Este important ca şcoala să înceapă cu aşteptări realiste şi energie pozitivă. La Interviurile GOKID! câţiva dintre colaboratorii noştri ne împărtăşesc, pe scurt, idei pentru a te inspira în mesajul pe care îl dai copilului în primele zile de şcoală.
Te vei asigura astfel că este ceva mai pregătit emoţional pentru trecerea de la libertatea din vacanţă la intrarea în colectivitate, cu toate temerile şi restricţiile pe care le presupune aceasta.
– ◊ –
Cătălina Hetel
psihoterapeut, psihodramatist, terapeut de familie
Ce îi spui copilului în prima zi de şcoală?
Dragul meu copil, ești mare acum, intri într-o nouă etapă, cea a școlii.
Școala e un loc frumos!
Să nu uităm să vorbim școala de bine. Dacă noi părinții detestăm școala și o blamăm nu ne putem aștepta să îi placă copilului.
În școală e o doamnă învățătoare, care nu mai are aceleasi responsabilitati ca doamna educatoare, adică nu te va ține neapărat în brațe dacă plângi, dar care va avea grijă de tine ca de un copil mare, te va asculta și te va îndruma.
Să nu confundăm învățătoarea cu educatoarea, ea are alte atribuții de care copilul e bine să fie conștient ca de o altă etapă de viață.
E un moment în care se introduc valori noi, de copil mare: respectul, valoarea și corectitudinea. În primul rând noi adulții e bine să respectăm școală și profesorii, să dăm valoare învățăturii și să fim corecți.
Și mai ales…să lăsăm angoasele acasă! Școala nu e pușcarie, nu e instituție de tortură, nu e plină de balauri.
A venit momentul să ai încredere în tine și să arăți cât de bun ești. Vei învăța treptat tot ce știu adulții, să scrii, să citești, să socotești și în curând vom sta de vorba de la egal la egal despre diferite teme!
Citeşte şi: 99 de Jocuri Distractive din Copilărie. Jocuri în Aer Liber şi de Interior
– ◊ –
Oana Petriman
psiholog clinician, consilier Gestalt, trainer Tam The
–
Ce îi spui copilului în prima zi de şcoală?
Încurajează-ți copilul la început de an școlar, arătându-i atitudinea ta!
Ghiozdanul e pregătit, dar copilul tău e pregătit emoțional?
Iată o întrebare cât se poate de justă la început de an școlar.
Cum îi pregătim pe copiii noștri pentru a face față cu bine în primele zile de școală și pentru o mai bună adaptare la noul colectiv școlar?
Atitudinea părinților cu privire la acest aspect poate face diferența!
Un aspect important ar fi, poate, să le oferim informațiile și sprijinul de care au nevoie pentru a înțelege sensul urmării cursurilor, intrării în colectivitate, relaționării cu ceilalți, pentru a se acomoda cât mai repede.
E nevoie de empatie, calm și răbdare și de gestionarea propriilor noastre frici și temeri cu privire la ”eventualele dificultăți” pe care copiii noștri le-ar putea întâmpina.
Discuțiile libere cu copilul, vizitarea în prealabil a școlii, încurajarea exprimării emoțiilor și trăirilor din viață lui interioară, precum și recunoașterea și gestionarea propriilor noastre dificultăți sunt câteva dintre aspectele esențiale în vederea pregătirii din perspectivă emoțională a copilului pentru primele zile de școală.
Adaptarea cu succes pentru orice copil care merge la școală este reprezentată de încurajarea și susținerea dezvoltării abilităților socio-emoționale ale copilului, pentru a-i permite integrarea și adaptarea în noul mediu.
Citeşte şi: 11 Idei pentru Pregătirea Începerii Şcolii. Începe Şcoala şi Copilul Tău Intră în Panică?
– ◊ –
Viorella Radu
Educational Project Coordinator la Scoala Montessano
–
Ce îi spui copilului în prima zi de şcoală?
Orice părinte are tendința să transfere copilului emoția puternică a momentului PRIMA ZI DE ȘCOALĂ!
De ce spun asta? Şi eu, în calitate de mămică, am fost extrem de emoționată când am mers cu copilul meu la festivitatea de deschidere a anului școlar. Fiul meu m-a întrebat: Mami, de ce tremuri…este o zi frumoasă pentru că voi avea colegi noi, îmi voi face prieteni printre ei…eu abia aștept! Nu avea nici o temere. El știa că o ține de mână pe mami și, împreună, merg către un loc cu mulți copii.
Dragi părinți, vorbiți-le copiilor despre colegi, despre descoperirea printre ei de prieteni buni, unii chiar pentru o viață. Despre Doamna Învățătoare care va fi lângă el, despre aventura școlii prin joc și descoperire!
A…și încă ceva: luați-vă o zi liberă de la serviciu și fiți lângă ei, trăiți împreună experiența primei zile de școală!
Citeşte şi: Cum Alegem Şcoala Potrivită pentru Copiii Noştri?
– ◊ –
Claudia Chiru
antreprenor Saga Kid şi cadru didactic în învăţământul de stat
–
Claudia ne-a impartaşit ce va face ea la clasa, cu elevii sai, in prima zi de scoala.
Ce le spui elevilor în prima zi de şcoală?
Pentru prima zi de școală am pregătit o activitate care se va desfășura frontal, adică cu toată clasa și apoi în echipe. Scopul acestei activități este acela de a crea contextul emoțional pentru toate cunoștințele și noțiunile noi pe care le voi expune în față elevilor mei, respectând deja metoda pe care o folosesc la clasă, Concret-Desen-Abstract.
Anul acesta vom împleti în povestea lui Mr. Peabody şi a lui Sherman (vezi desenul animat “Mr.Peabody & Sherman”) elementul cu greutate care ne-a lipsit în primii doi ani de școală și anume responsabilul tuturor reușitelor celor doi, NEURONUL. Voi povesti despre neuroni cu atâta pasiune încât elevii mei vor dori să și-i antreneze pe ai lor cu înmulțirea, împărțirea, ortogramele și compunerile mai elaborate și vor avea grijă să-și respecte unii altora spațiul emoțional.
Ziua de luni va fi o zi în care ne vom îmbrățișa, vom vorbi toți, vom povești mult, vom simți, ne vom propune obiective de atins până la finalul anului și până la finalul clasei a IV-a și vom verbaliza așteptările fiecăruia.
Pe lângă ceea ce am pregătit, le voi spune copiilor despre emoțiile pe care le-am trăit în timpul vacanței de vară, despre locurile frumoase pe care le-am vizitat și despre comportamentul oamenilor educați pe care i-am cunoscut.
Vezi şi: Scurtmetrajul „Accidente, Gafe și Calamități”. O Poveste de Neadormit Copiii