Ura este faţa întunecată a iubirii. Relaţia cu mama şi cu ceilalţi membrii ai familiei este complicată şi complexă. Fire nevăzute ne leagă de părinţi, fraţi, bunici, fire construite dintr-o mulţime de sentimente contradictorii, paradoxale şi reale în acelaşi timp.
„Te urăsc!” este o formă unică de exprimare care se opune lui „te iubesc!” şi care înglobează o sumă de sentimente ca: teamă, vinovăţie, furie, devalorizare, supărare, mânie etc.
Copilul se simte mic şi neputincios dar are dorinţe şi vise mari şi este năpădit de limite. Propriile sale limite, cele fizice, cele legate de neputinţă şi de lipsa de experienţă precum şi limitele impuse de părinţi. Fiindcă cel mic nu poate cuprinde încă cu mintea propria dezvoltare el se luptă mereu cu aceste limite şi interdicţii. Această luptă generează sentimente aşa zis negative ca furie sau mânie.
Cum apar sentimentele negative
Copilul trece prin mai multe faze de dezvoltare, una dintre ele fiind faza autoafirmării, în care începe razboiul cu părinţii şi în special cu mama. Copilul se naşte în fuziune cu mama şi trăieşte un an sau doi dependent de îngrijirea şi de empatia ei. Se dezvoltă, creşte şi începe să realizeze inconştient că vrea să se separe şi să spună „eu sunt”. În funcţie de reacţia mamei şi de temperamentul copilului va veni şi contrareacţia acestuia. Dacă cel mic este o fire liberă şi se simte îngrădit sau dacă toleranţa lui la frustrare este mică atunci e lesne să apară sentimente negative faţă de cel care îi interzice sau îi limitează acţiunile.
Citeşte şi: 7 Sfaturi pentru a Ajuta Copilul Să Gestioneze Furia. Tehnici Sănătoase de Stăpânire a Emoţiilor
Este o perioadă situată între 2 şi 5 ani, o perioadă în care predomină „nu-ul şi tantrumurile” ca formă de autoafirmare. Este perioada distrugerii simbolice a mamei. Copilul ajunge să o muşte, să o lovească, să o urască, toate în numele unei afirmari personale. Ca să ne fie mai uşor să înţelegem, să ne gândim că o perioadă similară, a opoziţiei şi a refuzului, apare cu alte resurse, mult mai elaborate, la adolescenţă.
Un părinte „distrus” de supărarea copilului îl va face pe copil să se simtă vinovat
Rolul mamei şi al părintelui în acest caz, este să rămână adulţi, să nu se lase distruşi simbolic de către copil. Un părinte care este „distrus” de supărarea copilului, care se întristează, care se îndepărtează, îl va face pe copil să se simtă vinovat şi să îşi reţină sentimentele normale de agresivitate şi de autoafirmare. Se va teme să se exprime dacă nu îi va placea ceva, se va teme să îşi afirme dorinţele sau nevoile, nu va şti să facă diferenţa între dorinţe.
O altă formă de reacţie a părintelui ar putea fi în acelaşi caz, reacţia similară, o agresivitate a copilului la care părintele răspunde cu agresivitate. Acest fapt ar putea fie spori furia copilului sau ar putea să o inhibe sporind resentimentele. Copilul înţelege că este o luptă inegală, că nu poate câştiga şi dezvoltă ceea ce el numeşte ură. De fapt ea înseamnă resentiment, frustrare şi autodevalorizare.
Părintele care rămâne adult este un exemplu personal care îl va ajuta pe copil să-şi asume propriile trăiri
Părintele care rămâne adult, ferm, iubitor, oglindeşte în cuvinte atât comportamentul negativ al copilului cât şi propriile trăiri, oferind pilde şi valori. Va fi un exemplu personal ferm şi coerent îl va ajuta pe copil să se înţeleagă şi să crească asumându-şi propriile trăiri, chiar şi pe cele negative.
În jurul vârstei de 6 ani sau după această vârstă, copilul trece printr-o fază în care începe să iasă din povestea idilică a părinţilor perfecţi şi atotputernici sau atotştiutori. Este o fază a unui realism şi a unei înţelegeri a realităţii. Copilul începe să facă diferenţa între bine şi rău şi să aibă propriile convingeri şi concepţii. Din nou, în funcţie de curajul copilului de a le afirma şi de temperamentul lui, va apărea o fază a lui “te urăsc”. De data asta, vorbim despre o clarificare a propriilor nevoi şi despre un model parental acceptat sau nu. În această perioadă copilul ştie când părintele greşeşte şi ar vrea ca acesta să nu o facă. „Te urăsc” poate să însemne şi dezamăgire şi furie şi frustrare. Este o perioadă în care copilul deja ştie ce vrea şi ce nu vrea. Părintele de multe ori nu face faţă acestei schimbări încercând încă să impună anumite lucruri aşa cum făcea cu doi trei ani înainte. Este vremea să îl lăsăm pe copil să aleagă şi să îi respectăm anumite alegeri şi dorinţe pentru a nu trezi resentimente.
Citeşte şi: Cele Mai Interesante Case Mobile pentru Ieşiri cu Familia în Natură
Copilul care are curajul să-şi pună ura în cuvinte este un copil cu o educaţie reuşită.
„Te urăsc” este o expresie unică ce înglobează multe trăiri. Cred că un copil care are curajul să-şi pună ura în cuvinte este un copil cu o educaţie reuşită. Dacă are curajul să exprime ce îl deranjează înseamnă că se simte suficient de în siguranţă ca să facă asta, ceea ce e bine. Nu putem să ne exprimăm trăirile negative dacă ne temem de abandon sau că îl distrugem pe celălalt. „Te urăsc” apare acolo unde există un copil puternic şi un părinte suficient de matur ca să primească acest conţinut.
Ce putem face este să decodăm mereu ce conţine acest „te urăsc” şi care este nevoia copilului din spatele furiei. Când ne supărăm să ne amintim că ura nu apare niciodată în lipsa iubirii.
