Ce inseamna bullying si care sunt efectele pe termen lung ale bullyingului asupra agresorului si victimei. Unde duc comportamentele agresive ale copiilor. Un articol oferit de Andreea Radu, psiholog.
„Suntem ceea ce facem în mod repetat”
Aristotel
Creierul uman ajunge la maturitate în jurul vârstei de 25 de ani, dar îşi păstrează plasticitatea (capacitatea de-a învăţa şi de a-şi schimba structura într-o oarecare măsură) pentru tot restul vieţii. Există în dezvoltarea lui unele perioade „critice”, în timpul cărora achiziţiile se fac mai bine şi mai repede. Acest lucru are avantaje evidente, dar şi unele neajunsuri, în funcţie de experienţele cărora le e supus individul. La ce mă refer?
Ei bine, atunci când experienţele noastre sunt preponderent pozitive, dezvoltarea ne e lină şi ajungem la maturitate adulţi adaptaţi şi echipaţi cu toate instrumentele necesare supravieţuirii armonioase. Evident, aceasta este o idealizare de dragul ilustrării unei idei. Cu toate astea, există o „masă critică” de experienţe negative (determinată în fiecare de genetică şi întâmplare), mai departe de care dezvoltarea armonioasă este mult îngreunată. Cu aceste lucruri în minte, vă invit să ne gândim astăzi la efectul pe care-l are comportamentul agresiv şi violent pentru dezvoltarea agresorilor-copii.
Atunci când ne gândim la efectele agresiunii în general, ne gândim de cele mai multe ori la schimbările şi dificultăţile care au legătură cu victima. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul bullyingului, care se manifesta prin atitudini de intimidare, violenta si abuz. Cineva care devine ţinta unui astfel de fenomen riscă să devină anxios, deprimat, să-şi piardă încrederea în sine. Aceste caracteristici pot să se propage, în lipsa unor experienţe reparatoare, până la vârsta maturităţii şi mai departe.
Cu toate acestea, rareori ne întrebăm ce efecte au comportamentele agresive, violenţa verbală, abuzul fizic, asupra acelora care le provoacă şi le întreţin. În primul rând, trebuie menţionat că violenţa naşte (şi promovează) violenţa, iar acest lucru este adevărat nu numai atunci când cineva e agresiv cu altcineva, care devine agresiv la rândul lui, ci şi atunci când o persoană agresivă devine şi mai agresivă ca urmare a propriului său comportament. Cum se întâmplă asta?
Poate ştiaţi că într-unele metode de psihoterapie, de exemplu, s-a promovat multă vreme ideea descărcării emoţionale prin lovirea unor obiecte neînsufleţite (perne, jucării de pluş, etc). Cu toate acestea, studii mai noi şi mai vechi atestă faptul că violenţa naşte violenţă şi comportamentul agresiv întreţine şi promovează alte comportamente agresive, deci nu e o idee bună să dăm curs impulsurilor agresive nici măcar cu rol de „catharsis”. Cel mai cunoscut experiment în acest sens este acela al lui Albert Bandura, denumit „Experimentul păpuşii Bobo”, desfăşurat în 1961, la Universitatea Stanford, despre care puteţi să citiţi mai mult urmărind link-ul de la finalul articolului.
Aşadar, unul dintre motivele pentru care nu e de dorit să dăm curs comportamentelor agresive este că acestea tind să întreţină supărarea, furia, emoţiile negative.
Creierul, mintea umană, are tendinţa să „o apuce pe scurtătură” ori de câte ori are oportunitatea. Acest lucru înseamnă că vom alege acel comportament care ne este mai la îndemână atunci când suntem confruntaţi cu o situaţie nouă şi/sau potenţial provocatoare. Şi ce e mai la îndemână decât un comportament deja învăţat şi care, pe deasupra, are şi un puternic impact emoţional?
Un al doilea motiv pentru care comportamentul agresiv se auto-întreţine şi devine repetitiv este că acesta trezeşte emoţii puternice.
