Psihologia copilului si factorii care influenteaza adaptarea copilului la schimbari. Ce putem face pentru o adaptare mai usoară a copilului la schimbari?
Ce putem face pentru a intelege psihologia copilului si pentru a usura adaptarea copilului la schimbari?
1. Cum vorbim copilului despre “acel loc” în care va merge la un moment dat. Adaptarea la creşă, grădiniţă, şcoală.
De multe ori ne ia gura pe dinainte şi spunem “o să mergi acolo şi o să vezi tu”. Sau fără să punem neapărat în cuvinte faţă de copil, noi înşine împreună cu alţi adulţi, avem o părere proastă despre instituţii, mai ales despre şcoală. Informaţia ajunge la copil nu numai prin cuvinte dar şi prin atitudinea noastră. Se mai întâmplă ca pentru a-l “disciplina” pe cel mic să îi spunem că va merge în altă parte, în afara familiei unde va fi mai rău, “o să vezi tu atunci”.
Imaginea copilului despre locurile exterioare familiei devine una negativă iar mersul în “acel loc” este evident dublat de teamă şi refuz.
2. Teamă de abandon.
Deşi unora dintre noi ni se pare firesc sau logic, copilul resimte plecarea de acasă ca pe un abandon şi deşi pare ilogic, el trebuie asigurat că vom veni să îl luăm, că nu îl vom părăsi. De exemplu, copilul mic are o memorie destul de scurtă şi o poate ţine minte pe mami puţin timp. De aceea, în funcţie de vârsta copilului, se va adapta timpul în care mami lipseşte. Pentru a fi ţinut minte părintele, nu vă feriţi să lăsaţi copilului un obiect care îi aduce aminte de casă şi de părinţi. Atunci când copilul insistă să meargă la grădiniţă cu o jucărie personală, acesta nu e un moft ci o nevoie a lui de a-şi asigura în minte continuitatea familiei şi a existenţei lui în familie. Frazele “vin să te iau după ce te trezeşti” şi “o să mă gândesc la tine în timpul acesta” pot face minuni. Am auzit şi varianta “dacă mai plângi te las aici”… Oare cum se simte un copil ameninţat astfel?
3. Ce se întâmplă în lipsa mea?
Este fantasma copilului care simte uneori că viaţa celor de acasă continuă în lipsa lui, mai ales atunci când apare un frate mai mic, că familia îşi continuă o viaţă de la care el este exclus. Este bine să i se povestească copilului ce se întâmplă în lipsa lui şi poate să i se spună că cei de acasă s-au gândit la el, i-au gătit ceva, i-au pregătit ceva, i-au adus ceva.
4. Teama că nu fac faţă, apare mai ales la şcoală, dar poate apărea chiar şi la grădiniţă.
Copilul poate simţi că nu ţine pasul, că nu este ca şi ceilalţi, că sarcinile pot fi dificile. Este nevoie ca cel mic să poată pune în cuvinte teama lui şi să fie ajutat să se simtă egalul celorlalţi, să se simtă la fel de capabil. Uneori poate avea nevoie de ajutor suplimentar la anumite sarcini, asta nu trebuie să îl facă să se simtă inferior sau în competiţie, pentru că oricare dintre noi putem fi mai buni sau mai slabi în anumite momente.
5. Teama de oameni noi, are legătură cu “stilul” familiei.
Dacă adulţii nu sunt foarte sociabili, dacă fug de oameni, dacă se tem de părerea celorlalţi, este mai mult ca sigur ca şi copilul să preia acelaşi stil. Cand copilul se teme să îşi facă prieteni noi, dacă se va teme de ceilalţi, va evita plecarea de acasă. Copilul va putea fi ajutat dacă adulţii se ajută şi pe ei înşişi şi se întreabă de ce evită socializarea.
6. Cum trăiesc părinţii situaţii similare, orice situaţie de separare, de îndepărtare de casă, de interacţiune cu străinii.
De multe ori părinţii afirmă că “şi ei au fost la fel” sau că şi ei se tem sau resimt anxietate în condiţii similare. Sau de asemenea, părintele este cel care devine anxios atunci când copilul este lăsat la grădiniţă sau şcoală sau atunci când copilul are de făcut o anumită sarcină, părintele se “teme pentru el”, se teme că nu va reuşi. Copilul pune în acţiune practic această teamă a adultului, refuzând anumite sarcini sau preia anxietatea adulţilor.
7. Ce îi place şi ce nu îi place copilului, cum este, ce îşi doreşte.
Adaptarea copilului la schimbari cu grădiniţa sau şcoala depinde si de masura in care acceptăm realist cum este copilul nostru. Dacă avem un copil mai visător poate nu ar fi cazul să îi alegem un mediu şcolar foarte competitiv chiar dacă noi ne dorim ca el să faca perfomanţă intr-un domeniu. De asemenea, învăţătoarea “zbir” nu este întotdeauna agreată de către copii chiar dacă ea este pe placul părinţilor.
8. Volumul cerinţelor şi aşteptările părinţilor.
De multe ori, grădiniţa şi şcoala devin un mediu în care cunoştinţele şi aptitudinile se acumulează în exces. Părinţii par a avea aşteptări mari de la copii şi de asemenea, grădiniţa. Chiar dacă ne dorim ca ai noştri copii să performeze, e bine să nu uităm că atât grădiniţa cât şi şcoala e bine să fie şi un loc în care ne simţim bine, un loc haios. Eu cred că munca se poate împleti cu distracţia şi atâta timp cât copilul ştie şi simte că va merge într-un loc interesant unde se simte bine şi învaţă ceva, nu are cum să refuze acest lucru.
Articol scris de Cătălina Hetel, psihoterapeut, psihodramatist, terapeut de familie. O puteţi găsi în programele de dezvoltare personală din cadrul proiectului Teatrul din Podul meu şi la cabinet unde lucrează cu copii şi adulţi sau chiar şi pe internet, în sesiuni de terapie on line şi pe site-ul www.hetel.ro. Va răspunde cu drag la întrebări pe mail la adresa [email protected], telefon 0766423297.
Te invitam sa citesti si alte articole de psihologia copilului.
