Programul Caravana Muzeelor se adresează copiiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani și reprezintă o călătorie tematică prin București. Prin intermediul jocului și al artelor, copiii vor descoperi, pe înțelesul lor, câteva secrete ale muzeelor, precum și o paletă de tehnici artistice inspirate de obiectele de preț găzduite de acestea, având ocazia să experimenteze practic diverse forme de artă – pictură, desen, modelaj.
Participarea se realizează pe bază de înscriere la adresa [email protected] și la nr. de tel 0722 574 897. Taxa de participare este de 10 lei / atelier pentru fiecare copil.
Proiectul, aflat la ediția a VII-a, a fost inițiat de către Angelica Iacob, în prezent Șeful Secției Relații Publice, Marketing și Proiecte Culturale al Muzeului Municipiului București, și este coordonat de Dr. Roxana Coman, muzeograf în cadrul aceleiași secții.
Programul Caravana Muzeelor în luna iulie
-
În vizită la maestrul Aman: 18-20 iulie 2018, Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr.8)
Miercuri, 18 iulie, ora 10.00 – Ateliere de artiști din București: în casa maestrului Aman, descoperim un atelier realizat după planurile artistului. Vom povesti despre cum picta aici Theodor Aman, despre seratele pe care le organiza, și vom picta, cu acrilic pe pânză, propriul nostru atelier.
Joi, 19 iulie, ora 10.00 – Viață cotidiană din Bucureștiul de altădată: povestim despre viața cotidiană din secolul al XIX-lea, despre vestimentația doamnelor și a domnilor care veneau în vizită la maestrul Aman, iar la atelier vom aborda pictura pe lemn, cu acrilic, pentru a picta o scenă de interior.
Vineri, 20 iulie, ora 10.00 – Theodor Aman și muzica: artistul Theodor Aman era un artist complex, cântând și la violoncel. Împreună vom descoperi celebre arii de muzică pentru violoncel și vom căuta diverse instrumente muzicale în picturile artistului. Inspirați de muzică, vom realiza la atelier un colaj cu subiect ales de fiecare dintre noi.
-
Istoria unei familii de artiști: familia Storck: 25-27 iulie 2018, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck (Str. Vasile Alecsandri nr. 16)
Sambata, 28 iulie, ora 10.00 – Animale și plante din Grădina Paradisului: povestim despre frescele realizate de pictorița Cecilia Cuțescu-Storck în care sunt reprezentate animale și plante, apoi compunem, în tehnică mixtă, o grădină locuită de animale fantastice.
Duminica, 29 iulie, ora 10.00 – Casa familiei Storck: este o casă specială deoarece a fost realizată de Frederic și Cecilia pentru a se potrivi cu firea lor artistică. Descoperim împreună secretele fațadelor casei și lucrăm la atelier în tehnică mixtă o casă care să se potrivească cu personalitatea noastră.
https://www.facebook.com/events/282172505858820/