Continuând ideea de mai sus, e nevoie să adăugăm şi că, pentru a învăţa un comportament nou, creierul trebuie să depună efort, să consume resurse, iar acesta este un lucru împotriva căruia există puternice condiţionări evolutive. Nu suntem dispuşi să consumăm mai multă energie decât e necesar ca să obţinem un anume rezultat. Acesta fiind cazul, un copil (sau un adult) care a învăţat să devină agresiv ca să se apere de o ameninţare percepută sau pentru a-şi păstra poziţia într-un anume grup social nu va fi prea lesne dispus nu doar să renunţe la comportamentul care-i aduce rezultatul scontat, ci şi să depună efort pentru a învăţa un comportament nou.
Al treilea motiv pentru care e bine să renunţăm cât mai repede la comportamentul agresiv este că el devine foarte repede „calea cea mai scurtă” şi e din ce în ce mai greu de înlocuit cu altfel de reacţie, mai potrivită, mai în acord cu drepturile şi emoţiile tuturor celor implicaţi.
Mintea copiilor şi a adolescenţilor este cu atât mai vulnerabilă acestui tip de experienţă de învăţare, fiindcă la începutul vieţii avem puţine puncte de referinţă legat de comportamentul „acceptabil”. Acestea se formează, în mare parte, în interacţiunea socială. Imaginaţi-vă clişeul copilului agresiv, care se trage dintr-o familie dezbinată, cu un tată violent şi o mamă incapabilă să-i ţină piept, care, la rândul lui, devine agresiv cu aceia de vârsta sa, propagând comportamentul agresiv fără să-şi dea prea clar seama ce face.
Este lesne de închipuit cum o astfel de abordare poate să devină repede un fel de-a fi, un fel de a gestiona lumea şi viaţa. Din nefericire, sau poate din fericire, odată ajunşi la maturitate, majoritatea dintre noi aflăm că un model de comportament agresiv cvasi-permanent nu ne poate aduce prea multe avantaje şi, dacă suntem suficient de dibaci, încercăm să ne adaptăm. Adaptarea poate să fie, însă, tare grea atunci când te lupţi împotriva propriului curent interior, care „ştie” că răspunsul la diferite situaţii este agresivitatea, violenţa.
Nu trebuie să credem, însă, că agresivitatea este exclusiv învăţată. La ceea ce suntem ca adulţi participă şi componenta genetică, partea destul de mare pe care o moştenim de la părinţi, bunici şi aşa mai departe, pe care nu o putem exclude cu totul din calcul, deşi ea poate să se exprime, mai mult, mai puţin sau deloc, şi în funcţie de mediul în care creştem şi suntem educaţi.
La maturitate, efectele negative ale bullyingului asupra celor care au fost agresori pot fi uşor bănuite, deşi ele sunt susţinute şi de rezultatele câtorva studii. Adulţii care şi-au agresat colegii în copilărie prezintă risc crescut să fie daţi afară de la slujbă, să facă parte din cupluri violente, să se implice în comportamente riscante sau ilegale (consum de alcool şi droguri, conflicte şi relaţii amoroase de scurtă durată). De asemenea, ei sunt mai înclinaţi să încalce legea, să fure, să dea spargeri.
Pe de altă parte, spre deosebire de copiii agresaţi, cei violenţi ajung adulţi cu o sănătate şi o situaţie financiară mai bună, mai puternici şi mai de succes. Comportamentul lor agresiv şi manipulator e văzut de ceilalţi ca fiind deviant, însă starea lor emoţională nu este considerată ca fiind labilă.
Surse:
- http://www.britannica.com/EBchecked/topic/1567717/Bobo-doll-experiment
- http://www.bbc.com/news/education-23756749
- http://news.nationalgeographic.com/news/2014/05/140512-bullying-health-depression-stress-science/
Autor: Andreea Radu, psiholog
Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Aleg să mă implic. STOP Bullying!” implementat în Bucureşti în perioada 1 octombrie 2014 – 31 martie 2015 de Asociaţia SPRING în parteneriat cu Asociaţia STAGE ONE PRODUCTION şi Asociaţia DIRECT. Iniţiativa îşi propune să contribuie la prevenirea şi combaterea bullying-ului prin activităţi educative adresate elevilor, profesorilor, consilierilor şcolari şi poliţiştilor.
Proiectul „Aleg să mă implic. STOP Bullying!” este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societaţii Civile.
Website: http://asociatia-spring.blogspot.ro/
