Caravana Muzeelor 2016, ediția a V-a, debutează miercuri, 13 iulie, si invită copiii să cunoască mai bine Bucureștiul!
Activităţile de vacanţă organizate de Muzeul Municipiului București in cadrul evenimentului Caravana Muzeelor 2016 sunt dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani şi se desfăşoară în opt muzee bucureştene în perioada 13 iulie – 2 septembrie 2016, de miercuri până vineri, orele 10.00-12.00.
Prin intermediul jocului și al artelor, copiii vor descoperi, pe înțelesul lor, câteva secrete ale muzeelor și tehnici artistice inspirate de obiectele de preț găzduite de acestea. Pe care, firește, le vor experimenta: cu pensula în mână și foaia albă în față, prin lucrări în creion, pastel, tempera, modelaj sau chiar linogravură.
Program Caravana Muzeelor 2016 in luna AUGUST
În luna AUGUST atelierele se desfăşoară dupa urmatorul program:
◙ O vizită într-un muzeu neobișnuit: Casa Memorială Gheorghe Tattarescu: 3-5 august 2016, Casa Memorială Gheorghe Tattarescu
◙ Istoria unei familii: familia Babeș: 10-12 august 2016, Muzeul Victor Babeș
◙ Despre modă, arte și arhitectură la Palatul Suțu: 17-19 august 2016, Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
◙ Istoria unei familii: Maria și dr. George Severeanu: 24-26 august 2016, Muzeul dr. George Severeanu
Program Caravana Muzeelor 2016 in luna IULIE
◙ Viața cotidiană în lucrările lui Theodor Aman: 13-15 iulie 2016, Muzeul Theodor Aman
- Miercuri, 13 iulie, ora 10.00 – Atelierul maestrului Theodor Aman: descoperim prima casă-atelier de artist din România, construită după planurile maestrului. Povestim despre cum picta aici Theodor Aman și despre seratele pe care le organiza. La activitatea practică pictăm un atelier folosind acrilic pe pânză
- Joi, 14 iulie, ora 10.00 – Natura statică: discutăm despre picturi cu flori, fructe și obiecte felurite, iar la atelier abordăm pictura pe lemn cu acrilic, pentru a realiza o natură statică
- Vineri, 15 iulie, ora 10.00 – Theodor Aman și gravura: artistul Theodor Aman a lucrat cu multe tehnici diferite, printre care și gravura. Discutăm despre gravură, mod de realizare și instrumente necesare, iar la atelier experimentăm linogravura
Adresa Muzeului Theodor Aman: Str. C.A. Rosetti nr. 8, sector 1, Bucureşti (Piaţa Revoluţiei)
◙ Istoria unei familii: Ligia și Pompiliu Macovei: 20-22 iulie 2016, Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei
- Miercuri, 20 iulie, ora 10.00 – Picturi din colecția Macovei: descoperim casa și povestea familiei Macovei, lucrările colecționate de arhitectul diplomat Pompiliu Macovei și de soția acestuia, pictorița Ligia Macovei. Aflăm despre cărțile pentru copii ilustrate de Ligia Macovei apoi, în cadrul atelierului, ilustrăm o poveste scurtă folosind creioane acuarelabile.
- Joi, 21 iulie, ora 10.00 – Mobilier pictat și ceramică tradițională: pasiunea de a colecţiona a celor doi soţi Macovei a început cu arta populară; vom păşi pe urmele lor, iar la atelier pictăm un vas de ceramică decorat cu motive tradiţionale româneşti.
- Vineri, 22 iulie, ora 10.00 – Artele decorative: colecția Macovei cuprinde diverse obiecte de artă decorativă cum ar fi obiectele din sticlă, ceramică, metal. Le descoperim împreună și apoi decorăm cu acrilic un cadran MDF.
Adresa Colecţiei de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei: Str. 11 Iunie nr. 36 – 38, sector 5, Bucureşti
◙ Istoria unei familii de artiști: familia Storck: 27-29 iulie 2016, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck
- Miercuri, 27 iulie, ora 10.00 – Sculptorii din familia Storck: ne familiarizăm cu o apreciată familie de artiști, a cărei istorie a început în secolul al XIX-lea cu sculptorul român de origine germană, Karl Storck, primul profesor de sculptură la Școala de Belle-Arte, înființată la București, și continuând cu fiii acestuia, Carol și Frederic. La atelier, inspirați de sculpturile din muzeu, modelăm în lut personaje diverse.
- Joi, 28 iulie, ora 10.00 – Animale și plante din Grădina Paradisului: povestim despre frescele realizate de pictorița Cecilia Cuțescu-Storck, în care sunt reprezentate animale și plante, apoi compunem, în tehnică mixtă, o grădină locuită de animale fantastice.
- Vineri, 29 iulie, ora 10.00 – Peisajele de vară ale Ceciliei Cuțescu-Storck: realizate la Balcic, unde Frederic și Cecilia Cuțescu-Storck aveau o casă în vecinătatea Castelului Reginei Maria, peisajele sunt pline de culoare și ne duc cu gândul la vacanță. Lucrările ne vor inspira să realizăm pe carton, cu acrilic, vederi de trimis părinților și bunicilor.
Adresa Muzeului Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck: Str. Vasile Alecsandri nr. 16, sector 1, București (în apropiere de Bd. Iancu de Hunedoara).
Detalii organizatorice Caravana Muzeelor 2016
- Urcați copiii în Caravana Muzeelor folosind adresa [email protected] sau telefonul 0372.892.980
- Taxa de participare, care include materialele folosite și accesul în muzeu, este de 10 lei / copil / atelier
- Adulții pot asista la ateliere prin achiziționarea biletului de intrare în muzeu.
Vom actualiza programul evenimentului Caravana Muzeelor 2016 la inceputul lunii august.
Detalii Eveniment
Perioada:
13 Iulie - 02 Septembrie 2016
Ora incepere:
10:00
Ora terminare:
12:00
Orasul:
București
Detalii Eveniment Recurent
Ateliere de Creatie la Caravana Muzeelor, editia a V-a este organizat în perioada 13 Iulie - 02 Septembrie 2016; Miercurea, Joia și Vinerea în fiecare săptămână.