La Povestea de Duminică Seara #101 de astăzi le citim celor mici și dornici de povești frumoase și cu tâlc „Un Băiețel și un Porumbel”, o poveste terapeutică emoționantă despre bullying, oferită de Florina Bumbaru.
Florina este mămica a 3 voinici și scrie Povești Magice pentru copii mici și mari! Ea a început în joacă sa inventeze povești pentru proprii copii și a descoperit ceva ce uitase, ceva ce știa o dată demult:
Poveștile sunt o Comoară pentru suflet, aduc mesaje care vindecă și dau aripi!
ζ ♠ ζ
–
UN BĂIEȚEL ȘI UN PRUMBEL
de Florina Bumbaru
–
A fost odată ca niciodată,
Un băiețel pe nume Cătălin dar toți îi spuneau Cătă.
Cătă avea ochii blânzi și îi ținea mereu în cărți și foi de colorat. Îi plăcea să citească și să deseneze.
Când își ridica ochii din cărți sau foi desenate, îi punea pe frunzele din copaci și parcă flutura odată cu ele, pe insecte și păsări și parcă zbura odată cu ele.
Când nu citea în cărți, ochii lui citeau în frunze, în scoarța copacilor și în picături de ploaie.
Fiecare drum prin natură era ca o carte pe care o citea.
– Sssst nu ne vede! șopti o gașcă de băieți ascunși pe crengi într-un copac.
– Acum!!! tipă unul dintre ei când Cătă ajunse în dreptul copacului.
O avalanșă de castane și conuri se porni înspre el.
Cătă începu să meargă mai repede dar nu ridică privirea înspre ei. Îi știa de mult timp!
Era gașca de băieți care îl tot deranja la școală, în pauze, pe drum spre casă.
Ura să meargă la școală și să fugă mereu de alți copii!
Conurile îl lovesc direct în cap dar Cătă nici nu se uită în spate, grăbește pasul și mâinile apucă strâns bretelele ghiozdanului.
– Tot nu ne bagă în seamă! râd băieții și coboară din copac.
Își pregătiseră lângă copac o moviliță cu pietre și bețe. Încep să le azvârle înspre Cătă.
– I-am nimerit ghiozdanul, 10 puncte! Eu l-am nimerit în picior, 20 de puncte! Să-l prindem! țipă toți și se năpustesc printre copaci după el!
Cătă o ia la fugă. Inima-i bate cu putere odată cu picioarele care zvâcnesc în pământ și răscolesc frunzele-n sus!
Dacă reușește să ajungă la marginea pădurii și să treacă de calea ferată, e salvat. Acolo sunt mulți oameni și băieții nu se încumetă să-i mai facă nimic.
Cătă sare peste calea ferată și gașca de băieți se răsfiră și se pierde în mulțime.
Se prăbușește pe o bancă să-și tragă sufletul. Își șterge fruntea udă și își pune mâinile reci pe obrajii roșii ca focul.
După ce își mai revine un pic, își scoate pachețelul din ghiozdan.
La foșnetul ambalajului, se și auzi un sfârâit de aripi și câțiva porumbei aterizează la picioarele lui.
Îi plăcea să-și împartă gustarea cu porumbeii, erau singurii care se purtau frumos cu el!
În schimb ura să se ducă la școală și să fie cu alți copii.
Nu reușise să-și facă prieteni, stătea singur în bancă, mereu cu ochii în cărți.
În pauze, toți îl deranjau! Unii îi luau ghiozdanul, alții îl îmbrânceau și îi puneau piedică!
Nu știa de ce toți îl lovesc și râd de el dar se obișnuise să fugă mereu de ei.
Se gândea că probabil ceva nu e în regulă cu el, că el nu e ca ceilalți și se îndepărta și mai tare de ei.
Când trebuia să iasă afară din casă, imediat cum vedea alți copii pe drum, traversa pe partea cealaltă.
Uneori reușea să nu fie văzut și răsufla ușurat, alteori nu avea ce să facă și trecea pe lângă ei.
Odată trebuia să ajungă la un magazin să cumpere ceva. O gașcă de băieți râdeau zgomotos rezemați de gardul magazinului. Nu avea pe unde să-i ocolească.
Se apropie de grupul de băieți, își ținu respirația și închise ochii doar doar s-o face nevăzut.
Ajunse în dreptul lor și simți cum toate privirile se-ntorc înspre el și-l săgetează. Respirația lor pufăi înspre el mai să-l clatine și să-l dea pe spate.
Se opresc din vorbit și încep să radă de el.
– Haha ia te uită pe cine avem aici!
Cătă nici nu se uită în ochii lor, abia reuși să treacă pe lângă ei împleticindu-și picioarele.
Când deodată simți că ceva îl trage în spate. Unul dintre băieți îi prinsese ghiozdanul de mâner și îl ținea blocat în sus. Se zbătu și reuși să iasă din bretele. Dar băiatul îi azvârli ghiozdanul în iarbă.
Dă să facă un pas spre ghiozdan dar alt băiat îi puse piedică și Cătă căzu peste ghiozdan.
Când să se ridice, altul puse un picior peste el și-l imobiliză.
– Dă-ne tot ce ai în ghiozdan!
Cătă răsturnă ghiozdanul și câteva pachete de biscuiți căzură în iarbă.
Mereu își punea mai multe pachete în ghiozdan dacă avea să se întâlnească cu grupul de băieți.
Cât își împărțeau pachetele între ei, Cătă se ridică într-o clipă, apucă ghiozdanul gol și o luă la fugă!
Nu se mai opri până la băncuța de lângă de calea ferată și se aruncă pe ea transpirat și gâfâit.
Azi nu mai avea ce să împartă cu porumbeii. Dar ei tot veneau, îl înconjurau și fâlfâiau din aripi ca și cum ar fi vrut să-l îmbrățișeze.
Erau așa frumoși porumbeii, ar fi vrut să fie și el un porumbel.
Oftă și ridică ochii spre cer. Ar fi putut să zboare și să nu-l mai urmărească nimeni!
Un țipăt ascuțit îl făcu să tresară.
Puțin mai departe, un grup de pescăruși țipau și se învârtea deasupra unor cutii colorate. Pe una dintre cutii stătea un porumbel care părea că le apără.
Pescărușii zburau în cerc și se apropiau din ce în ce mai tare de porumbel până când se năpustiră asupra lui într-o bătaie de aripi. Încercau să-l împingă și să-l dea jos, îl zgâriau cu ghearele și îl ciuguleau cu ciocul.
Cătă alergă imediat spre cutiile colorate să-l apere.
Dă jos ghiozdanul de pe umeri, îl îndreptă și îl flutură cu putere înspre pescăruși.
Strigă la ei, aruncă cu ghiozdanul în toate parțile și le făcu vânt din ce în ce mai tare până când pescărușii își luară zborul.
Porumbelul rămase nemișcat în timp ce fulgi de pene cădeau ușor în jurul lui, pe cutiile colorate.
Cătă se aplecă, îl cuprinse în mână pe porumbel și îl ridică încetișor. Își apropie obrazul de penele lui catifelate și simți micuța inimă cum îi zvâcnea în piept.
– Porumbel frumos! Nimeni nu are voie să te lovească! Meriți tot ce e mai bun și mai frumos!
Porumbelul îl privi lung cu ochi mari și galbeni. Și băiețelul îl privi la rândul lui.
În ochii porumbelului strălucea soarele și ca prin magie, băiețelul se văzu pe el oglindit în ochii mari și galbeni ai porumbelului.
Iar băiețelul care știa să citească în ochii porumbeilor, își privi imaginea oglindită și citi cu voce tare:
“Nimeni nu are voie să mă lovească! Merit tot ce e mai bun și mai frumos!”
Din ziua aceea, băiețelul Cătă a învățat să se uite în ochii celorlalți copii și să citească în ei.
Din ziua aceea, nu a mai fugit și nu s-a mai ascuns de nimeni!
Căci a aflat că în ochii celorlalți se vede pe el iar el merită tot ce e mai bun și mai frumos!
Sfârșit
ζ ♠ ζ
În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Dacă vrei să fii primul care primește povestea direct în căsuța de email abonează-te acum la newsletter!
Vezi evenimentele de Săptămâna Asta!
