Boomerang a susţinut copiii la Maratonul Internaţional al Bucureştiului

BOOMERANG A SUSŢINUT COPIII LA MARATONUL INTERNAŢIONAL AL BUCUREŞTIULUI

 

boomerang

 

Pentru al doilea an consecutiv, Boomerang a susţinut Cursa Copiilor din cadrul Maratonului Internaţional al Bucureştiului.

Sâmbăta trecută, Scooby-Doo a alergat alături de cei mici, motivându-i să treacă linia de sosire, iar la finalul cursei, copiii s-au distrat alături de personajele-vedetă din desenele animate în cortul Boomerang amplasat în Piaţa Constituţiei.

Sub sloganul Run&Fun, copiii au fost implicaţi în diferite jocuri prin care şiau descoperit personajele favorite din: Tom şi Jerry, ScoobyDoo si Lazy Town. Activităţile au fost gândite pentru toate categoriile de vârstă. Cei mici au colorat, au sărit coarda, au pescuit şi şi-au testat dexteritatea alături de personajele din desenele animate.

 

Peste 9000 persoane din 55 de țări au participat în Piața Constituției, sâmbătă și duminică, 4-5 octombrie, la cea de-a 7-a ediție a Maratonului International Bucuresti Raiffeisen Bank. Au fost oferite peste 150 premii dintre care 40 în bani. Parte din fondurile strânse vor fi alocate pentru programele derulate de organizațiile asociate: Hospice Casa Speranței alături de Little People, United Way, Light into Europe, HHC România, WWF și Fundatia Olimpica Romana.

 

copii

 

 

Boomerang oferă acele desene animate pe care le îndrăgeşte întreaga familie, precum Scooby-Doo, Tom şi Jerry, Looney Tunes sau Familia Flintstone. Boomerang îi face pe părinţi nostalgici, amintindu-le de vremurile bune de demult, iar pe cei mici îi încântă cu aventurile haioase ale unor personaje precum Pantera Roz, Top Cat sau Bugs Bunny.

Boomerang face parte din Turner Broadcasting System Europe, care operează în România şi posturile TV CNN, Cartoon Network şi TCM. Pentru mai multe informaţii vă rugăm accesaţi www.bomerang-tv.ro

 

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU