SAGA de Vară. Gândire aplicată, cultură generală și abilități de viață la scoala de vara SagaKid

București

SAGA de Vara este o scoala de vara in care copii cu varsta cuprinsa intre 6 si 11 ani pot in fiecare săptămână exersa, învăța și dezvolta:

1. Adaptabilitatea, stabilitatea și încrederea în sine;

2. Inițiativa, inovația, curiozitatea, exprimarea și comunicarea;

3. Atenția distributivă, lucrul în echipă și autonomia;

4. Empatia, dărnicia și blândețea.

Iar la finalul celor 5 zile, copiii vor face un rezumat al muncii lor într-o formă inedită și foarte interesantă.

Te-am facut curios si dornic sa participi la o astfel de scoala de vara? 

Iata care sunt detaliile legate de locatie cat si de perioada desfasurarii programului SAGA de Vara:

Locație: SAGA de Vară – sediul Baba Novac și sediul Primăverii Perioada: 19 iunie – 28 iulie 2017

Program: De luni până vineri, între orele 8.00-18.00

Am creat programul SAGA de Vară de anul acesta pornind de la ideea nebună conform căreia timpul s-ar putea comprima și ultimii 50 de ani s-ar fi putut scurge în 5 minute, astfel, învârtind roata timpului, descoperirile istorice de acum 150 de ani s-ar fi putut întâmpla acum 15 minute! Uau! Ce joc captivant pentru copiii SAGA și cât de ofertantă este această propunere!

Prin joc și fantezie vom afla ce a stat la baza dezvoltării și diversificării tehnologice care susține acum comunicarea și cum am ajuns la metodele de comunicare din ziua de azi, vom stabili care este relația pe care fiecare o are cu limbajul și comunicarea și cât de mult le domină.

Totul pe înțelesul copiilor, bineînțeles. Vom aplica teoria învățată la școală prin experimente, gândire aplicată, vom lucra la proiecte indraznete, vom crea povești folosind tehnica Storytelling, ajutându-ne de tehnologie (tableta) pentru a schița personajele (Sketching)*, și vom construi a doua carte cu aventurile copiilor din vacanța de vară.

*O idee marca SAGA Oxford prin schimbul anual de experiență în Marea Britanie. La finalul fiecărei săptămâni, copiii vor construi în echipă o “hartă” cu momentele relevante pentru ei.

Ce metode și tehnici vom folosi?

Folosim conversația euristică și problematizarea pentru investigarea și înțelegerea fiecărei infomatii in parte si rolul pe care il are in lantul evolutiei;

Lucrăm în echipă și învățăm să ne respectăm reciproc;

Recunoaștem conexiunile posibile și le experimentăm. Conștientizăm prezentul, situația în care ne aflăm și empatizăm;

Explorăm lumea interioară și exterioară și descoperim tainele acestora. Ne amintim ce am învățat la școală prin exerciții de menținere și focusare a atenției și concentrării.

Saga de vara tabara de vara pentru copiiSaptamani tematice:

Săptămâna 1

19 iunie – 23 iunie

Tăblița, papirusul sau lemnul?

Ce a apărut prima oară?

Luni – ne cunoaștem construind o poveste despre noi și o ilustrăm cu unelte inedite;

Marți – explorăm orașul și participăm la atelierul de caligrafie;

Miercuri – Storytelling pe baza istoriei scrisului;

Joi – excursie în afara orașului într-un loc care să ne vorbească despre hieroglife;

Vineri –harta săptămânii și impresii de final.


Săptămâna 2

25-30 iunie

Tiparul și Codul MORSE

…..–.–.___––.–- Salutare, ce faci?

Luni – vorbim despre Braille și alte limbaje și ilustrăm literele prin puncte;

Marți – explorăm orașul și mergem la tipografie;

Miercuri – atelier de ascultare povești și Storytelling;

Joi – excursie în afara orașului;

Vineri –harta săptămânii, jocuri în echipă și impresii de final.


Săptămâna 3

3 – 7 iulie

TELEFON, RADIO, MOBIL, SMS

Ocolul Pământului la un telefon distanță

Luni – construim un telefon din pahare de plastic și sfoară;

Marți – excursie tematică în București, la Radio;

Miercuri – care sunt componentele unui radio? Dar ale unui telefon? Storytelling; Joi – vizită la Muzeul Comunicațiilor si apoi Sketching despre întreaga aventură; Vineri – Radio Rebel și primele telefoane mobile.


Săptămâna 4

10-14 iulie

TELEVIZIUNE

Povestea din spatele micului ecran

Luni – cum a apărut televizorul și televiziunea;

Marți – în vizită la Televiziune, urmată de Storytelling;

Miercuri – pregătim știri, le prezentăm în fața camerei;

Joi – excursie în afara Bucureștiului pentru a pregăti știri; Sketching;

Vineri – cum a schimbat viața oamenilor apariția cinematografului?


Săptămâna 5

17-21 iulie 

CALCULATOR SI FAX

Descoperă ”cutia” cu surprize nebănuite!

Luni – întâlnire cu un IT-ist care să ne povestească istoria și evoluția calculatorului și a faxului;

Marti – jocuri libere ”În fața blocului”;

Miercuri – Storytelling după povestea calculatorului;

Joi – cum comunicau oamenii la distanță acum câteva zeci de ani și cum comunică acum?

Vineri – harta săptămânii, jocuri în echipă și impresii de final.


Săptămâna 6

24-28 iulie

INTERNET

Internetul: enciclopedia online-ului

Luni – cum a pornit rețeaua ”www”;

Marti – jocuri și vizită tematice legate de internet;

Miercuri – Storytelling & Sketching după povestea internetului;

Joi – excursie tematică legată de internet;

Vineri –harta săptămânii, jocuri în echipă și impresii de final.


Preturi:

Preț: 550 lei / săptămână*

În acest preț sunt incluse:

• Toate activitățile cuprinse între orele 8.00-18.00;

• Excursiile tematice (marți și joi) și intrările la muzee;

Masa de prânz, gustarea zilnică și SAGA Snack – Legume și fructe proaspete de 2 ori pe săptămână;

• Materialele necesare experimentelor și lucrărilor fiecărei săptămâni.

* 10% discount pentru achiziționarea a 4 săptămâni.

**30% discount pentru clienții SAGA Kid.

Pentru detalii sau inscrieri ne puteti gasi pe:

SAGA de Vara Gândire aplicată, cultură generală și abilități de viață Cele 6 tabere urbane se desfășoară în ambele sedii:

Primăverii – Str. Amiral Constantin Bălescu nr. 13, sector 1

Baba Novac – Intrarea Sabiței nr. 34, et. 2, sector 3

Claudia Chiru, [email protected], tel.0756.169.135

Cristina Milicescu, [email protected], tel.0744.329.789

DISTRIBUIE
GOKID este primul calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti din România. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU