Regretă imediat că fusese atât de sinceră. Nu îl cunoștea atât de bine pe Silvan încât să aibă încredere în el. Dar Silvan o privi din nou intens și îi spuse:
– Știu ce zici. Și eu am impresia că sunt legat de lucruri pe care nu le înțeleg. Sau nu încă.
– Și ce faci, atunci?
– Deocamdată… ascult, sunt atent. Voi înțelege mai multe cu timpul, știu sigur.
Despre ce vorbea oare Silvan? Ewa era tentată să-i povestească de veveriță și de Alma. Dar era prea devreme, trebuia să vadă dacă poate avea încredere în el. Îi spuse:
– Știi, avem o grădină mare, cu mulți pomi, vino diseară pe la noi, să vezi dacă găsești copacul pe care îl cauți.
O picătură de apă îi pică pe nas. Ridică ochii. Pe cer se strânseseră nori de ploaie.
– Cum ai ghicit?! întrebă uimită Ewa.
– Îți spun altădată, făcu Silvan, ridicându-se de la masă cu tava într-o mână. Vii?
Mângâie în drum un copac cu coaja aspră și păru să mormăie un ”mulțumesc”.
Ewa se ridică grăbită și ea, își luă tava și-l urmă. Ce nebunie! își zise. Începuse o ploaie torențială și amândoi alergară până la primul pavilion, cu tăvile deasupra capetelor, râzând. Își traseră sufletul, pregătiți pentru ultima tură de alergare, când Ewa zări sub o bancă o coadă portocalie, udă. Era Alma.Ce faci aici?! întrebă perplexă Ewa.
– Alma o privi și îi zise: ”Trebuie să vorbim”.
– Nu pot acum, trebuie să mă întorc în clasă, murmură Ewa. Vino diseară la noi în grădină. Apoi ridică ochii spre Silvan, încurcată. Silvan o privea fix, calm, serios.
– Ai auzit și tu? întrebă ea cu speranță.
– Nu, ai auzit doar tu. Dar e OK… te înțeleg, șopti Silvan. Ne vedem diseară în grădina ta. Acum hai în clasă.
* * *
Alma
Ewa avusese norocul să se nască și să locuiască într-un loc în care natura era la ea acasă: oceanul albastru, plajele cu nisip auriu, colinele verzi și munții înalți, râurile repezi, lacurile adânci, pădurile întinse…
”Grădina secretă” a Ewei începea din colțul cel mai îndepartat al curții familiei și trecea dincolo de gardul viu, într-un teren viran, care se întindea până la parcul natural. O zonă plină de verdeață, unde iarba creștea bogată, un teren cu mulți arbuști, cu flori parfumate, copaci mari și mici, stufoși și înalți, o grădină unde vedeai când nu te așteptai tot felul de vietăți. Un mic colț de Paradis, cum îi plăcea Ewei să zică. Era locul ei preferat de joacă, de citit, de visat. Aici avea ascunzișuri de care nu știa decat ea și câteva viețuitoare, copaci în care putea să se cațere mai ușor decât o maimuță, un lac mic și liniștit, albastru-turcoaz, unde locuiau patru familii de rațe și două lebede… Era locul ei preferat, pe care nu îl împărțise cu nimeni încă. Faptul că îl invitase pe Silvan să calce în sanctuarul ei era surprinzător și pentru ea. Acum, aproape că îi era ciudă că-i spusese să vină, dar nu mai putea să dea înapoi.
Vezi şi: 8 Animaţii Inspirante despre Viaţa de Cuplu şi Problemele dintre Parteneri
Ewa se legăna ușor în balansoarul dintre mesteceni, când Alma apăru la gardul viu.
– Am venit.
– Bine, zise încurcată Ewa.
– Ești singură? făcu Alma rotindu-și ochii primprejur.
– Deocamdată. Ascultă, și Ewa coborî glasul: visez, îmi imaginez sau am luat-o razna?
– Nimic din toate acestea, zise Alma.
Ewa își zise că dacă pisicile puteau zâmbi, Alma tocmai o făcuse.
– Atunci ce e în neregulă cu mine?
– De ce ar fi ceva în neregulă cu tine doar pentru că ești diferită? Mai bine ai privi lucrurile din altă perspectivă, draga mea.
– Ce perspectivă? făcu neîncrezătoare Ewa.
– A faptului că ești specială. Poți îndrăzni să visezi, poți să te ajuți pe tine și poți să-i ajuți și pe ceilalți…
– Specială? Eu nu mă văd deloc așa! Cu siguranță, nici alții!
– Ar fi bine să începi să o faci. Vezi tu, dacă ai încredere în tine, vei putea să faci mai multe atât pentru tine cât și pentru alții. Și lumea are nevoie de tine, Ewa.
Ewa încercă să râdă, dar Alma o privea cu seriozitate.
– Cum aș putea eu să fiu de folos lumii? se miră ea. Am doar opt ani. Ce știu eu? Cum să ajut lumea?
– Vei vedea că știi multe lucruri, Ewa… Ai deja răspunsurile în tine, trebuie doar să ai încredere în tine, să lași ghidul interior să-ți vorbească și să-i asculți vocea.
– Așa cum vă ascult pe voi? Pot să vorbesc cu ghidul meu interior? Adică cu cine?
– Tot ce pot să-ți spun e să fii atentă în jurul tău și la tine. Toate vorbesc: animalele, păsările, peștii, gâzele, copacii, florile, pământul, cerul, întreaga natură… Învață mai întâi să asculți. Vei avea nevoie de asta.
– Dar de ce eu?! Dintre toți, de ce eu? întrebă nedumerită Ewa.
– Nu știu, poate ai avut inima cea mai deschisă față de noi, animalele. Ai fost mereu atentă la noi, ai încercat să ne ajuți, mereu ai avut vorbe bune pentru noi.Toate acestea te-au apropiat de noi și au deschis porțile comunicării secrete. Asta se întamplă foarte rar în lumea noastră, mai ales în zilele de azi. Cândva, toți oamenii cunoșteau limba animalelor dar, din cauza răutății lor, oamenii au pierdut treptat legătura cu noi. Legătura s-a rupt de tot atunci când oamenii au început să vâneze animalele și să le ucidă ca să le mănânce.
– Eu iubesc toate vietățile, adevărat! Crezi că pentru asta și ele mă vor iubi și mă vor ajuta?
– Draga mea, cele mai multe animale te vor ajuta și te vor ocroti, în spiritul legământului stravechi. Există însă și animale care au rămas în relații de dușmănie sau neîncredere în oameni. Cu acestea este bine să fii atentă. De aceea ți-am spus că primul lucru pe care îl vei învăța este să fii atentă, să le urmărești. Acum te las, vine prietenul tău.
– Dar cum voi ști ce să fac? Când te voi mai vedea? strigă Ewa.
– Stai liniștită, voi fi mereu în preajmă.
Ewa putu să jure că Alma zâmbise din nou.
– Apropo, zise Alma. Băiatul, Silvan, e de încredere.
* * *
Silvan
Silvan nu o întrebă nimic. Trecu pe lânga Alma, părând să șoptească un ”bună”, apoi se așeză alături de Ewa, pe jos. Se întinse leneș pe spate și acum, cu mâinile sub cap, privea cerul printre crengile copacului. Ewa nu mai răbdă tacerea și spuse:
– Zice că ești de încredere.
– Înseamnă că sunt, se întoarse Silvan spre ea.
Avea iar privirea aia, și Ewa își spuse că în afară de fratele ei nu mai văzuse pe nimeni care să o facă să se simtă ca o carte deschisă.
– Și de fapt, cine zice? zâmbi el provocator.
– Alma, ofta Ewa, și se uită repede la el. Alma e pisica portocalie, preciză ea.
– Așa credeam și eu, zâmbi din nou Silvan.
Ewa îl privi cu neîncredere. ”Oare râde de mine?” se întrebă ea. ”Nu aș suporta să fiu luată drept fraieră sau nebună! Dacă râde, îl așteaptă o bătaie cum nu a mai văzut el de la o fată!”
– Stai liniștită, Ewa, zise Silvan. Ți-am zis că te înțeleg și nu am glumit. Uite, drept dovadă, am să-ți spun un secret.
Citeşte şi: Copilului Tău îi e Frică de Întuneric? Ce Soluții Avem pentru a Ajuta Copilul cu Teamă de Întuneric
Ewa făcu ochii mari, așteptând plină de curiozitate.
– Hai să ne plimbăm puțin. Arată-mi grădina ta secretă și îți povestesc pe drum, zise Silvan ridicându-se cu vioiciune.
Ewa coborî din balansoar și începu, serioasă:
– Aici e granița dintre cele doua lumi. Cine trece pe aici nu observă nimic ciudat, și totuși eu așa simt: cum trec de acest loc, intru în altă lume, o lume magică…
– Eu comunic cu natura, zise brusc Silvan, ca și cum ar fi vrut să scape de povara mărturisirii. Copacii sunt preferații mei. Nu am mai discutat cu nimeni despre acest lucru. Acesta e secretul meu.
Ewa își aminti de prânzul de la școală de pe terasa plină de verdeață, de previziunea ploii, de gesturile lui. Ochii ei verzi, mari, întâlniră ochii lui negri, adânci, și nu mai avu nicio îndoială. Porniră la pas, agale, prin grădină, cu Ewa ghid, și ea îi arătă poiana orhideelor, crângul de mesteceni, lacul cel turcoaz și familiile de păsări, mica cascadă și locul unde bănuia că se află o peșteră ascunsă, pârâul cel limpede, pădurea cea bogată, tot ce Ewa considera că merită să fie prezentat. Și erau atâtea de văzut! Nu s-ar fi mutat de aici pentru nimic în lume…
[Suntem bucuroşi să îţi prezentăm începând de astăzi la Povestea de Duminică Seara seria Poveştile Ewei, oferită de Miheala Coravu, fondatoarea proiectului Terapia cu Poveşti. Până la următoarea poveste pe care o vom publica din serie, dacă copilul tău este nerăbdător puteţi găsi continuarea aici.
Când aveam vreo zece ani, eram atât de fascinată de lumea poveștilor, încât am întrebat-o mirată pe mama de ce oamenii mari nu citesc povești. Răspunsul mamei m-a făcut să realizez că din păcate da, adulții chiar nu își mai dau seama cât de importante sunt poveștile pentru copii, pentru că ei trăiesc în altă lume, și în lumea asta au uitat ce înseamnă să fii copil. ”Atunci, când voi fi mare, voi scrie eu povești pentru copii!” mi-am zis eu, hotărâtă. ”Dar până atunci, nu trebuie să uit cum gândesc și simt copiii!”. Bineînțeles, firul vieții a avut grijă să facă multe bucle până să-mi reamintească de această promisiune făcută mie, când eram copil. Pentru că între timp eu ca și alții, intrasem în lumea serioasă a adulților și uitasem cum gândesc și simt copiii. Dar viața a găsit o cale prin care mi-a amintit cât de important e să empatizezi cu copiii.
Cred în puterea terapeutică a poveștilor și de aceea, poveștile mele nu vor fi niciodată simple povești. Poveștile combină inteligența emoțională cu NLP, așa încât mesajele și modelele transmise lucrează mai departe, în subconștientul copilului. Aștept cu drag copiii la Atelierele de povești pe care le organizez și îmi doresc ca tot mai mulți copii să fie puternici și echilibrați, să devină mai curajoși, isteți, încrezători în propriile forțe și cu valori bine ancorate în viață. Și am convingerea că acest lucru e posibil! [Mihaela Coravu]
