La început de drum, orice părinte îşi doreşte pentru propriul copil să fie fericit. Când copilul apare însă înţelegem că o dorinţă atât de simplă nu este la fel de uşor de realizat. Unele din lucrurile pe care suntem nevoiţi să le facem pentru a avea un copil echilibrat ne scot din zona de confort: ne determină să fim fermi şi neînduplecaţi chiar dacă copilul plânge, ne forţează să fim cu ochii pe el chiar dacă ne dorim să îi dăm cât mai multă libertate, ne imping să îl controlăm chiar dacă vrem să fie un copil autonom. Şi nu de puţine ori ne determină să ne schimbăm chiar noi, să devenim un model pentru ceea ce vrem să devină copilul nostru.
Sărbătorile sunt un prilej de a ne uita la anul parcurs şi de a ne fixa noi obiective pentru anul următor. Modul cum ne organizam viaţa şi spaţiul în care trăim influenţează atât starea de spirit a copilului cât şi lucrurile pe care trebuie să le facă pentru a menţine echilibrul. Principiile pe care le adoptăm în familie ne pot ajuta să netezim drumul copilului către fericire şi echilibru.
Iata cele 3 alegeri naturale pe care le putem face la final de an pentru un copil fericit şi echilibrat de sărbători şi în anul ce urmează:
SIMPLITATE
Un principiu natural şi eficient pentru a menţine echilibrul este simplitatea. Când lucrurile sunt complicate şi încurcate suntem nevoiţi să alocam timp şi efort pentru a le descurca.
Un program încărcat va obosi şi suprastimula copilul şi va trebui să ne aşteptăm să vină momentul descărcării emoţiilor acumulate. Încearcă să simplifici programul copilului pentru a-i da timp să savureze momentele pe îndelete, fără să ajunge prea des la epuizare.
Vezi şi: 8 Animaţii de Crăciun pentru Preşcolari. Desene în Engleză cu Personaje Îndrăgite de Cei
O cameră plină de jucării îl va stimula pe copil să le încerce pe toate pentru ca în final să fie nevoit să le strângă şi să le aşeze la locul lor. Conveniţi împreună să pastraţi în cameră un număr rezonabil de jucării pentru a nu încărca peste măsură spaţiul de joacă şi lucru, pentru a nu pierde mult timp cu ordinea.
Are acces la tabletă? Internetul este un ocean în care până şi adulţilor le este greu să navigheze de multe ori. Îndrumă-ţi copilul şi pune-i la dispoziţie aplicaţii de divertisment sau educative uşor de înţeles şi de care să se bucure în condiţii de siguranţă.
IMPLICARE
Un studiu din 2015 al University College London a arătat că adulţii care în copilărie s-au bucurat mai mult de grija părinţilor decât de constrângeri de ordin psihologic, au ajuns să se simtă mai fericiţi şi mai împliniţi. Căldura şi disponibilitatea părinţilor contribuie decisiv la sănătatea mentală a copilului. Copilul trebuie să simtă afecţiunea părintelui, să simtă că este înţeles şi ascultat.
În acelaşi timp este important ca părintele să stabilească limite, să creeze un cadru în care copilul să se simtă în siguranţă. Va putea astfel să exercite un control printr-un set de reguli şi principii în interiorul cărora copilul să-şi poată manifesta personalitatea, să ia propriile decizii, să i se respecte spaţiul personal şi nevoia de independenţă.
JOACĂ ŞI DISTRACŢIE
Un copil care se joacă se dezvoltă şi învaţă. Un copil care râde, se joacă şi se distrează împreună cu părintele lui este cu siguranţă fericit şi va deveni un adult capabil să se bucure de viaţă. Nu uita să participi alături de copilul tău la micile plăceri ale vieţii de copil, să te laşi atras în activităţile lui creative, jocurile de rol pe care le imaginează sau în cele fizice.
Vezi şi: Cele Mai Bune Fotografii National Geographic din 2017
Invită-l la rândul tău să fie parte din plăcerile tale şi găsiţi acele activităţi care vă fac tuturor plăcere.
Pentru că sărbătorile sunt aproape şi zilele libere ne aduc pe toţi împreună, posibilităţile sunt nenumărate: ieşiţi împreună la plimbare sau într-o excursie, mergeţi la cumpărături, la evenimente kid-friendly sau târguri de Crăciun. Dacă vă îmbie atmosfera din casă puteţi vedea împreună un film de calitate. Îţi recomand să testaţi HBO GO, serviciul de streaming al HBO cu acces gratuit la toate filmele si serialele timp de o luna! De acum, serviciul este disponibil pentru oricine, nu doar pentru cei care au un abonament TV sau de telefonie cu opțiune de vizionare HBO (care beneficiaza de HBO GO gratuit) şi poate fi accesat direct pe website sau prin aplicaţie cu un abonament lunar.
Astfel, dacă intri pe hbogo.ro şi îți faci un cont personal, ai la dispoziție pentru doar 4,99 euro/ lună peste 4000 de ore de conținut: block buster-e, seriale originale HBO, seriale de la alte studiouri – toate difuzate în același timp cu premiera din SUA precum și o mare varietate de conținut pentru copii prin HBO GO KIDS.
Pe lângă multe seriare și filme inclusiv povești de sezon, ai și o opțiune care o să fie foarte utilă: setezi simplu vârsta copilului tău în opţiunea Parental Control – disponibilă pe laptop, telefon sau tabletă – şi îi dai copilului tău libertatea să îşi aleagă conţinutul video preferat și adecvat vârstei lui.