La Povestea de Duminică Seara #134 de astăzi citim împreună povestea Prințesa Glas de Clopoțel scrisă de Molnár Imola, ilustrată de Liviu Boar, şi oferită de Revista Tuş.
ζ ♠ ζ
–
PRINȚESA GLAS DE CLOPOȚEL
–
A fost odată ca niciodată, dincoace de câmpii, dincolo de dealuri, la o urmă de opincă de Porțile de Fier, la o aruncătură de băț de cărarea pietroasă, regatul regelui 
Țurțure. În mijlocul cărării, sub gulerul alb al buretelui viperei, era o gaură care ducea într-o peșteră mare. Pereții erau din calcar, înveliți cu mușchi moale ca mătasea. Lumina soarelui pătrundea ici și colo, luminând doar colțuri din marea de stânci.
Nimeni nu știa de peștera aceea, deși acolo se afla palatul maiestuos al regelui Țurțure. Nu, nu era palatul de cleștar cu stâlpi de aur încrustați cu pietre scumpe. Nici ferestrele nu erau împodobite cu diamante… Dar flori de gheață erau? Da, erau cu duiumul. Coloane de gheață împodobeau intrarea, tuberoze de gheață se deseneau pe podea iar pe tavan mii și mii de țurțuri albicioși zornăiau și zăngăneau.
În acest palat locuiau regina și regele Țurțure, împreună cu fata lor, prințesa Glas de Clopoțel.
Prințesa ieșea în fiecare dimineață din palat și se așeza pe malul bălții glaciare. În baltă locuiau niște peștișori roșcați, somonii orbi. Nu aveau ochi, dar urechi aveau câți solzi pe spate! Prințesa se juca toată ziua cu peștișorii, și așa de cristalin intona încât nu numai somonii orbi jucau cum le cânta ea dar și țurțurii zornăiau, zăngăneau și zuruiau. Până la Porțile de Fier se auzea cântarea din gura mare.
Citește și: Omida Invidioasă. Poveste Terapeutică despre Invidie
La o urmă de opincă de Porțile de Fier lucra Tăietorul de Lemne, când deodată un sunet îi gâdilă urechea.
– Ce-o fi zăngăneala, zuruiala asta? Aflu eu îndată, se gândi Tăietorul de Lemne. Își puse toporul în spinare, își ridică traista și porni în căutarea glasului de clopoțel.
– Vocea ta mă dezmeticește, cântecul tău mă amețește, înalță-ți glasul tău de clopoțel! striga Tăietorul de Lemne. Prințesa Glas de Clopoțel îi răspundea însă din grotă:
– Dincoace de-ogoare negre,
La al viperei burete,
Dincolo de văi și dealuri,
În adâncul unei peșteri,
În palat cu flori de gheață,
Țurțurii cântă și joacă.
Într-o baltă glaciară
Șase somonei dansează.
Ala-bala-portocala,
Cioca-boc, eu rămân pe loc!
Merse Tăietorul de Lemne cât merse, dar nu reuși să dea de glasul de clopoțel. Se tolăni lângă buretele viperei cu guler alb, își scoase traista și începu să mănânce cu poftă din merinde. Resturile de pâine le aruncă în gaura de sub burete și căzură chiar lângă palatul regelui Țurțure, în balta glaciară. Tăietorul de lemne mai căută un timp glasul de clopoțel, apoi porni la drum dezamăgit.
Prințesa se uita tristă la mâncarea Tăietorului de Lemne, care plutea în baltă. Somonii orbi cu greu au împins la marginea lacului pâinea fărâmițată. Glas de Clopoțel adună firimiturile, apoi se așeză pe malul lacului și își cântă cântecelul:
Dincoace de-ogoare negre,
La al viperei burete,
Dincolo de văi și dealuri,
În adâncul unei peșteri…
Recomandare: 99 de Jocuri Distractive din Copilărie. Jocuri în Aer Liber şi de Interior
Nici nu începu bine să cânte, că deodată trop-trop, o zdupăială înfiorătoare tulbură jocul prințesei și al somonilor orbi. O oaste de soldați călări pe niște cai mari trecuse prin apropiere iar glasul de clopoțel îi ademenise și pe ei.
Soldații scotoceau prin toată pădurea. Aruncară o privire chiar și sub gulerul alb al buretelui viperei dar degeaba, nu-și dădea nimeni seama că gaura aceea era atât de adâncă și că era de fapt gura unei peșteri.
– Destăinuie-te, destăinuie-te, oricine ai fi, glas de clopoțel! o chemau soldații pe prințesă.
Dar ea nu vroia să iasă din ascunziș:
– Dincoace de-ogoare negre,
La al viperei burete,
Dincolo de văi și dealuri
În adâncul unei peșteri,
În palat cu flori de gheață,
Țurțurii cântă și joacă.
Într-o baltă glaciară
Șase somonei dansează.
Ala-bala-portocala,
Cioca-boc, eu rămân pe loc!
Soldații se așezară lângă buretele viperei și încinseră o petrecere ce ținu trei zile și trei nopți. Mâncară, băură, țopăiră, se rostogoliră, roata țiganului făcură iar damigenele, carafele, cuțitele, furculițele, coifurile, armurile și merindele sfărâmate în gaură le aruncară.
Plecară fără să le treacă prin minte ce rău făcuseră. Balta glaciară se umpluse cu spurcăciuni.
VIDEO. 88 Animaţii Scurte Premiate cu Oscar. Lista Completă 1931-2020
Plângea prințesa, boceau și peștii, se supără însăși balta, sufletul regelui Țurțure se zgudui de furie:
– Ați mâncat, ați băut, v-ați veselit,
De gunoi nu v-ați îngrijit!
Balta glaciară ați otrăvit,
Palatul meu l-ați ponosit.
Ei, voie bună a fost, socot,
De furie ochii mei scântei scot.
