Tăcerea se lăsă pentru un moment. Apoi, dinspre buștean se auzi un hârșâit ritmic, de parcă un mic fierăstrău se pusese în mișcare. Ewa zâmbi. Puiul își găsise resursele să se descurce singur.
De pe cele două maluri, doamna și domnul castor se apropiau de ei. Auzise chiotele lui Sivan. Când au ajuns la apă, Otty deja ieșise din buturugă și înota spre ei, bucuros.
Fericiți că-și recuperaseră puiul, părinții lui Otty nu știau cum să-i mai mulțumească Ewei și lui Silvan. Lăbuța lui Otty era doar ușor lovită și urma să se recupereze rapid. Totul se rezolvase cu bine!Mai ciudat era că puiul lor părea că a crescut dintr-o dată mai mare. Și, de fapt, Otty chiar crescuse – mai ales în proprii lui ochi.
Ewa și Silvan se întorceau acum spre casă, cu sentimentul plăcut de a fi fost de folos cuiva și de a fi descoperit o lecție importantă. Atât puiul de castor, cât și copacul suspendat nu ar fi reușit dacă nu ar fi avut încredere în ei, dacă nu ar fi descoperit puterea dinlăuntrul lor și dacă nu ar fi avut curaj să acționeze, în loc să aștepte ajutor din altă parte. Când trecură prin dreptul copacului suspendat, amândoi se aplecară ușor și îl salutară ca pe un prieten vechi.
Acasă, Clara, sora cea mică a lui Silvan, își aștepta nerăbdătoare fratele. Cu doi ani mai mică decât Silvan, mezina familiei era răsfățata tuturor. Poate că dacă nu ar fi fost atât de drăgălașă, Clara ar fi putut trece drept un copil alintat, dar ea știa să împartă cu generozitate zâmbete sincere, îmbrațisări și pupici, încât cucerea ușor pe toată lumea.
Silvan abia intrase pe poarta împreună cu Ewa, când Clara alergă într-un suflet la el.
– Ce bine că ai venit, ce bine că ai venit! țopăi ea.
– De ce? zâmbi Silvan. Apoi, o întrebă pe Ewa: Vă cunoașteți?
Clara și Ewa făcură repede cunoștintă. Clara o cercetă scurt pe Ewa, apoi zise din nou lui Silvan:
– Ce bine că ai venit! Și acum, dacă e și Ewa, poate e și mai bine!
– Care era urgența? întrebă Silvan.
– Vreau să culeg mere! L-am auzit pe tati spunându-i lui mami că are poftă de plăcintă cu mere, și mami a spus că nu are mere culese, și tati a spus că nu poate acum să meargă în grădină că are treabă, și mie mi s-a făcut poftă de plăcinte cu mere, și vroiam să-i fac o surpriză lui mami și să le culeg eu! turui Clara.
CITEŞTE ŞI: 6 Scurtmetraje de Animaţie Premiate la BAFTA – British Academy Film Awards
– Bravo ție! zise Silvan zâmbind, înțelegând unde bate Clara. Hai să culegi mere!
– Dar EU NU POT să mă urc în copac! zise Clara categoric. Eu sunt mică. TU poți să te urci în copac! Sau Enya poate să se urce, dar nu e acasă, făcu înciudată cea mică.
Enya era sora cea mare a lor. În ultima vreme se împrietenise cu Adam, fratele Ewei și petreceau destul de mult timp împreună.
– Și chiar crezi că nu te descurci singurică? întrebă Silvan. Dacă nu e nimeni să te ajute, ce vei face? Nu e aiurea să stai tot timpul după cineva, să depinzi de el că să te descurci?
– Singur că da, de ce crezi că eram supărată?! zise Clara. Dar nu pot să mă urc singură în pom! Dacă o să cad?
– Știi, Clara, interveni Ewa în discuție, chiar azi am văzut pe cineva care nu credea că se poate descurca singur și care până la urmă s-a descurcat!
– Pun pariu că nu era așa mic ca mine, zise Clara.
– Ba chiar mai mic, zâmbi Ewa. Și știi ce a făcut?
– Ce? întrebă curioasă Clara.
Și Ewa îi povesti întâmplarea cu puiul de castor, bineînțeles fără să-i spună că vorbise cu el.
– Poate că el avea mai mult curaj, spuse Clara. Eu nu am.
– Trebuie să ne învingem fricile, Clara, spuse Silvan. Altfel ce facem? Când zici ”nu pot”, de fapt spui că nu vrei dintr-un motiv sau altul. Că ți-e frică să cazi, înțeleg. Dar poți să îți iei toate măsurile de siguranță pe care le crezi necesare și apoi să acționezi. Nu e mai bine așa decât să depinzi mereu de alții?
– Da, spuse serioasă Ewa. Ar însemna să nu mai faci niciodată ce-ți dorești. Asta vrei? Și eu zic că, dacă vrei să devii puternică și liberă, trebuie să-ți depășești fricile.
– OK, atunci o să le depășesc! zise Clara hotărâtă și alergă spre măr. Ewa și Silvan o urmară, curioși.
Mărul ales de Clara era cel mai mic, dar cu ramuri multe și dese. Agățându-se cu amândouă mâinile, împingându-se din picioare, Clara reuși să urce pe trunchi, până la prima ramură și apoi se opri. I se făcuse frică să meargă mai departe.
– Nu te opri, Clara, ce-a fost mai greu a trecut. Acum trebuie doar să îți alegi o creangă mai rezistentă și să culegi merele cu grijă, spuse Silvan. Și nu uita să-i mulțumești mărului pentru darurile lui.
– Nu o să cad? întrebă cu teamă Clara.
– Hai să ne imaginăm că ești o maimuțică care a venit să culeagă fructe. Ce-ai face? zise Ewa.
– Aș culege cât mai multe!
– Ei, nu e nevoie să culegi chiar atâtea, râse Silvan. Uite, dă-mi mărul acela frumos de acolo.
Și Clara se întinse după măr, îl luă și i-l aruncă lui Silvan.
– Bravo, acum și celelalte!
Încet-încet, Clara începu să se miște după mere și să le culeagă, aruncându-le celor de jos. Prinsese curaj, descoperise cum se rup mai ușor codițele, părea că începe să se priceapă. Și când te gândești că îi fusese frică de asta! Se pare că mai greu e să începi să faci ceva… apoi înveți repede ce e de învățat, gândi Clara.
CITEŞTE ŞI: Cum Gestionam Sentimentele de Invidie si Gelozie. Lectii De Viata si Invataturi pentru Copil
Jos, Ewa și Silvan o priveau pe Clara și o lăudau pentru îndemânarea ei, prindeau merele aruncate și le băgau în rucsac. În curând se strânseseră cât pentru o plăcintă uriașă.
– Gata, Clara! Sunt suficiente. Hai jos, să i le duci lui mami! spuse Silvan.
– Bine, vin! strigă Clara. Se întoarse și privi în jos. Dintr-o dată, înălțimea i se păru amețitoare și i se făcu din nou frică.
– Hai, Clara! Așa cum ai urcat, așa te poți da jos, zise Silvan.
– Mi s-a făcut cam frică, recunoscu Clara. Dacă o să cad?
– Nu mai fă scenarii negative… de fapt, nu mai fă scenarii deloc! spuse Silvan.
– Nu te mai gândi atât, pur și simplu fă-o, dar cu atenție! adăugă și Ewa.
Clara își luă inima în dinți și începu să coboare, mormăind: „Pai ce, o să dorm în copac? Și merele să i le ducă Silvan lui mami? Eu le-am cules, eu i le dau! Ce dacă o să cad? O să fie doar o trântă… doar n-o să mă sparg! Și lasă că nu cad eu, pentru că sunt atentă!” O săritură mică, și gata! Era din nou cu picioarele pe pământ, încântată de ea.
– Am putut! strigă Clara.
– Daaa, braavooo! Ewa și Silvan o îmbrățișară.
– Ai văzut? Să nu mai spui niciodată că nu poți să faci, până nu faci! zise Silvan.
– Nu mai spun! făcu Clara, categorică. Mă duc să-i duc merele lui mami. Să vezi când o să-i povestesc! Înșfăcând rucsacul, o luă la fugă, strigând: Mulțumesc, mărule!
Ewa și Silvan zâmbiră.
– Știi, Silvan, zise Ewa, Alma mea e o mare figură. Știi ce mi-a spus azi-dimineață, la plecare? „Aveți toate resursele în voi pentru a reuși”…
Citeşte şi: Expediţie la Polul Nord. Poveste de Claudia Groza Lazăr
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm începând de astăzi la Povestea de Duminică Seara seria Poveştile Ewei, oferită de Miheala Coravu, fondatoarea proiectului Terapia cu Poveşti. Până la următoarea poveste pe care o vom publica din serie, dacă copilul tău este nerăbdător puteţi găsi continuarea aici.
Când aveam vreo zece ani, eram atât de fascinată de lumea poveștilor, încât am întrebat-o mirată pe mama de ce oamenii mari nu citesc povești. Răspunsul mamei m-a făcut să realizez că din păcate da, adulții chiar nu își mai dau seama cât de importante sunt poveștile pentru copii, pentru că ei trăiesc în altă lume, și în lumea asta au uitat ce înseamnă să fii copil. ”Atunci, când voi fi mare, voi scrie eu povești pentru copii!” mi-am zis eu, hotărâtă. ”Dar până atunci, nu trebuie să uit cum gândesc și simt copiii!”. Bineînțeles, firul vieții a avut grijă să facă multe bucle până să-mi reamintească de această promisiune făcută mie, când eram copil. Pentru că între timp eu ca și alții, intrasem în lumea serioasă a adulților și uitasem cum gândesc și simt copiii. Dar viața a găsit o cale prin care mi-a amintit cât de important e să empatizezi cu copiii.
Cred în puterea terapeutică a poveștilor și de aceea, poveștile mele nu vor fi niciodată simple povești. Poveștile combină inteligența emoțională cu NLP, așa încât mesajele și modelele transmise lucrează mai departe, în subconștientul copilului. Aștept cu drag copiii la Atelierele de povești pe care le organizez și îmi doresc ca tot mai mulți copii să fie puternici și echilibrați, să devină mai curajoși, isteți, încrezători în propriile forțe și cu valori bine ancorate în viață. Și am convingerea că acest lucru e posibil! [Mihaela Coravu]
