Daca este acceptat, iubit si valorizat de mic, copilul invata sa se comporte corespunzator si sa se increada in deciziile sale. Despre autonomia copiilor şi cum o educăm.
Cresterea si educarea copiilor este pentru parinti o “meserie” din care nu pot sa-si ia concediu. Rolul parintilor, pe langa acela de a oferi copiilor conditii de viata, alimentatie si sanatate la standarde normale, este acela de a-i invata sa se fereasca de relele din exterior, dar si de relele din interior. Daca pentru multi dintre cititori relele din exterior iau conturul: accidentelor, drogurilor, gastilor cu comportamente nedorite, alcoolul, violenta, relele din interior sunt la fel de periculoase, dar nu atat de evidente. Relele din interior poarta nume diferite: egoismul, cinismul, iresponsabilitatea, lipsa de autocontrol al emotiilor, incapacitatea de comunicare si relationare cu ceilalti.
Citeşte şi: Ce Face un Părinte Inteligent Cu un Copil Plictisit. Ce Se întâmplă Când Mintea Rătăceşte
Parintii au un rol esential in autonomia copiilor, ii ajuta sa inteleaga lumea din jur, relatiile interumane si relatiile sociale care le favorizeaza dezvoltarea, dar sa foloseasca puterea ratiunii, iar nu mesajele, acceptarea, parerile celorlalti. Copilul trebuie sa fie indrumat sa gandeasca, sa simta, sa inteleaga, sa analizeze consecintele faptelor si cuvintelor sale; sa fie capabil sa ia o hotarare abia dupa chibzuinta sa, nu dupa parerea altora.
Aceste lucruri se pot invata si implicit educa, de mici. Daca orice copil este acceptat, iubit si valorizat in familie inca de timpuriu, acesta va invata sa se comporte corespunzator, va invata sa se increada in deciziile sale, va invata sa relationeze si sa-si exprime opiniile, va invata ca poate!
Una dintre insusirile esentiale pe care parintele trebuie sa le sadeasca in copil este respectul si increderea in sine. Daca un copil a invatat din exemplul parintilor cateva valori de necontestat ale societatii: harnicie, curaj, incredere, loialitate, responsabilitate, dragoste, respect fata de sine si fata de ceilalti, atunci cu siguranta va fi capabil sa aiba comportamentul potrivit in orice situatie.
Invatarea “abc-ului social” se face de la varsta frageda, in familie. Dezvoltarea si cultivarea respectului de sine si al increderii il vor determina sa se autoaprecieze la valoarea sa reala, in mod rational. Increderea in sine ii va da posibilitatea sa nu se considere “un invins”, “un nimeni” al societatii in momentele de cumpana, inevitabile din viata fiecarui om. Increderea in sine ii va da aripi cu care sa se ridice deasupra necazurilor vietii.
Citeşte şi: Întrebări Potrivite pentru Copilul Tău după Şcoală sau Grădiniță
Sa exemplificam cum se poate realiza acest lucru la diferite varste ale copilariei. Însuşiri esenţiale pentru autonomia copilului:
La 2-3 ani: copilul reuseste sa manance singur, fara sa risipeasca multa mancare imprejur. Parintele ii va lauda reusita, va spune si altor membri din familie ce a reusit sa faca “cel mic”, dar de fata cu acesta, ca el sa stie ca a realizat ceva bun.
La 3-4 ani: copilul si-a strans jucariile, si-a asezat hainutele pe un scaun, in raft. Parintele il va lauda, spunandu-i ca este mandru de reusita sa, este un copil harnic si priceput (fara sa faca remarca:”De azi vei face mereu acest lucru, ca te urmaresc!”).
La 5-6 ani: copilul va face ordine in camera sa si isi va ajuta mama la prepararea mancarii. Parintele il lauda, folosind cuvintele: ”Ce repede am terminat pentru ca m-ai ajutat si tu! Esti foarte priceput si chiar ai facut lucruri foarte bune!” Copilul a primit niste role si incearca sa invete sa le foloseasca. Parintele il supravegheaza si de cate ori cade, ii spune:”Sunt sigur ca poti! Mai incearca o data! Eu nu as fi reusit acest lucru, dar vad ca tu esti tot mai bun!”.
La 6-7 ani: copilul lucreaza singur un desen sau intr-un caiet special pentru scoala. Parintele il lauda pentru activitatea sa, priveste cu interes ce a facut copilul, il admira pentru ce a realizat. Impartaseste si celorlalti membri ai familiei reusita si activitatea copilului, astfel incat el sa auda, chiar daca nu este de fata la discutie.
Alte insusiri esentiale in obtinerea autonomia copiilor sunt:
Competenta, priceperea
Dezvoltarea capacitatilor de a intelege natura din jur, de a se perfectiona intr-un domeniu sau altul, le ofera sansa de a percepe esecul nu ca pe o catastrofa, ci ca pe o piedica careia ii vor face fata. Ei vor fi capabili sa se mobilizeze, sa gaseasca noi resurse cu care sa faca fata provocarii. Isi vor putea asuma riscuri, bazandu-se pe propriile valori si pe ratiune.
