Cartoon Network si Asociatia Telefonul Copilului au lansat Campania Nationala Anti-bullying care ca obiectiv sensibilizarea și incurajarea copiilor de a lua măsuri împotriva hărțuirii și agresiunii de orice fel.
- Peste 1.000 de copii din România au sunat în 2014 la “Telefonul Copilului 116 111” pentru a vorbi despre cazuri de bullying
- Majoritatea celor afectaţi de fenomenul bullying sunt copiii cu vârste între 12 – 17 ani
Cunoscutul cântăreţ de muzică pop, Alex Velea, încurajează copiii şi tinerii din România să spună stop fenomenului bullying, în campania lansată de Cartoon Network, “CN CLUBUL PRIETENIEI”. Sub sloganul ”Fii prietenos, nu răutăcios!”, prin intermediul animațiilor, Cartoon Network îi încurajează pe copii să vorbească despre experiențele lor, să îi sprijine pe cei hărțuiți și să fie prietenoși cu toți ceilalți.
Întrucât fenomenul bullying afectează copiii din întreaga ţară, Cartoon Network colaborează cu Asociația „Telefonul Copilului”, unul dintre cele mai importante ONG-uri din România, care abordează problemele acestora. Scopul acestei asocieri este de a informa despre bullying şi pentru a oferi consiliere şi ajutor celor care au nevoie. Între 2011 – 2013, Asociația „Telefonul Copilului” a înregistrat peste 2.900 de apeluri de la copii care au dorit să vorbească despre bullying, 57% dintre aceştia fiind băieţi cu vârste între 12 – 17 ani.
Alex Velea apare în spotul campaniei Cartoon Network. Campania mai include şi o serie de clipuri animate care se adresează atât copiilor care sunt afectați de fenomenul bullying, cât și celor care sunt agresivi sau celor care sunt simpli observatori. Copiii afectaţi direct sau indirect de fenomenul bullying beneficiază de consiliere din partea unor persoane cu experienţă în abordarea acestor probleme pe website-ul www.CartoonNetwork.ro/clubulprieteniei.
”Cartoon Network reprezintă locul unde copiii pot fi ei înșiși, încurajându-i să aibă încredere în ei.”, a spus Hannes Heyelmann, Senior Vicepreședinte și Managing Director Turner Broadcasting pentru Europa Centrală și de Est. ”Știm că fenomenul bullying este o problemă care afectează o mare parte dintre telespectatorii noștri. Împreună cu parteneri ca Asociația Telefonul Copilului și Alex Velea, ne dorim să îi motivăm să acționeze împotriva acestui fenomen și să nu le fie frică să spună tare ce li se întâmplă. Noi tratăm această problemă delicată într-o manieră în care copiii o pot înțelege și îi îndrumăm către specialiștii care îi pot ajuta.” a adăugat Heyelmann.
La rândul său, Alex Velea a spus: “Mă bucur să ştiu că îi pot ajuta pe copii să se opună fenomenului bullying. Este o problemă reală şi toţi copiii din România pot fi afectaţi. Cred că primul lucru pe care cei mici trebuie să îl facă într-o astfel de situaţie este să stea de vorbă cu o persoană apropiată, de încredere, şi să povestească prin ce trec. Nu trebuie să sufere în tăcere sau să rămână indiferenţi atunci când asistă la astfel de hărţuiri. Toți putem fi prietenoşi şi respectuoşi faţă de ceilalţi”.Cătălina Florea, Director Executiv, Asociația „Telefonul Copilului” spune: “În lumea magică a desenelor animate, viaţa este o joacă frumoasă. În universul unor copii, însă, teama, suferinţa şi depresia au devenit noua realitate. Ştim asta din ceea ce ne spun copiii afectaţi de fenomenul bullying, care ne cer ajutorul odată cu apelul lor la „Telefonul Copilului 116 111”. Campania lansată împreună cu Cartoon Network este prima campanie care abordează fenomenul bullying încă de la vârsta la care copiilor li se conturează personalitatea, totodată aducându-ne mai aproape de toţi acei copii care ţin sub tăcere ceea ce nu le dă pace, încurajându-i să ceară ajutor”.
Cartoon Network desfăşoară campania anti-bullying “CN CLUBUL PRIETENIEI” şi în alte ţări din EMEA pe parcursul acestui an. Copiii pot afla detalii despre fenomenul bullying și hărțuire pe website-ul www.CartoonNetwork.ro/clubulprieteniei. Tot aici, ei pot viziona videoclipuri animate și mesajul lui Alex Velea.
Cartoon Network este postul de televiziune pentru copii care difuzează seriale de animaţie – atât comedii precum Uimitoarea lume a lui Gumball, Să-nceapă aventura, Un show obişnuit, cât şi seriale de acţiune şi aventuri ca Ben 10, Bakugan, Star Wars: The Clone Wars sau Generator Rex. Experienţa Cartoon Network este completată de jocurile, concursurile şi informaţiile de pe www.CartoonNetwork.ro. Cartoon Network este disponibil în 26 de limbi, în 25 de versiuni separate din 166 de ţări şi în 260 de milioane de case din întreaga lume. Cartoon Network este operat de Turner Broadcasting System, Inc., o companie Time Warner.
Despre Asociația „Telefonul Copilului”
Cu o experienţă de 13 ani în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi ale familiei, Asociaţia „Telefonul Copilului” este singura organizaţie neguvernamentală, non-profit, din România, care pune la dispoziţia copiilor şi părinţilor o linie telefonică de asistenţă la nivel naţional.
7 zile din 7, între orele 08.00-00.00, Asociaţia Telefonul Copilului răspunde apelurilor copiilor şi părinţilor la 116 111, număr armonizat european. În perioada 21 noiembrie 2001 – 31 ianuarie 2015, un număr total de 2.073.366 de apeluri a fost înregistrat de Asociaţia Telefonul Copilului, iar dintre acestea au fost identificate 52.133 de cazuri care au necesitat intervenţia instituţiilor abilitate. Apelul este oferit gratuit de Telekom România.
Pentru informaţii detaliate legate de Asociaţia Telefonul Copilului şi activitatea acesteia, vă invităm să accesaţi website-ul organizaţiei noastre www.telefonulcopilului.ro și pagina FB https://www.facebook.com/asociatiatelefonulcopilului