Kids Haggle – Târguiala Copiilor at Acuarela

Haggle este un alt fel de Yard Sale, cu un concept unic, ce îmbracă un târg clasic în haine de social party, unde nu există prețuri fixe sau fețe triste, locul de unde pleci nu doar cu haine și accesorii faine dar și cu prieteni noi și multă energie pozitivă.

Vara s-a sfârșit iar anul școlar aproape începe, acum este momentul acela al anului când copii sunt nerăbdători și visători iar noi nu ne putem gândi la altceva, decât la ei. Așa ne dăm cu toții seama că a mai trecut un an, iar ei au mai crescut un pic, și cel mai probabil fiecare dintre voi, părinți, aveți munți de haine nepurtate dar care nu îi mai vin, sau nu îi mai plac, dar și jucării sau alte accesorii pe care nu le veți mai folosi, probabil, niciodată.

Sau poate sunteți în căutarea unor astfel de articole dar nu vreți iar să luați la pas toate magazinele de profil sau să pierdeți ore în șir căutând pe internet.

Așa că hai să ne întâlnim pe terasa colorată de la Acuarela Bistro, sâmbătă 15 septembrie, să începem anul școlar cum se cuvine, printre copilași de toate vârstele și părinți relaxați, la o tură de târguială dedicată celor mici!

Dacă ai pe acasă lucrușoare de la cel mic, în stare foarte bună, la care vrei să renunți, vino de partea târgoveților!

Pentru înscriere trimite un mail la adresa [email protected] pentru a primi toate detaliile.

Intrarea pentru vizitatori este liberă iar spațiul este super prietenos cu copiii!

Link Facebook: https://www.facebook.com/events/250123485645480/

Notă: În eventualitatea unor condiții meteo nefavorabile, evenimentul se va amâna.

Locatie: Acuarela Bistro, Str. Polonă, nr. 40

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 15 Septembrie 2018

Program:
12:00 - 19:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL