Prostia Omenească. Spectacol la Teatrul Coquette

11:00 - 12:00
Duminică 22 Mai 2022
București

Celebra poveste de Ion Creangă s-a conturat într-un spectacol plin de umor, și năzdrăvănii. Când inteligența lipsește cu desăvârșire la unii, își face loc năstrușnicia la alții.

Unde? Teatrul Coquette (Calea Calarasi 94)

Spectacolul este plin de umor, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Copii vor învăța că inteligența este una dintre puținele trăsături sau daruri pe care le are omul din naștere, care trebuie cultivată. Vom vedea că povara prostiei este una dintre cele mai grele de dus.

Dupa ce nevasta și soacra încep să plângă că va muri copilul în urma unui accident, și anume ca îi va cădea drobul de sare în cap, ce îi rămâne sărmanului soț de făcut? Hotărăște să plece în lume, cu făgăduința că se va întoarce, dacă va întâlni în călătoria sa cel puțin un caz, care să întreacă prostia celor două femei cu care trebuie să se confrunte. Oare se va întoarce acasă? O poveste cu haz și tâlc la care vă așteptăm cu drag.

MĂSURI ȘI REGULI privind accesul la spectacol, în contextul COVID 19

– Accesul se face începând cu ora 10.40 și vă rugam să veniți din timp, astfel încât, până la ora 11.00 să poată fi luate toate măsurile și realizate toate formalitățile organizatorice, în acord cu normele în vigoare. Spațiul este dotat cu toate articolele sanitare / de igienizare-dezinfectare necesare desfășurării activității în cele mai bune condiții.

– Purtarea măștii de protecție este obligatorie, pe toată durata spectacolului, conform reglementărilor în vigoare. (Art. 7 lit. g., Art. 8 lit. b. – MO nr. 531/19.06.2020)

– Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, dacă prezentați simptome specifice infecțiilor respiratorii (tuse, strănut, rinoree, temperatură) vă rugăm să rămâneți acasă sau în unități unde puteți primi îngrijiri.Vă așteptăm cu drag, imediat ce starea de sănătate vă va permite să vă bucurați în siguranță, de spectacol.

– Este permis consumul de apă și băuturi răcoritoare sau alte bauturi exclusiv din recipiente individuale. (Art. 4 lit. g., Art. 7 lit. c. – MO nr. 531/19.06.2020)

– În cazul în care condițiile meteo nu permit susținerea reprezentației, biletele achiziționate își păstrează valabilitatea pentru urmatoarele reprezentatii sau banii vor fi returnati.

– Din respect pentru actori și spectatori, vă rugăm ca, în timpul spectacolului, să țineți telefoanele închise, pe modul Avion sau Silențios.

– Nerespectarea oricareia dintre aceste prevederi atrage dupa sine neparticiparea la eveniment, fara dreptul de rambursare a costurilor.

Prostia omeneasca Teatrul Coquette

Detalii Eveniment

Data:
Duminică 22 Mai 2022

Program:
11:00 - 12:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Teatrul Coquette

Județ:
Romania

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Calea Calarasilor 94

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL