Autoritate fara umilinta – Despre relatiile dintre parinti si copii

In poze si in manuale, avem deseori impresia ca o relatie buna dintre parinte si copil este o relatie perfecta, fara griji si fara conflicte. Acest aspect este doar o fantasma, pentru ca orice relatie de dragoste are si momente de frustrare, limite si incercari.

Copiii dau dovada de multa energie pentru a nu asculta sau pentru a se impotrivi cerintelor parintilor. E o batalie zilnica prin care cel mic isi expune personalitatea si spune “eu exist”. Cum facem oare fata modului ostentativ de afirmare a copilului inca din primele sale saptamani de viata.

E nevoie sa deosebim capriciile de moment ale copilului de atitudinea micului tiran, sa deosebim o stare de moment, izvorata din oboseala sau dintr-un eveniment clar, de un comportament elaborat, permanent de opozitie si agresivitate, pentru ca micul tiran este un copil in suferinta, care isi mascheaza durerea printr-o atitudine agresiva si violenta.

Ce inseamna oare ca un copil si un parinte sa se inteleaga?

Care sunt calitatile necesare unui parinte “intelegator”?

– sa intelega sensul cuvintelor, ce vrea sa spuna copilul, in ce context, ce mesaj vrea copilul sa transmita;

– sa inteleaga dispozitia afectiva a copilului. Opozitia lui e un capriciu de moment sau e o stare permanenta? Vine din furie, din teama, din nevoia de a se identifica sau e o stare permanenta de opozitie intr-un anumit context (familie, scoala);

– capacitatea de a construi un climat afectiv stabil in care copilul sa fie inteles si sa se dezvolte. Acest climat afectiv este intretinut de un parinte adult si nu de un amic, prieten sau egal. De multe ori, parintii vor sa fie prieteni cu copiii lor, sa fie egali cu acestia, incercand sa fie ei insisi intelesi de copil. Este o inversare bulversanta a rolurilor. Copilul este cel care se oglindeste in parintele adult, invatand astfel ce simte si nu parintele este cel care are nevoie sa fie inteles de catre copil .

– capacitatea de a “rezista” personalitatii copilului. Copilul are nevoie sa se diferentieze de parinte si sa devina autonom. Este o sarcina dificila pentru un copil sa nu reuseasca sa spuna “eu vreau altfel” fara a-si rani parintele.

– Flexibilitatea, in opozitie cu rigiditatea parentala si lipsa dialogului sau a posibilitatii de negociere care il silesc pe copil sa renunte sau sa fuga. Sunt cazurile de copii ori rebeli ori extrem de cuminti care insa vor dori sa se indeparteze cat mai mult de parinte.

Ce nevoi are copilul?

– nevoia de a se simti protejat. Copilul exploreaza, dar are nevoie sa stie ca oricat se indeparteaza, se va putea intoarce in loc sigur, va beneficia de iubirea parinteasca si de acceptarea acestora. Este dificil pentru un copil sa se teama mereu ca va gresi si ca gresind isi va rani sau “pierde” parintele;

– nevoia de a se face diferenta intre toleranta si permisivitate. Permisivitatea inseamna acceptarea incalcarii unor reguli de timp si loc, pentru a lasa copilului spatiu de exprimare si sentimentul ca isi controleaza propria lume. Permisivitatea consta in autorizarea unor comportamente primejdioase sau nedorite.

– nevoia de a avea un parinte puternic. Copiii pot deveni uneori agresivi sau ostili fata de parinti, asaltati fiind de propriile lor trairi si senzatii, iar parintele e nevoie sa incaseze aceste lovituri la inaltimea rolului lor, fara a fi deprimati sau distrusi, ajutandu-l pe copil sa faca fata propriilor trairi distructive;

– nevoia de a vrea, fara a declansa un razboi sau o lupta cu parintele care vrea altceva;

– nevoia de a semana cu parintele, de a sti ca parintele este puternic si ferm, dar nu este perfect, ca a fost si el copil si a avut aceleasi trairi;

– nevoia de respect si incredere. La fel cum parintele pretinde respectul copilului, la randul sau, copilul are nevoie sa fie respectat, sa i se respecte personalitatea si deciziile. Copilul are nevoie sa aiba incredere in parinte dar si sa stie ca parintele are incredere in el.

Multumim pentru acest articol Catalinei Hetel, psihoterapeut cu formare in psihodrama clasica moreniana si in terapie de familie.

Catalina este licentiata in asistenta sociala, actrita si mama a doi copii mici care ii ofera experienta practica si posibilitatea de a gresi ca parinte dar si de a creste ca adult. O puteti gasi la cabinet in Bucuresti, on line sau in programele „Teatrul din podu meu”.

Conduce grupuri de dezvoltare personala si terapie pentru adulti, adolescenti si copii si sesiune de terapie individuala.

Catalina Hetel poate fi contactata la 0766 423297, [email protected], www.hetel.ro