Ministerul Educației a publicat recent un proiect de ordin de ministru privind structura anului şcolar 2024 – 2025, stabilind că acesta începe la 9 septembrie 2024 și se încheie la 31 august 2025, având o durată de 36 de săptămâni de cursuri.
Excepții sunt stabilite pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, clasa a VIII-a, clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și învățământul profesional, precum și pentru clasele din învățământul postliceal, care au durate diferite de cursuri și perioade de încheiere:
- Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă: anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025.
- Clasa a VIII-a: anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025.
- Clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025.
- Clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
Concret, anul școlar 2024-2025 va arăta, potrivit proiectului, astfel:
Anul școlar 2024-2025 se structurează în intervale de cursuri și intervale de vacanță, cu începutul cursurilor la 9 septembrie 2024. Vacanțele sunt planificate în perioade specifice, iar unitățile de învățământ trebuie să comunice părinților structura detaliată a anului școlar până la 1 octombrie 2024, inclusiv deciziile pentru elementele flexibile ale acestuia.
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în intervalul 9 septembrie 2024 – 17 aprilie 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, cu planificare la decizia unității de învățământ. Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate acestor programe, se organizează activități de instruire practică. Același principiu se aplică și la clasele din învățământul postliceal, unde se planifică activități de instruire practică în aceste perioade.
Propunerile de modificare sau completare pot fi expediate până la data de 10 ianuarie 2024, inclusiv, la adresa de e-mail [email protected], conform specificațiilor instituției.