La Povestea de Duminică Seara #13 de astăzi citim împreună Povestea cu Zâna Lalea, o poveste de Andreea Ghiolduş oferită de Revista Tuş.
ζ ♠ ζ
Povestea cu Zâna Lalea
A fost odată ca niciodată o grădină. Grădina a fost lăsată neîngrijită mulți ani și s-a sălbăticit.
Și au crescut plantele în voia lor, așa cum le-a plăcut mai mult, amestecându-se laolaltă copaci de toate soiurile, meri, peri și pruni, tufe de alun, ierburi de tot felul și trandafiri, ciuperci și măcriș, păpădii și lalele. Lalelele creșteau puzderie, umplând grădina primăvara, căci vedeți voi, fostul stăpân al grădinii le îndrăgise până peste poate.
Într-o bună zi, în căsuța din grădină veni să stea o familie. Familia avea o fetiță, pe nume Bubu, care, cât era ziua de lungă, citea povești. Povești cu prințese, cu feți-frumoși, cu muma-pădurii, cu vrăjitori și vrăjitoare, povești fantastice despre alte lumi și câte și mai câte. Nimic nu i se părea mai frumos decât să intre în lumea fermecată a poveștilor și să-și imagineze cum ar fi dacă ea însăși ar trăi toate acele aventuri.
Într-o zi de primăvară, Bubu ieși din casă să exploreze grădina. Se plimba printre tufele de iarbă, printre copacii mari și bătrâni, printre copăceii tineri și printre lalele. Erau lalele roșii cât cuprindea. Privite de la distanță, semănau cu o mare roșie, iar când se uită mai bine, i se păru că printre ele mișca ceva.
– Să fie și animăluțe prin grădină? se întrebă ea. Se îndreptă spre tufa de lalele unde i se păruse că văzuse ceva și când ajunse acolo, nu văzu nimic. Cum se uită în jur văzu o mișcare lângă altă lalea. Se îndreptă către ea și, din nou, nu văzu nimic altceva decât floarea. E ca un joc de-a v-ați ascunselea! se gândi ea, zâmbind. Imediat fu atrasă către altă lalea, și tot așa, până se trezi în mijlocul unor tufe mari de lalele. Acolo, văzu în sfârșit ce o atrăsese. La început i se păru că se mișcau florile, ca și când ar fi avut piciorușe proprii. Apoi, când se uită mai bine, constată că asta și erau, niște lalele mai deosebite care se mișcau. Pe măsură ce privea uimită, florile mișcătoare își dezvăluiau din ce în ce mai mult forma, iar când crezu că și-a dat seama exact cum arată, se trezi că una din ele îi face cu ochiul.
-Parcă ar fi vii! șopti ea.
-Suntem vii, veni răspunsul de la laleaua din fața ei.
Uimită să constate că o floare o aude, o înțelege și îi mai și răspunde, Bubu se trezi stând jos pe covorul de iarbă.
-Dar ce sunteți voi?
-Credeam că știi că oamenii ne spun lalele.
-Dar florile nu pot vorbi….așa știam, că nu pot vorbi, repetă ea mai mult pentru sine. Dar voi vorbiți și vă puteți mișca! Sunteți, oare, zâne?
-Poți să ne spui zâne, dacă așa preferi, îi răspunse laleaua, zâmbind.
Și când privi în jur, văzu o altă grădină. Una aglomerată, chiar. Lângă fiecare lalea stătea câte o zână, mai mare sau mai mică, în funcție de floarea pe care o îngrijea, iar în jurul tufelor erau adevărate familii de zâne. Și toate zânele zâmbeau, chicoteau, dansau, se învârteau și îi făceau cu mâna.
-Pe tine cum te cheamă? o întrebă Bubu.
-Avem nume prea complicate pentru ca tu să le poți înțelege. Numele noastre seamănă cu foșnetul frunzelor crescând, cu razele soarelui căzând pe petale, cu parfumul florilor, cu bobocii devenind flori și apoi fructe.
-Ce frumos! zise Bubu. Bine, atunci o să-ți zic Zâna Lalea.
-Noi toate suntem zâne ale lalelelor, începu s-o lămurească Zâna Lalea. Nu avem regină, suntem egale, dar avem personalități diferite.
Bubu privea fascinată aceste zâne flori și nu se mai sătura admirându-le. Acum le putea vedea mai bine alcătuirea, precum și felul în care se mișcau, în perfectă armonie cu lalelele.
Privea cu uimire felul în care razele soarelui păreau că sunt absorbite în corpul lor, transformate apoi în cercuri și bile de lumină care se plimbau de-a lungul tulpinii, frunzelor și petalelor, într-o mișcare continuă. Tocmai când se întreba dacă zânele sunt de fapt transparente, soarele intră într-un norișor iar fenomenul încetă.
-Ne place soarele, îi spuse Zâna Lalea urmărindu-i privirea. Numai în lumina lui suntem fericite.
-Sunteți fascinante! De ce nu v-am putut vedea până acum? De ce nu mi-a zis mama de voi?
-Nu ne arătăm oricui. Numai copiii care nu știu încă să vorbească sau abia au învățat să vorbească ne pot vedea oricând.
-Dar de ce? Sunteți minunate, toată lumea v-ar îndrăgi!
-Nu toți sunt pregătiți să ne vadă și să ne înțeleagă. Tu ai inima plină de iubire și o minte foarte deschisă. Am așteptat să fii suficient de mare ca să te întâlnim.
-Sunteți ca zânele din basme!
-Basmele nu sunt doar basme, sunt adevărate.
-Ce bine-mi pare! Sunteți așa de frumoase! Dar zânele de acolo de ce par supărate? întrebă ea uitându-se la o tufă mare de lalele fără flori.
-Noi, lalelele, ne înmulțim prin bulbi. Un bulb face mai mulți bulbi mici, care cresc și la rândul lor fac alți bulbi. Grupul de acolo e prea mare și prea înghesuit. Din cauza asta sunt îmbufnate și nu fac flori.
-Atunci o să le mut, zise cu convingere Bubu.
-Foarte bine, dar numai după ce ne culcăm.
-Cum așa? Când vă culcați?
-După ce ne trece sezonul. Când nu mai avem frunze.
-Adică la vară n-o să mai fii aici?
-Ba da, dar o să dorm. În schimb, or să fie treze alte zâne.
-O, lalelele nu sunt singurele flori cu zâne?
-Nu, toate plantele au zânele lor.
-Dar în grădină vă văd doar pe voi.
-Asta pentru că e primăvară și e devreme. Celelalte zâne dorm și se vor trezi doar odată cu plantele pe care le ocrotesc. Dar nu te-ai uitat la narcise…
Bubu se întoarse și se uită la grupul de narcise. Se uită și, într-adevăr, văzu atâtea zâne câte flori. Dar erau diferite. Precum florile pe care le aveau în grijă, zânele narcise erau mai subțiri, cu petale delicate și se înălțau zvelte, zvelte, zâmbind la soare și la fetiță.
-Vai, cât de drăgălașe sunteți!
Și zânele străluciră de încântare.
Și așa începu Bubu să-și petreacă zilele în grădină. In fiecare zi mai învăța câte ceva, făcea cunoștință cu prieteni noi și, când le veni vremea, dezgropă bulbii de lalele din tufele prea înghesuite și le plantă într-un nou cămin pentru fiecare.
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara una dintre poveştile prietenilor noştri de la Revista Tuş. Majoritatea poveștilor Revistei Tuș apar în trei formate: poveste ilustrată, poveste audio și poveste animată.
