Maratonul de Mișcare în Familie Secom®. De 1 iunie celebrăm copilăria prin jocuri sportive!

De 1 iunie, Secom® invită familiile să celebreze copilăria prin jocuri sportive

De 1 iunie, Secom® și Zeko, mascota inspirată de quokka, cel mai fericit animăluț din lume, invită copiii, părinții și bunicii să celebreze copilăria la un maraton de mișcare și distracție, care se va desfășura între orele 11:00 și 16:00, în parcul Parcul Alexandru Ioan Cuza (I.O.R.) din București. Prin această inițiativă, Secom® liderul de autoritate în soluții de medicină integrativă, dorește să inspire și să încurajeze practicarea sportului în familie.

Radu Restivan, promotor al unui stil de viață care include mișcarea în programul zilnic și fondatorul 321sport, a pregătit pentru participanții la Maratonul de Mișcare în Familie Secom® un program de cinci ore de activități sportive, în care toți membrii familiei vor fi implicați de la mic la mare.

Antrenamentele vor începe la ore fixe și vor cuprinde exerciții accesibile tuturor, indiferent de vârstă. Participanții vor sări, vor avea probe de ștafetă, exerciții cu greutatea corpului, iar la final fiecare va pleca acasă cu câteva idei de activități sportive pe care le pot face oricând și oriunde cu cei mici.

Mascota Zeko, cel mai fericit animăluț, îi va întâmpina pe copii cu surprize speciale, va face mișcare, va dansa și se va juca alături de ei. În plus, după fiecare oră de sport, Secom® a pregătit copiilor și o tombolă cu premii care să-i ajute să facă activități sportive acasă. Astfel, cei prezenți se vor bucura de sport în aer liber alături de familie și prieteni, transformând astfel ziua de 1 iunie într-una memorabilă.

Organizăm pentru al doilea an consecutiv Maratonul de Mișcare în Familie Secom® pentru că ne dorim ca părinții să dezvolte și să promoveze în familie cultura mișcării, esențială pentru creșterea sănătoasă a copilului. Ne propunem să continuăm să desfășurăm astfel de inițiative de încurajare a unor obiceiuri sănătoase, în speranța că astfel vom reuși să contribuim măcar puțin la schimbarea statisticilor îngrijorătoare ce plasează România pe locul doi în Europa privind obezitatea infantilă, a declarat Lucia Costea, managing partner Secom®.

Accesul la eveniment este gratuit. Intrarea se face din str. Baba Novac, iar Maratonul de Mișcare în Familie Secom® se desfășoară pe iarbă, în poiana din stânga Foișorului de lemn.

Evenimentul face parte din Cea Mai Itsy Bitsy Zi Liberă Națională 2018!

Despre Secom®

Secom® este compania românească, lider de autoritate în soluții de medicină integrativă care răspund nevoilor unui lifestyle sănătos al omului modern, și promotor al frumuseții prin produse cosmetice naturale, cu ingrediente de înaltă calitate. Compania este specializată în importul, distribuția și comercializarea de produse naturale pentru sănătate și frumusețe, suplimente alimentare și cosmetice naturale.

Secom® a făcut pionerat, fiind prima companie care a introdus pe piața românească ciupercile medicinale, extractele standardizate din plante, o serie de ingrediente inovatoare precum colostrul, dar și prima gamă de suplimente special create pentru sănătatea copiilor – ChildLife® Essentials.

Produsele Secom® sunt disponibile în peste 8000 de farmacii și magazine cu profil naturist la nivel național, precum și în cele 13 magazine Secom® din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești, Pitești, Sibiu, Timișoara și Arad.

Detalii Eveniment

Data:
Vineri 01 Iunie 2018

Program:
Toata ziua

Orasul:
București

Detalii Locație

Parcul IOR. Parc Kid-Friendly in Bucuresti, Sectorul 3

Județ:
Bucharest

Oraș:
Bucharest

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL