Cred că pentru a răspunde la întrebarea cum ne susținem copiii când iau note proaste?, în primul rând ar fi util să ne amintim cum era pentru noi în copilărie atunci când luam note proaste, de care părinţii nostri nu erau mulţumiţi.
Ce am fi vrut să ne zică părinții? Cum să ne privească şi ce să facă ca să luăm note mai bune?
Eu nu cred în necesitatea notelor și nici că ajută procesului natural de învățare cu care se nasc copiii. Nu le voi discuta relevanța. Ceea ce îmi doresc să fac este să ajut părinții cu realitatea imediată în care trăiesc copiii lor – aceea a notelor, a temelor și a concursurilor.
Pasul 1 – Cum îi ascultăm emoțiile și cum îi arătăm dragostea necondiționată?
Revenind la situația în care copilul nostru ia note mici. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să îl ascultăm. Să îi vedem dezamăgirea, teama că nu e la fel de bun ca ceilalți copii. Teama că dacă nu e capabil să se ridice? Teama că nu e plăcut de profesori, că va fi judecat. El are nevoie ca noi să validăm aceste trăiri, să ascultăm manifestarea exterioară a acestor emoții, care poate fi plans sau chiar criză de furie. Aceste emoții pot fi mascate de copil.
E important să știm că lui îi pasă când ia o notă proastă, chiar dacă nu lasă să se vadă acest lucru, mai ales atunci când e la ciclul primar și gimnazial. La liceu el deja știe că e valoros și fără note mari la toate materiile. Dacă vedem că el ascunde dezamăgirea, îl întrebăm dacă e trist, însă nu îl psihanalizăm dacă o simte sau nu. Îl asigurăm că acea notă nu e niciun dezastru, că el este un copil tare bun, că are o inteligență sclipitoare și că notele, temele, extemporalele nu reprezintă ceea ce este el! Apoi ne conectăm cu el, cu mult drag, arătându-ne afecțiunea necondiționată.
Acest proces emoțional de conectare – ascultare a copilului e tare important, fiindcă în felul acesta el se descarcă de balastul emoțional adunat în amigdală, rezervorul din sistemul limbic al creierului în care, de-a lungul timpului, se adună amintirile emoționale. Iar după curățenie, mintea lui va putea să sclipească iar și va putea vedea soluții pentru a se simti mai bine si pentru a ameliora notele.
Facem un timp special cu copilul, spunându-i că timp de 15-30 de minute, facem fix ce vrea el! Dacă vrea să ne arate Pokemoni pe google images, asta facem, cu mult entuziasm! În felul acesta, el simte că e în siguranță, scăldat de dragostea noastră! Mai apoi dacă îi rămânem în preajmă și suntem atenți la starea lui, el va căuta un pretext de a se supăra pe noi. Ne va cere încă un film. Sau încă ceva dulce. Și ne va spune că suntem răi dacă nu le dăm, că din cauza noastră el se simte rău! Important de știut este că acum iese la suprafață durerea că a luat nota mică. Nu contează felul în care o spune. În primele minute, noi vom fi vinovații, însă dacă rămânem acolo și ascultăm, el ne va povesti în plâns și tristețea adevărată.
Acest proces emoțional de conectare – ascultare a copilului e tare important, fiindcă în felul acesta el se descarcă de balastul emoțional adunat în amigdală (rezervorul din sistemul limbic al creierului în care, de-a lungul timpului, se adună amintirile emoționale). Iar după curățenie, mintea lui va putea să sclipească iar și va putea vedea soluții pentru a se simti mai bine si pentru a ameliora notele.
Dacă simțim noi, ca părinți, o dezamăgire legată de nota copilului nostru, ideal ar fi să o parcăm pentru a o putea povesti mai târziu cu un alt adult care ne ascultă. Fiindcă noi înșine avem un trecut de multe ori dureros cu școala, este foarte normal să ne simțim trădați când copilul ia note mici. Asta pentru că atunci când eram mici, unii dintre noi auzeam reproșuri de genul: “Uite, eu fac atâtea lucruri pentru tine, muncesc ca să te țin la o școală bună, iar tu nu ești în stare să iei note bune? Singurul lucru pe care ți-l cer este să înveți! În rest, poți să faci ce vrei!” Astfel de cuvinte ne-au rușinat, ne-au făcut să ne îndoim de bunătatea și de demnitatea noastră și ne-au luat inocența. Partea grea este că nimeni nu ne-a văzut și ascultat aceste poveri emoționale și că au rămas acolo, îngreunându-ne viața și, acum, relația cu copilul. De aceea, este firesc să simțim și noi nedreptate atunci când copilul nostru ia note mici. Este firesc pentru noi, însă nu este ceea ce are el nevoie. El are nevoie de un părinte care gândește bine și care îi e alături, necondiționat.
Incepe scoala si copilul tau intră în panică? Cum ne pregătim copilul pentru începerea şcoliiÎnscrie-ţi copilul din timp la un Curs de Engleză la Centrul Flying Colours!
Pasul 2 – Cum îl ajutăm concret pe copil să ia note care să îl mulțumească
Acum urmează partea a doua a procesului de suținere. După ce am ascultat emoțiile, i-am arătat că nu ne sperie această notă și că noi suntem de partea lui, chiar dacă profesorul îl ceartă, îi spunem că noi vrem să îl ajutăm să schimbe situația, asa cum o vrea el. Să începem un proiect împreună, care să cuprindă studiu și multă distracție! E important să îl asigurăm pe copil că va avea parte de multă distracție, fiindcă de cele mai multe ori școala sperie fiindcă distracția e pe sponci. Îi vom spune că noi, părinții vom fi gardienii distracției! Apoi îl întrebăm ce notă l-ar face pe el fericit. El ne va spune. Dacă e aproape de examenul de capacitate sau de bacalaureat, ne va zice probabil că are nevoie de note mari. Ideea este că noi, ca părinți, trebuie să îl susținem pe copil să ia notele pe care și le dorește el! Nu pe care le vrem noi, note care credem noi că i-ar face bine! Unii liceeni nu vor note foarte mari, de teamă să nu fie văzuți ca tocilari. Unii vor note mari la anumite obiecte, iar la celelalte se mulțumesc cu 7-8.
După ce copilul ne spune ce notă își dorește, îl întrebăm cum ar vedea el programul de studiu și distracție. O dată ce se simte conectat la noi și cu mintea eliberată de de emoții grele, copilul va găsi singur multe idei. Idei pe care le scriem împreună. Fie să învețe singur, fie cu noi, fie să ia niște lecții particulare cu un tutore. Ca la orice proiect, vom face managementul proiectului: planificare, urmată de implementarea lui zilnică / săptămânală, apoi monoitorizarea proiectului. Vom decide cât de des să povestim despre cum merge studiul, despre dacă are nevoie de mai multă joacă, mai multă ghidare din partea noastră. Dacă să învățăm împreună! Eu susțin foarte mult ideea de a învăța împreună, de a face temele împreună ori de câte ori copilul simte nevoia. Nimic nu e mai conectant decât tabloul unui copil care își face temele alături de părintele lui.
Astfel, ne reunim după o săptămână, spre exemplu, să evaluăm cum merge proiectul denumit „Nota pe care mi-o doresc”.
Dacă ne susținem copilul în felul acesta, noi îi dăm mesajul că orice situație grea are o ieșire. Că după orice cădere te poți ridica. Și că îi întărim convingerea că îi suntem alături, orice ar fi!
Copilul meu nu vrea să îşi facă lecţiile. Cum îi poţi oferi ajutor la teme?
Articol scris de Otilia Mantelers – instructor Parenting by Connection, trainer Playful Parenting și specialist în joacă terapeutică pentru copiii de la 0 la 10 ani, mama a trei copii!
