Cu toții avem momente când ne pierdem răbdarea, când țipăm sau când nu reușim să ne purtăm cu empatie cu copiii noștri. Primul pas este să conștientizăm care sunt acele obiceiuri toxice în comunicarea părinte-copil ce afectează relația și apoi să înlocuim fiecare obicei care ne afectează negativ relația cu copilul cu comportamente și atitudini pline de empatie.
Vezi care sunt cele mai des întâlnite obiceiuri toxice în comunicarea părinte-copil pe care să le eviţi sau de care e bine să le conştientizezi pentru a renunţa treptat la ele:
1. Eşti prost! Eşti slab! Nu vezi că nu poţi?! Nu-ţi iese… Desenează şi tu frumos! NU scrii deloc corect! Tu nu ai voce frumoasă…
Chiar dacă îți vine uneori să îi spui “chiar nu înțelegi?”, când nu te ascultă și se comportă urat (face ceva nepermis în mod intenționat), încearcă să nu folosești asta deoarece etichetele chiar se lipesc de copii.
Va crește cu convingerea că este așa cum îi spune părintele: neîdemanatic, dezordonat, leneş, egoist, prost și asta va determina anumite comportamente care nu îl vor ajuta să devină mai bun.
Copilul tinde să confirme ceea ce zice părintele despre el. Să nu-i spui că se îmbolnăvește mereu. Se va simți vinovat că este sensibil și va rămâne cu percepția că are o problemă. Renunță la etichete.
______
2. Nu ești la fel de priceput că fratele tău! Prietenul tău de ce a putut să ia nota 10 la matematică și tu nu poți?
Nu-l critica încontinuu, nu-l măguli încontinuu. Critica duce la subapreciere, la lipsa încrederii în sine iar laudele oferite încontinuu îl fac să devină dependent de aprecierea ta, de evaluarea ta și va tinde să facă doar lucrurile care-i aduc apreciere sau va caută doar aprecierea și va uită să fie atent la nevoile lui, la preferințele lui. Competiția trebuie controlată și dirijată să fie în favoarea copilului și nu în detrimentul lui. “Azi ai făcut mai bine decât ieri” , “De data asta ai reușit să termini puzzle-ul cel nou primit cadou”.
______
3. Dacă mai plângi, mami nu te mai iubește. Te las în magazin dacă mai faci crize din astea!
Amenințările pot fi sub formă de consecințe sau mai rău, de retragere a iubirii sau a atenției.
Dacă folosim astfel de ameninţări copiii învață că dragostea noastră depinde de comportamentul lor și pe viitor vor cauta să placă celor din jur mai mult decât vor dori să fie independenți. Dacă folosești pedepsele sau amenințările ca metodă de educație, copiii învața că cel care deține puterea (părintele în acest caz) obține ce își dorește și devin egoiști, fără persepective.
Citeşte şi:
11 locuri de vizitat in Bucuresti cu copilul. Locatii interesante de descoperit
Ce sa faci cand iti iesi din fire. Ghid pentru copiii care nu isi pot stapani furia, Editura Trei
