Comunicarea emoțională la copii si beneficiile ei in relationare
Înainte de toate te-aș întreba tu cum comunici cu copilul tău? Cum știi când e fericit sau entuziasmat, când e furios sau plictisit? Cu siguranță poți intui starea bebelușului observându-i gesturile, mimica, modul în care se joacă, în care îți răspunde la propuneri sau felul în care gângurește. Iar de cele mai multe ori acest proces are loc inconștient. Pentru că noi comunicăm cu bebelușul încă de când se naște și chiar dinainte, pe când este încă în burtică și știm cum să “vorbim” cu el și cum să îl înțelegem.
Lawrence Shapiro a numit această comunicare “limbajul secret al copiilor” și tot el spune că dacă poți înțelege acest limbaj atunci vei putea avea o comunicare deschisă cu bebelușul tău și mai apoi cu copilul, adolescentul, adultul care va deveni. Practic acest tip de limbaj este cel care ne poate arăta nu numai ce gândește de fapt copilul, dar și ce temeri profunde are sau care sunt nevoile și dorințele lui ascunse. Această comunicare este cea care deschide ușa către dezvoltarea emoțională a copilului. Chiar și atunci când copilul va începe să vorbească, acest limbaj va rămâne baza comunicării lui, iar noi, părinții, cu cât înțelegem mai bine acest limbaj cu atât vom putea răspunde mai prompt nevoilor sale. În plus vom putea să le oferim alinare și suport, și ne vom folosi de acest mod de a comunica pentru a păstra și întări legătura cu copilul nostru. Acesta este un limbaj al emoțiilor, nu al cuvintelor, așadar când ne dorim să-l ajutăm pe copil să facă față problemelor sale vom folosi alte mijloace decât cuvintele. Le vom vorbi prin intermediul desenelor, al poveștilor, dar mai ales al jocului.
Beneficiile comunicării emoționale
Cei mai mulți dintre noi știm că o comunicare deschisă, autentică este esențială în construirea unei legături afective puternice. Ca, atunci când copiii se simt înțeleși și îndrumați cu încredere de către părinții lor, capătă un sentiment de siguranță și încredere în forțele proprii formându-și astfel bazele sentimentului propriei valori.
Cum ne ajută limbajul secret să facem asta? Iată câteva exemple:
- Comunicarea emoțională deschide calea către inteligența emoțională- conceptul de inteligență emoțională este din ce in ce mai utilizat, iar importanța sa este recunoscută din ce în ce mai mult în toate domeniile, de la viața de zi cu zi, relațiile personale, până la mediul de afaceri. De ce acest lucru? Pentru că a fi capabil să îți exprimi sentimentele și a înțelege sentimentele celorlalți, presupune o capacitate ridicată de adaptare și o suferință mai mică în fața problemelor emoționale și relaționale. Iar comunicarea emoțională este componenta cea mai importantă a inteligenței emoționale. Deci cu cât o vom deprinde mai repede cu atât mai bine!
- Comunicarea emoțională consolidează și îmbogățește relația cu copilul tău- comunicarea emoțională este cea care ne ajută să fim mai aproape de nevoile, dorințele profunde ale copilului indiferent de stadiul de dezvoltare în care se află. De la perioada de sugar, când ne va ajuta să înțelegem mai bine nevoia bebelușului și astfel, să răspundem prompt și cu exactitate când acesta plânge sau să îi oferim stimularea potrivită, până la perioada “NU”, când vom putea să identificâm cu mai mare ușurința ce își dorește de fapt copilul și ce se ascunde în spatele împotrivirii sale. Astfel vom putea să îi oferim copilului nostru o relație plină de siguranță și suport, care îl va ajuta în încercarea de a face față provocarilor vieții.
- Comunicarea emoțională este limbajul vindecării emoționale- a învăța acest mod de comunicare presupune nu doar să identifici și să înțelegi problemele cu care se confruntă copilul tău, ci și să îl ajuți să le faca față și să le rezolve. Pătrunzând în lumea lui vei putea să găsești cea mai potrivită manieră de a te raporta la situația respectivă, știind astfel când e nevoie de un joc, de o poveste sau poate doar de o îmbrățișare pentru a face față unui moment dificil.
Articol scris de: Nicoleta Căpraru, Psihoterapeut centrat pe persoană
Trainer ateliere parenting- Eu, părinte ghemotoc
http://euparinteghemotoc.blogspot.ro/p/blog-page.html