Să Învățăm să Împărțim. Poveste Terapeutică adaptată după 101 Healing Stories for Kids and Teens

La Povestea de Duminică Seara #55 de astăzi citim povestea terapeutică Să învățăm să împărțim, o poveste despre colaborare, comunicare, negociere și ascultare. O poveste adaptată după 101 Healing Stories for Kids and Teens, oferită de prietenii noștri de la sapovestim.ro.

Cuvintele mai complicate pentru cei mici care îşi dezvoltă vocabularul sunt subliniate şi poţi vedea definiţia lor din DEX dacă apeşi pe ele (pe mobil) sau treci cu mouse-ul peste ele (pe desktop).

ζ ♠ ζ

SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ ÎMPĂRȚIM

 

Au fost odată ca niciodată două ţări care împărţeau aceeaşi graniţă. Una dintre ţări, condusă de o regină, era acoperită de pietre şi stânci. Cealaltă, condusă de un rege, nu avea deloc.

Totul ar fi fost în regulă, doar că regina se uita peste graniţă şi dorea ce avea regele. “Dacă am avea pământ fără pietre”, spunea ea, “am putea cultiva recolte şi mi-aş putea hrăni supuşii”.

Şi regele se uita peste graniţă şi dorea ceea ce avea regina. “Cu pietre” spuse el “am putea construi case, şcoli şi spitale”.

Regina spuse oamenilor ei “Avem nevoie de pământ dacă e să ne hrănim. Aruncaţi toate pietrele peste graniţă”. Oamenii care locuiau în ţare fără pietre au mers la regele lor şi s-au plâns “Oamenii din ţara reginei aruncă pietre la noi” au spus ei.

“Nu avem noi nevoie de pietre pentru a construi case, şcoli sau spitale?” a spus regele. “Să declarăm război. Oamenii reginei sunt săraci şi nu au altă avere decât pietrele lor. Dacă aruncă în continuare pietre vom avea tot materialul de care avem nevoie pentru a ne construi clădirile”. Aşa că războiul a continuat până când pămânul pietros nu mai avea stânci deloc şi pământul fără stânci era plin de pietre.

Îți recomandăm: 25 de Activități cu Copilul în Aer Liber. Cum Ne Jucăm cu Copilul în Parc sau la Picnic

Atât supuşii regelui cât şi cei ai reginei au fost fericiţi pentru o vreme. Supuşii reginei au cultivat pământul pentru o vreme. Supuşii regelui au construit case, şcoli şi spitale … pentru o vreme. În curând supuşii reginei şi-au dat seama că aveau o grămadă de mâncare dar nu mai aveau pietre pentru a construi case, şcoli, spitale. Nu mai aveau pietre nici măcar pentru a repara vechile clădiri.

De cealaltă parte a graniţei, supuşii regelui aveau acum foarte multe clădiri dar mâncarea se termina şi începea sa le fie foame. Avem nevoie de un alt război pentru a ne căpăta pietrele înapoi, a spus regina, aşa ca un nou război a fost declarat. Încă o dată pietrele au fost aruncate peste graniţă.

Oamenii regelui şi ai reginei se tot luptau, dorind ce aveau ceilalţi, dar nimeni nu era fericit. Apoi, într-un an un bufon de curte s-a întâmplat să treacă prin zonă şi să stea o vreme pe un deal. Văzând ce se întâmpla, a izbucnit în râs. “Este ridicol” şi-a spus în sinea lui şi a cerut să se întâlnească cu regele şi regina, în acelaşi timp.

Vezi și: 20 Episoade de Animație cu Tom. Scurtmetraje Filmbilder în Engleză

Când s-au aşezat să stea faţă în faţă nu erau deloc prietenoşi la început. “Tot ce se întâmplă este vina ta”, a spus regele. “Voi aţi început să aruncaţi pietre la noi.” “Nu, este vina voastră” zise regina. ”Voi aţi declarat război ca să obţineţi pietrele noastre”. “Staţi puţin, staţi puţin” zise bufonul. “Faptul că sunteţi nervoşi şi vă învinovăţiţi unii pe ceilalţi nu vă va rezolva problema. Unul dintre voi are pietrele. Unul dintre voi are recoltele. Mereu doriţi ceea ce are celălalt, până obtineţi …, după care nu mai vreţi. Cum putem să facem în aşa fel încât să nu vă mai războiţi?”

Bufonul vedea cum atât regele cât şi regina se gândeau la întrebarea sa.

Regele a vorbit întâi. “Pietrele sunt tale tale” a spus reginei. “Câmpiile sunt ale noastre” şi totuşi bufonul are dreptate. Amândoi dorim ceea ce are celălalt. Poate putem împărţi. Cum ar fi dacă noi am cultiva mâncare pentru voi şi am primi în schimb pietrele de care avem nevoie. Poate oamenii mei i-ar putea învăţa pe oamenii tăi cum se cultivă pământul iar supuşii mei ar învăţa de la ai tăi despre construcţii. În acest fel am putea colabora şi nu ne-am mai bate.”

Regina s-a declarat de acord şi bufonul a râs fericit. Apoi cele două ţări au început să împartă ceea ce aveau şi trăiau liniştite şi în pace, iar bufonul se aşeza deseori pe deal, privind cum oamenii din cele două ţări treceau graniţa, împărţind ceea ce aveau.

Adaptat după 101 Healing Stories for Kids and Teens de G. W. Burns

Citeşte şi: Mulţumirea. O poveste despre cât de puţin avem nevoie ca să ne putem simţi mulţumiţi. Poveste terapeutică


Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara o poveste terapeutică oferită de prietenii noștri de la sapovestim.ro. Te invităm să îi vizitezi pentru a citi poveşti sau pentru a accesa resurse de consiliere și materiale pentru dezvoltare personală.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU