Într-un recent articol apărut concomitent pe website-ul Forumului Economic Mondial și pe theconversation.com, cercetătorul Teresa Belton abordează problema dezvoltării copilului dintr-un unghi mai puțin obișnuit: ce facem cu un copil plictisit.
În mod normal ne punem problema cum să îl stimulăm și educăm pe copil. Ne punem problema unde să ieşim cu el, ce să facem împreună, ce să îi dăm să „lucreze”, cum să îl ajutăm să se dezvolte.
Ce-ar fi însă dacă l-am lăsa din când în când să se plictisească?
Teresa Belton este cercetător în educaţie la School of Education and Lifelong Learning, University of East Anglia, UK. Ideea de a studia efectele plistiselii i-a venit la primele sale studii, referitoare la efectele televizorului asupra dezvoltării imaginației copiilor. Acestea au relevat în mod evident faptul că acei copii expuși mai puțin televizorului au obținut rezultate mult mai bune la teste de gândire divergentă, care reprezintă o modalitate de a măsura imaginația.
Ce înseamnă asta? Dacă gândirea convergentă înseamnă concentrarea pe un număr limitat de opțiuni în rezolvarea unei probleme, cea divergentă înseamnă ieșirea din zona de confort și asumarea unei priviri de ansamblu, găsirea de opțiuni diverse în afara celor care par evidente sau date, opţiuni la care se oprește de regulă gândirea convergentă.
Efectul inhibitor al televizorului sau al device-urilor asupra imaginației este important de conștientizat dacă înțelegem ce rol are imaginația pentru un copil. Ea nu face doar să îmbogățească experiența personală ci îl ajută pe copil să înțeleagă și să experimenteze empatia: el reușește să se imagineze în locul celui de lângă el și să îl înțeleagă în felul acesta cu adevărat.
Pornind de la aceste studii Teresa Belton a intervievat și alți oameni de știință și profesioniști, ca actrița Meera Syal sau neurologul Susan Greenfield. Aceştia i-au împărtăşit experienţa lor şi cât de mult au beneficiat de pe urma numărului redus de stimuli din copilărie. Pentru a alunga plictiseala, Meera Syal își amintește cum gătea cu vecina mai în vârstă sau cum începuse să scrie un jurnal, obicei căruia astazi îi datorează cariera de scriitor. Susan Greenfield desena și scria, activități ce au condus-o către studiul comportamentului uman.
Cum ajutăm un copil plictisit
A lasă mintea liberă, să reflecteze pur și simplu, ajută la sănătatea mentală și la funcționarea normală a creierului. Activități banale, care presupun consum intelectual redus, au potențialul de a permite minții să genereze idei creative și soluții la probleme. A nu face nimic creează spațiu în care imaginația se poate manifesta out of the box.
Vezi şi:
De aceea este util să ne încurajăm și copilul să aprecieze pauzele dintre activități, un timp al lor în care să nu existe presiunea unor stimuli externi.
Iată ce îi putem da copilului şi cum putem să ajutăm un copil plictisit să beneficieze de pe urma acestor idei:
1. Spaţiu de acceptare
În primul rând avem nevoie să înțelegem chiar noi, părinții, că plistiseala este o oportunitate pentru copil. Chiar dacă asta înseamnă ca acesta să “piardă” timpul sau să creeze dezordine în propriul spațiu.
2. Materiale
Părintele este cel care poate să îl îndrume pe copil către cele mai potrivite “jucării” pentru acesta. Nu de puține ori ne-am observat copilul apreciind mai mult un obiect simplu, cum ar fi o cutie, mai mult decât o jucărie sofisticată.
Copiii mai mari se pot juca cu o lupă sau o placă de lemn, cu o țesătură sau cu un băț. Aceastea le vor stimula imaginaţia mult mai mult şi este rolul nostru de a le pune la dispoziţie lor în detrimentul celor extrem de stimulative.
3. Stimularea resurselor interioare
Ingredientele esențiale pentru ca din plictiseală să iasă ceva sunt însă curiozitatea, perseverența, cheful de joacă, interesul și încrederea. Cu ajutorul lor copilul explorează, observă și își dezvoltă capacitatea de concentrare. Îl ajută să nu renunțe și să încerce modalități noi de a experimenta.
A-l ajuta pe copil să-și dezvolte astfel de abilități înseamnă a-i da ceva de valoare pentru toată viață. A-l stimula să-şi dezvolte resursele interioare înseamnă de cele mai multe ori să nu facem nimic, ci doar să investim încredere în capacitatea lui de a-şi folosi imaginaţia.
Orice părinte își dorește să vadă că propriul copil are inițiativă și gândește independent. El va învața să facă asta prin practică, nu dacă îi umple timpul copilului cu activități, ci lăsându-l să ia inițiativa, să se gândească ce poate face cu ce are la dispoziţie, acolo unde este. Şi dacă nu are idei, să se plictisească din când în când. Acela este spaţiul din care vin ideile noi.
A-l bombarda constant pe copil cu stimuli de tot felul, fie că înseamnă distracție sau învățare, activităţi creative sau teme pentru acasă, îl învață pe acesta că este dependent de idei, obiecte, inițiative exterioare.
A nu face nimic, a ne lăsa mintea să rătăcească, reprezintă lecții pentru noi toți şi poate fi transformator pentru oricare dintre noi, nu doar pentru un copil plictisit.
Vezi mai jos o prezentare a ideilor Teresei Belton. Apasă pe CC pentru subtitrare în engleză.
Vrem să ştim şi ce părere ai despre teoria Teresei Belton. Dacă şi cum îl ajuţi tu pe copilul tău atunci când este plictisit.