Citeşte şi: Prima separare a copilului – adaptarea la gradinita
Pentru a dobandi autonomie in acest sens copiii trebuie incurajati de parinti, sa le fie aprobate incercarile si sa nu li se ia in ras, sa li se critice esecurile. Oare care dintre noi, adulti fiind, am reusit sa trecem prin viata fara nici macar un esec!? Ca exemplu putem mentiona faptul ca orice activitate a copilului cu scop pozitiv, trebuie remarcata si incurajata. La fel si incercarile si reusitele, indiferent de varsta si activitatea pe care o desfasoara.
Independenta
Odata ce copilul dobandeste autonomie in ceea ce priveste autoservirea (mancat, imbracat, dezbracat, spalarea mainilor, a dintilor, etc.) el devine mult mai sigur pe el si concomitent incearca si alte activitati mult mai complexe.
Iscusinta de a duce la bun sfarsit o serie de activitati, fie cele de joc, fie cele specifice pregatirii scolare fara imboldul parintelui, fara reprosuri si amenintari, este dovada ca acel copil este capabil sa faca alegeri potrivite. El gandeste si actioneaza din propria vointa si poate face fata unor tentatii de moment care sa-i perturbe deciziile luate.
Putem exemplifica prin observarea copilului de catre parinte daca pastreaza cu grija jucariile, le aseaza la locul lor dupa ce le foloseste; daca isi face temele singur, din proprie initiativa si rezista tentatiei de a se juca timp indelungat amanand efectuarea temelor. Incapacitatea de a rezista influentelor exterioare defineste un individ dependent, inapt de a gandi singur.
Caracterul moral inalt
Copilul face de fiecare data ceea ce trebuie facut bazandu-se pe o motivatie corecta, fara incuviintarea cuiva sau asteptarile din partea unei alte persoane, ci pe propria gandire si limbajul interior. Atunci copilul dovedeste caracter moral. Despre acest lucru, insa, putem vorbi incepand cu varsta de 7-8 ani. Acest lucru se poate evidentia cel mai bine in relatiile interumane pe care le stabileste cu cei din jur. Inapoiaza un obiect gasit intamplator pe strada, care i-a cazut unei persoane? Isi sustine prietenul daca acesta este nedreptatit de alti copii? Respecta regulile jocului intr-un grup?
Citeste si Copilul si regulile. Cand poate respecta copilul regulile
Ia o atitudine potrivita, vine cu argument solide, in cazul in care este acuzat pe nedrept?, etc. Daca are un comportament asemanator celor din exemplele anterior relatate, atunci copilul are un puternic simt al sinelui. El manifesta respect pentru sine si pentru cei din jur, are un grad ridicat de autocontrol si integritate morala.
Relationarea cu ceilalti, pretuirea in cadrul grupului
Ca si cele mai sus amintite, si aceasta se educa inca din familie si se invata de la varste mici. Omul, prin insasi existenta sa, este o persoana sociala si este manat de dorinta de apartenenta la un grup. Pana la 3 ani copilul isi desfasoara activitatea in special inconjurat de familie, iar relationarea sa se rezuma la cateva persoane cunoscute. Odata cu intrarea la gradinita mediul sau social se diversifica. Relationarea cu un alt copil sau cu grupuri de copii constituite ad-hoc sunt inevitabile.
Unii dintre copii doresc foarte mult sa relationeze cu alti covarstnici si prefera sa faca tot ce-i cere celalalt copil doar pentru “a fi prieten cu…”. Acelasi lucru se intampla cu copiii mai mari, care au intrat deja la scoala. Unii dintre ei, din dorinta avida de a face parte dintr-un grup sau de a-si face prieteni, inteleg sa-si sacrifice propria identitate si sa accepte orice ii cere celalalt. Aceste persoane sunt directionate spre exterior, sunt motivate doar de dorinta de a primi aprecierea celuilalt sau aprecierea grupului pentru a simti un confort interior. Din dorinta de conformism excesiv se supun orbeste celorlalti fara a-si impune propriile dorinte. O persoana educata in acest sens, mentinuta in acelasi tipar de comportament in grupul social in care se dezvolta: familie, prieteni, clasa, isi va mentine acelasi tipar comportamental si ca adult.
In schimb, autonomia copiilor se manifesta atunci cand acestia relationeaza cu cei din jur astfel incat sa se si conformeze regulilor de grup, dar sa fie si capabil de a impune dorintele proprii, de a contribui semnificativ in activitatea grupului cu idei, opinii sau actiuni izvorate din propria gandire, acela este un copil autonom.
Copiii care reusesc sa se identifice cu propriul rol in actiunea grupului, care sunt capabili sa ia decizii in ceea ce-i priveste sau in activitatea grupului participand astfel la consolidarea grupului sau a unei prietenii dintre doua persoane, vor pune in valoare increderea in sine, respectul fata de sine si fata de ceilalti.
Daca nu vor fi dependenti de parerea grupului, ci vor fi inzestrati cu un puternic simtamant al capacitatii proprii de a realiza ceva, de a sti ceva, de a-si pune in valoare priceperea, acei indivizi isi vor alege singuri grupul din care sa faca parte. Ei vor fi cei solicitati de catre ceilalti sa li se alature.
Fiind inarmati cu aceste calitati, copiii vor reusi sa-si croiasca drumul in viata si vor fi capabili sa surmonteze orice piedici, vor fi niste invingatori.
Multumim echipei nichiduta.ro.
Citeste si Meseria de parinte, o provocare a zilelor noastre
