-
iritabilitate, impulsivitate, copleşirea sentimentelor
-
dificultate în a percepe nuanţele, dificultatea de a recunoaşte o regulă şi abaterile de la regulă, dificultatea de a face faţă neprevăzutului, de a devia de la ideea iniţială
-
dificultatea de a aprecia consecinţele comportamentului asupra altor oameni, de a empatiza
-
dificultatea de a înţelege cum e cineva perceput de cei din jur
În concluzie, tulburările comportamentale apar când cererile şi aşteptările de la un copil depăşesc aptitudinile relaţionale pe care acesta le are.
Fără a considera subiectul epuizat şi fără a-l simplifica prea mult, există câteva linii care pot ajuta relaţia dintre un adult şi un copil cu probleme de comportament:
-
Atrage atenţia asupra problemei şi a rezolvării nu asupra comportamentului problematic.
-
Teoretizarea nu ajută, explicaţiile prelungite de obicei stresează copilul care deja are o problemă de conţinere a trăirilor şi de generare de soluţii
-
Separaţi problemele nu le grupaţi, nu generalizaţi. Cu cât problemele sunt mai mici ele sunt mai uşor de rezolvat. O problemă gen „nu ştii să te comporţi” nu are o rezolvare simplă deloc. Pe când o problemă simplă “acum încheiem activitatea de scris şi începem activitatea de citit…esti ok cu asta?” e mult mai simplu de înţeles şi de găsit soluţii. Copilul trebuie să se simtă capabil să găsească soluţii.
-
Exactitatea problemei, una este problema: „copilul se înfurie repede” şi alta e „dificultatea copilului de a aştepta la o coadă”. Să identificăm dificultăţile copilului nu să problematizăm situaţia, de exemplu dificultatea de a renunţa la joc şi a se întoarce la lucru sau dificultatea de a se pregăti pentru a pleca acasă, dificultatea de a răspunde tachinărilor colegilor sau dificultatea de a participa la discuţii care generează comportamente perturbatoare
-
Creşterea competenţelor, verbale, de exprimare, de identificare a problemei, de identificare a soluţiilor, dezvoltarea plasticităţii interioare
-
Dezvoltarea empatiei
Educaţia înseamnă în realitate dezvoltarea de noi şi noi strategii de a face faţă provocărilor vieţii şi a traiului în societate, iar un copil care nu reuşeşte aceste lucruri este un copil care nu a deprins încă aceste abilităţi. Înainte de a-l eticheta ca „rău”, să ne întrebăm dacă are deprinderile necesare de a fi “bun”.
Recomandare: Cum să îmbunătăţim disciplina copiilor la şcoală, Ross W Greene, Editura Orizonturi
