Ateliere Demo Gratuite la GrittyHub, Clubul Copiilor cu Pasiuni pe Bune!

București

Ateliere demo gratuite la GrittyHub, clubul copiilor cu pasiuni pe bune! Vrem să facilităm pentru vocabularul românesc un cuvânt nou, reverberant și puternic: GRIT.

Grit înseamnă să așezi cu grijă în același spațiu mental PASIUNEA și PERSEVERENȚA. Asta presupune să afli ce îți place cu adevărat, ce are sens pentru tine și să depui efort consistent în această direcție. Cu alte cuvinte, să muncești din greu pentru ceea ce iubești.

Prin urmare, bazându-ne pe ultimii trei ani în care conceptul a fost aplicat în școli și grădințe, ne-am propus să creăm un loc pentru copiii care sunt în căutarea lucrurilor serioase făcute jucăuș – GrittyHub.

Ce oportunități au copiii în contextul GrittyHub?

Ateliere de Weekend! Module lunare (planificate în 4 weekenduri consecutive) care completează activitățile școlare sau de vacanță ale copiilor, amplificându-le resursele mentale.

În luna Mai, GrittyHub are PORŢILE DESCHISE în toate weekendurile din LUNA MAI și invită copiii de 6-12 ani curioși să exploreze atelierele. Locația se află în zona Cotroceni.

Pentru a participa la ateliere este nevoie doar să te înscrii apăsând pe butonul de mai jos şi completând formularul.

PROGRAM ATELIERE DEMO GRATUITE

SÂMBĂTĂ 6, 13, 20, 27 MAI

Sala Inside Up

Grit 4.0 – 11.00-13.00

Atelierul este proiectat să cultive pasiunile individuale ale copiilor. Îi sprijină să își identifice înclinațiile, să înțeleagă cum se formează abilitățile și cum au ocazia să exceleze, atingându-și potențialul.

Memorie de Lux – 14.00-16.00

Un atelier uimitor despre puterea neștiută a memoriei. Suntem invitați în procesul educațional să ținem minte tone de informație. Dar nu ne învață (aproape) nimeni CUM!

Anti-Frici – 16.30-18.30

30 zile la braț cu fricile. Curajul este cel mai bun prieten al temerilor. Atelierul este un spațiu pentru experimente care alungă fricile în purgatoriu.

Sala Around You

Autocontrol. Wanted – 11.00-13.00

În urma unui studiu impozant, concluzia a fost că reușita unei persoane este influențată cel mai mult de IQ și de Autocontrol. În atelier antrenăm copiii să își regleze volumul impulsurilor și să spună NU tentațiilor necâștigătoare.

Pagini Roz – 14.00-16.00

Acest atelier de lectură interactivă cu scenă, personaje și decoruri își propune să cultive copiilor dragul de carte. Nu de dragul cărților, ci pentru a învăța arta argumentării, curajul de a exprima un punct de vedere, îmbogățirea vocabularului, șlefuirea dicției.

Win-Win – 16.30-18.30

Poți obține ceea ce îți dorești fără ca nimeni să piardă. Un atelier despre negociere la mese geometrice, despre oferte de nerefuzat și despre cauze (nobile).

GrittyHub Ateliere Demo Gratuite

PROGRAM ATELIERE DEMO GRATUITE

DUMINICĂ 7, 14, 21, 28 MAI

Sala Inside Up

WowMind – 10.00-12.00

Un atelier dedicat experimentelor psihologice care întredeschid ușa secretelor despre cum ne merge mintea în diverse situații. O mină de aur pentru toți curioșii.

Mini-Finanțe – 13.00-15.00

Un atelier dedicat copiilor cumpătați, întreprinzători și cu ordine financiară. Banii pot aduce fericirea dacă sunt cheltuiți cu sens. În plus, în atelier se vor face exerciții practice de business.

I Love my Brain – 16.00-18.00

Creierul este cel mai interesant organ cunoscut până acum. Este un adevărat magician! În acest atelier copiii au șansa să afle ce se întâmplă în spatele minții invizibile și mai ales cum să anticipe erorile gândirii.

Sala Around You

ADN-ul în mișcare – 10.00-12.00

Sitting is the new smoking. Sedentarismul a devenit problema secolului. Atelierul este cu și despre mișcare inteligentă oriunde, oricând.

Entuzi-Dans – 13.00-15.00

Un atelier despre cum poți dansa în ritmul tău. Despre cum entuziasmul te poate scoate la dans și despre cum muzica te extrage din anonimat. Laurenția te invită la un dans neobișnuit pe muzica aleasă de tine.

Cool Cooking – 16.00-18.00

Înălțimea este determinată de peste 600 gene, dar modul în care un copil se hrănește poate favoriza creșterea peste limita genetică. Atelierul crează contextul ca cei mici să îndrăgească gătitul sănătos.


Toate atelierele din luna Mai sunt gratuite!

Un participant poate veni la 1 sesiune/atelier pentru a se familiariza cu activitățile.

Vârste recomandate: 6-12 ani.

Atelierele-Modul (cu 4 sesiuni de Weekend) încep în luna IUNIE.

Așteptăm copiii cu cea mai mare inspirație!

DISTRIBUIE
GOKID este primul calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti din România. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU