Copilul nostru, micutul scolar.
In jurul varstei de 7 ani apare trecerea de la o forma de gandire intuitiva la una de gandire rationala, inteligenta copilului transformandu-se fundamental.
Copilul, pentru care pana acum perceptia lui era absoluta, incepe sa se distanteze de aceasta si devine capabil sa priveasca un obiect din unghiuri diferite si puncte de vedere variate. Copilul capata orientarea in timp si spatiu, apare facultatea de a analiza obiectul si notiunea relativitatii lucrurilor.
Copilul la 7 ani nu mai este prizonierul propriilor perceptii ci este capabil sa analizeze, sa critice, sa inteleaga ca exista si alte puncte de vedere si sa tina cont de ele.
Acest lucru il face sa se indoiasca uneori prea mult de rationamentele proprii si sa accepte uneori fara critica afirmatiile altora. Campul constiintei se largeste si acum poate face comparatii intre fiintele si lucrurile din jurul lui. Parintii nu mai sunt atotputernici, tata este un tata printre altii, casa mea o casa printre altele. Cu toate acestea, copilul este departe de o logica abstracta care va fi dobandita in jurul varstei de 10-11 ani.
Dupa ce a petrecut cativa ani la gradinita si s-a familiarizat cat de cat cu un grup social, cu cerinta de a rezolva o sarcina, omuletul nostru acum incepe scoala si capata un statut social, acela de scolar.
Incepe revolta impotriva muncii. Ne intrebam noi, parintii, de ce copilul nostru nu este atent, nu lucreaza sau munceste prost. Ar trebui sa ne intrebam poate invers, de ce munceste?
Munca este contrara mentalitatii lui. Disciplina, ordine, efort, si nu doar cateva minute care nu ar fi o problema ci ore intregi, zile intregi, luni intregi. Pentru el este chinuitor, se concentreaza greu, viseaza, oboseste, pierde contactul, se enerveaza, se grabeste, plange, explodeaza…. La aceasta varsta nu intelege utilitatea viitorului despre care ii tot vorbim noi parintii. Chiar si un viitor apropiat, peste cateva saptamani sau sfarsitul anului este greu inteles de tanarul scolar.
Si atunci de ce munceste? Din curiozitate? Oare setea de a invata lucruri noi sa fie motorul determinat al muncii scolarului?
Exista doua motive care fac scolarul sa lucreze. In primul rand este prins intr-un cadru social contrangator, trebuie sa munceasca. Altfel risca sa ramana izolat, sa fie respins de prieteni, de familie, ba chiar mai rau, sa nu mai fie iubit.
In al doilea rand copilul munceste pentru profesorul sau. Fie ca o face ca sa ii faca placere profesorului, pentru a fi distins si iubit de catre acesta sau pentru ca profesorul este exigent, dificil si nu iarta nimic.
Asa cum parintii sunt responsabili in mare parte de echilibrul afectiv al copilului prin calitatea iubirii , oferita in primii ani de viata, asa dascalul este responsabil in mare parte de gustul pentru munca si eforturile depuse la scoala de copii. Nu muncesti deloc sau muncesti prost cu un dascal care te cearta pe nedrept, care nu te iubeste sau te maltrateaza, pe care il detesti sau il dispretuiesti.
Acest aspect afectiv este foarte important, parintii stiind ca trebuie sa se abtina sa contrazica o informatie venita de la profesor, copilul i-ar acuza ca gresesc!
Dificultatile scolare ale micutului nostru nu tin doar de profesor. Ele sunt multiple si variate. Inainte de a lipi o eticheta de tipul „lenes”, „bataus” , „cu capul in nori” e bine sa cautam cauzele dificultatilor copiilor nostri.
Gabriela Hobeanu, psiholog trainer Atelierele Copilariei
